– Tati, spuse timid băieţelul, după care aşteptă vreo cinci-şase paşi de-ai adultului. Ştii ce vreau să mă fac când o să fiu mare? La următorul felinar se auzi un mormăit din dreptul mucului de ţigară: – Ce, mă? – O „lebădusă”, spuse repede copilul, grăbind paşii, astfel încât să-l ajungă din urmă şi să poată privi spre faţa impasibilă.

De numele lui Brandt se leagă o serie de operaţii chirurgicale renumite. Este un pionier transilvănean al nefrectomiei. El a efectuat cu succes, ca al doilea chirurg în Europa o operaţie renală. De o deosebită importanţă a fost nefrectomia efectuată de Brandt în 7 iunie 1873, când a extirpat cu succes un rinichi lezat al bolnavului Palkó István, un ţăran în vârstă de 25 de ani din comuna Copşa Mică.

Sala stătea cu ochii pe monitor, în timp ce două femei trecute de prima tinereţe îşi zâmbeau vorbindu-şi într-o limbă ce părea cunoscută deşi nu o înţelegeam. O diplomă şi 200 de euro au fost recompensa pentru traducătoarea cea modestă, oferite de Asociaţia Corbii Albi.

“Prima mea poezie a luat naştere în clasa a IX-a, când mi-a plăcut foarte mult de o fată şi i-am scris doar din glumă, această primă creaţie a mea având mai mult un ton neserios. Ceea ce pe atunci a fost normal, pentru că nu-mi plăcea să creez, nu mă interesa acest domeniu, şi nici măcar nu citeam poezii (ceea ce nu prea fac nici în ziua de azi, deşi îmi place literatura). Adevărata mea relaţie cu poezia a început la fel ca la cei mai mulţi băieţi: datorită unei fete. Am simţit că am întâlnit fata ideală, şi am vrut să o cunosc mai bine, dar acesta a fost un proces mai lung, căci ea nu prea era comunicativă. Singura mea şansă era să fac rost de numărul ei de telefon, misiune care a eşuat la rândul ei.

– Vorbeam de cămară... am crescut lângă Reghin şi am nişte amintiri care s-au îmbibat în subconştientul meu. Iată una dintre acestea. Odată mergeam pe câmp, şi m-am apucat de adunat florile câmpului, am făcut un buchet atât de mare că-l duceam cu două mâini. Aşa de greu era. Am dus buchetul la mama, care avea hobby-ul picturii naive. M-a cuprins o bucurie şi satisfacţie enormă când am văzut că truda mea de pe câmp se transformă în artă. Cred că acest moment era cel care m-a izgonit între flori. Prima dată am considerat florile ca un refugiu, apoi a sosit catarsisul simbiozei cu ele...

Zona asta e pentru presa naţională un soi de backup pentru momentele în care nu există pe piaţă senzaţional. Mai dezgropăm un scandal, mai inventăm unul, mai o bentiţă, mai o bombiţă, un imn, un steag, un panou, găsim noi cumva un moment în care nu avem despre ce vorbi şi atunci facem nişte rating pe certurile dintre români şi maghiari. Sigur că mai există excepţii, dar sunt izolate. Covasna există pentru presa naţională, cam la fel de mult cât există Mozambicul pentru CNN. Sau mai puţin.

La un moment dat, Lili Crăciun a făcut o remarcă pe care am considerat-o de mare importanţă pentru fiecare individ în parte, chiar şi pentru cei care nu vor fi vreodată nevoiţi să-şi pună asemenea probleme: odată ce statul face o astfel de incursiune în sfera de libertate a unui individ, riscul unei reacţii în lanţ este foarte ridicat. Acest efect de domino nu este o simplă ipoteză de natură distopică, e o reacţie aşteptată în asemenea situaţii: astăzi îţi permit să îmi suprimi acest drept, mâine, când vii să ceri şi mai mult îmi va fi mai greu să mă împotrivesc.