Simionescu nu este un Italo Calvino românesc – cum scriu unii critici. Simionescu nu este suprarealist. Simionescu este un realist care foloseşte parodisticul drept camuflaj pentru a descrie fără riscuri majore o societate românească etern-socialistă în care descurcăreala este ridicată la nivel semioficial.

Până acum vreo zece zile când un prieten mi-a vorbit despre Filosofia vinului, nici eu n-am avut habar despre acestea. Incitant subiect, mi-am zis şi total opus vorbei „tăt prostuʼse ştii îmbeta”, cu atât mai mult, cu cât, la un moment dat autorul afirmă: „Dacă cineva a băut corect toată viaţa, la bătrîneţi vinul deja l-a eliberat în totalitate”. Deşi nu ştiu despre Hamvas Béla nimic în plus faţă de informaţiile oferite de Wikipedia, constat că o parte dintre trăirile acestuia m-au încercat şi pe mine în anii în care „pluteam” între cele două extreme, pomenite trei rânduri mai sus.

Simfonia auzită de episcop şi fratele Walter era o melodie populară – prima menţiune despre cântecele populare ale înaintaşilor, strămoşiilor noştri –, melodie din inima unei fete, care poate era îndrăgostită, dar cel puţin bucuroasă, plină de viaţă, exprimându-şi fericirea, bucuria sau poate tristeţea... Mulţumim, fetiţo, pentru cântecul tău care răsună până astăzi, peste tot în lume, unde trăiesc maghiari!

(RO) Căprioara (Az őz) lui Szabó Magda este un roman psihologic, care s-a născut dintr-o urmărire difuză a amintirilor grele ale copilăriei – amintiri care trec prin filtrele dragostei și geloziei până la vârsta maturității. Figura lui Encsy Eszter – arctrița uscată parcă de sentimente – este unul așa de originală(și controversată) încât micul roman este tradus în 35 (!) de limbi, personajul principal devenind protagonista unei noi orientări psiho-literare: romanul feminin sever. (HU) Ionel Teodoreanu Ködös határ (La Medeleni – Hotarul nestatornic) című regénye egy háromrészes, monumentális alkotás első kötete, melyben a későbbi – immár felnőtt, nehéz szereplők – gyerekkorát ismerjük meg. Dănuț, Monica, Mircea és Olguța tíz-tizenegy évesek, együtt vakációznak egy moldvai faluban, Medeleni-ben. A bukolikus tájban valósággal feloldódnak a gyerekek lelki problémái, szorongásaikat, félemeiket, agresszivitásukat jótékonyan tompítják a fények, virágok és felnőttesre erőszakolt játékaik.

Mai mult, ea începe să se indrăgoastească de acest rănit, de Flórián, încercând să îl ajute găzduindu-l în casa ei. Casă care de fapt era un vechi pavilion al clinicii Christián Pál, transformat în locuință; de aici și titlul cărțîi, Pavilionul singuratic.

Ai auzit bine. Și pe mine m-a mirat, dar așa este. Fondatorul portalului „Corbii Albi” mi-a propus în stilul său caracteristic, adică foarte convingător, să conduc filiala Bibliotecii Româno-Maghiare Corbul Alb din Tîrgu Mureș.(...) Am aflat multe lucruri despre care habar n-aveam. Mi-au plăcut reportajele dincolo de granițele țării. Despre românii din Ungaria, tăblițele bilingve, drapelul nostru ce flutură pe clădiri alături de tricolorul unguresc și nu se crizează nimeni. Despre românii din Ucraina, din Serbia…

Din acest moment Illyés devine și Creangă, și Panait Istrati și Sadoveanu la un loc. Când povestește despre lumea lui, plină de o sărăcie lucie, dar bogată până la saturație în sentimente și trăiri puternice, autorul se transformă total. Scriitura curge natural, descoperindu-ne un mare povestitor, cu vădit talent psihologic, dar și înzestrare de sociolog câteodată.