Vineri, 14 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018


Călimară



Romanele lui Istrati te încântă, te ademenesc, te înfurie, te întristează, dar nu-ți lasă sufletul neatins. Cosma și Codin sunt personaje carismatice, atrăgătoare, dar în același timp stârnesc și repulsie. Amândoi sunt oameni izolați de majoritatea poporului, unul fiind haiduc și contrabandist, celălalt fiind ucigaș, admirați și temuți din cauza ideilor și mai ales puterii lor. Cei doi răzvrătiți împotriva societății sunt obsedați de dreptate și de iubire, dar incapacitatea lor de a-și nega firea agresivă le aduce moartea. Iubirea necondiționată a unui suflet pur nu-i poate salva acești indivizi contradictorii.



Azi, Ostrovul Vrăjitoarelor din Seghedin încearcă să devină un brand, nu cu prea mult succes. Insula e azi doar un țărm cu arbori bătrâni, neatins de ambiția asfaltată a civilizației, pe care, din când în când, diferite organizații de tineri (dacă nu mă înșel, unele de extremă dreaptă) îl curăță de peturi și alte deșeuri. Ca măcar așa, în aparență, să fie curat!



Nu cred că este vreun elev din România care să nu fi citit câte ceva despre Rebreanu, precum și romanele sale ori măcar să fi vizionat filme artistice realizate după opera sa. Dar probabil sunt puțini tineri români care au vizitat locurile din Ungaria în care Liviu Rebreanu și-a petrecut o parte a tinereții: Sopron, Budapesta, Gyula. De aceea, o excursie în aceste locuri poate ar fi o modalitate activă de a cunoaște mai multe despre Liviu Rebreanu.



Este un roman greu, apăsător. Dacă-l citești după Orgoliile lui Buzura, obișnuindu-te cu schimbarea planurilor psihologice, te vei găsi acasă în această carte, văzând-o poate și tu pe Alexandra tuturor, trădând, iubind, jelind.



Cum să nu-l îndrăgească cititorul pe băiatul acesta sensibil, care plângea de fiecare dată când primea o scrisoare de la mama lui? „…și de data asta plânse când primi scrisoarea de la mamă-sa: ca întotdeauna, cum dădea cu ochii de slova ei, i se strângea inima de nu mai știa nici el ce se întâmplă cu sufletul lui.”



Efervescența lui Szabó Dezsó a inspirat publicul, acesta devenind un scriitor influent și bine cunoscut. Colecția de nuvele în trei volume “Az elsodort falu” (Satul luat de ape) reprezintă pentru foarte mulți critici cea mai importantă lucrare a sa. În 1935 a fost nominalizat pentru a primi Premiul Nobel pentru Literatură. Cu toate acestea, în perioada 1945 (anul morții sale) – 1990, prezența sa în programele de studiu dedicate literaturii maghiare a fost modestă.



Cu toate că volumul are câteva sute de pagini, când te apuci să-l răsfoiești, nu-ți vine să-l mai lași din mână. Scrieri scurte, atacând subiecte banale, din viața de zi cu zi, asta însemnând că nu ocolește nici subiectul morții, descriind oameni din toate categoriile sociale într-un anumit moment al existenței lor în situații ce frizează absurdul, dar te pun pe gânduri. Subiecte serioase tratate cu o doză de umor sau cu o fină ironie, dozate în capitole despre Situații, Portrete, Informații, Locuri comune, Asociații, Variațiuni, Jocul posibilităților sau Pilde.




Sus