Autorul nu precizeazӑ dacӑ şi abajurul verde a fost luat în bagaje, dar putem bӑnui cӑ da, pentru cӑ în Hawaii e mult soare. Şi încӑ ceva: fericirea poate apӑrea oricând, chiar atunci când deschizi şifonierul!

Putem numi Galeria cu vița sălbatică ca precursor al romanului Cel mai iubit dintre pământeni? Sau această oglindă direcționată spre anii 50 este un fel de noblesse oblige al scriitorilor cu ținută morală, cu scopul diluării anxietăților colective datorate acelor vremuri staliniste? Interesant: răspunsul ar putea fi nu la Preda și nici la Țoiu ci la Augustin Buzura, care a publicat romanul Orgolii în 1977, deci după Țoiu și înainte de Preda.

Ideea este valabilă şi pentru universal cultural maghiar, unde denumirile arhaice ale fânaţelor, de exemplu, ar putea să fie punctul de pornire pentru studii ”pseudo-botanice”, căutând originile acestor denumiri în istorie (stepă, popoare migratoare), în artă, în literatură şi, de ce nu?, în psihologia maselor. Odobescu! Ce minte strălucită!

Biblioteca Orășenească din Cristuru Secuiesc este pertenerul tot mai activ al Bibliotecii Româno-Maghiare Corbii Albi. În aceste zile a a vut loc la Cristuru Secuiesc prima masă rotundă pe tema cititului încrucișat, adică proiectul care încurajează românii să citească literatură maghiară tradusă în română respectiv maghiarii să citească literatură română tradusă în maghiară.

P. Howard a scris un roman care, deşi intrӑ în categoria celor poliţiste, degajӑ un sentiment de relaxare, de bunӑ-dispoziţie. Unul dintre personaje, un rӑufӑcӑtor, ʺ... era înalt ca de un metru nouӑzeci, predispus la îngrӑşare, chel şi pe nas avea o cicatrice hidoasӑ.ʺ

Încep comenzile pentru volumul TREI al Corbilor Albi Primul stol al Corbilor Albi își incepe zborul pe loc, confesându-se în public despre viziunea lor legată de frumosul viitor român-maghiar în această parte a Europei. Ceea ce scriu ei, poate fi conceput ca și literatură bloggerizată, reportaje literare sau afișe îmbibate într-o mare neagră a literelor. Erika Mărginean aduce zgomotul incitant al târgumureșenilor, Marius Dobrin cu pași grei se îndreaptă spre Craiova și teatrul tuturor vieților noastre, iar Silviu Măcrineanu se avântă în colorata lume a Dobrogei, ridicând Constanța la nivelul viselor de tinerețe: lacomă de viitor.

Plonjând astfel între zidurile balamucului, cititorul face cunoştinţă cu o altă serie de personaje care doar completează suita celor dintre zidurile străvechiului castel al prea nobilei familii, şi unde lucrurile iau o cu totul altă întorsătură.