Miercuri, 25 Aprilie 2018
Miercuri, 25 Aprilie 2018


Călimară



– Cum facem cu ungurul, frate, cum îl ducem acasă? Poate dacă doarme își revine, că doar n-o fi otravă în borcănele, că noi nu avem nimic. – Hai să-l ridicăm în picioare, și-l ținem din părți, poate merge așa. Dar cum Csabi avea vreo 60-65 kg, necooperând în nici un fel la eforturile noastre, n-am reușit să facem mare lucru cu el. – Băi, eu mă duc să aduc o căruță, ne chinuim noi trei, îl aduc și pe Georgel Paleleu, ca e solid tare, îl punem noi sus cumva.



– Atunci îți spun eu unde să mergi. Știi Piața Unirii, da? Pe lateral, spre Poștă, peste drum, este o cafenea micuță, lungă și îngustă, trebuie să fii atent ca să o observi, că n-are vreo firmă mare, sau viu colorată. Ci una mică, veche și decolorată. O ține un tătar bătrân de-al nostru, nea Techin*, du-te să bei o cafea acolo, și să-mi spui dacă ți-a plăcut.



Eroarea este impardonabilă în cazul literaturii maghiare, fie că vorbim de autori din Ungaria sau de limbă maghiară din România. La fel de impardonabil îmi pare și faptul că literatura română nu are decât puține traduceri în maghiară.



– Tati, spuse timid băiețelul, după care așteptă vreo cinci-șase pași de-ai adultului. Știi ce vreau să mă fac când o să fiu mare? La următorul felinar se auzi un mormăit din dreptul mucului de țigară: – Ce, mă? – O „lebădusă”, spuse repede copilul, grăbind pașii, astfel încât să-l ajungă din urmă și să poată privi spre fața impasibilă.



De numele lui Brandt se leagă o serie de operații chirurgicale renumite. Este un pionier transilvănean al nefrectomiei. El a efectuat cu succes, ca al doilea chirurg în Europa o operație renală. De o deosebită importanță a fost nefrectomia efectuată de Brandt în 7 iunie 1873, când a extirpat cu succes un rinichi lezat al bolnavului Palkó István, un țăran în vârstă de 25 de ani din comuna Copșa Mică.



Sala stătea cu ochii pe monitor, în timp ce două femei trecute de prima tinerețe își zâmbeau vorbindu-și într-o limbă ce părea cunoscută deși nu o înțelegeam. O diplomă și 200 de euro au fost recompensa pentru traducătoarea cea modestă, oferite de Asociația Corbii Albi.



“Prima mea poezie a luat naștere în clasa a IX-a, când mi-a plăcut foarte mult de o fată și i-am scris doar din glumă, această primă creație a mea având mai mult un ton neserios. Ceea ce pe atunci a fost normal, pentru că nu-mi plăcea să creez, nu mă interesa acest domeniu, și nici măcar nu citeam poezii (ceea ce nu prea fac nici în ziua de azi, deși îmi place literatura). Adevărata mea relație cu poezia a început la fel ca la cei mai mulți băieți: datorită unei fete. Am simțit că am întâlnit fata ideală, și am vrut să o cunosc mai bine, dar acesta a fost un proces mai lung, căci ea nu prea era comunicativă. Singura mea șansă era să fac rost de numărul ei de telefon, misiune care a eșuat la rândul ei.




Sus