Luni, 26 August 2019
Luni, 26 August 2019


Călimară



Fără dar și poate, comparația – cât de superficială – situațiilor esențiale catartice ale romanelor Părinți și iubiți de D.H.Lawrence, (Szülők és szeretők) și Șatra (Karaván) lui Zaharia Stancu, pare una cel puțin curioasă. Două lumi absolut îndepărtate: minele și secolul 19 al familiei Morel din Anglia respectiv șatra plecată în bezna patimilor desenate de Zaharia Stancu pe harta războiului mondial.



Totuși, am rămas mai bine la cele două ”momente româno-maghiare!” ale romanului “Femei îndrăgostite”. (Probabil de frica neputincioasă de a nu cădea iarăși în depresia senzațiilor emanate de acest roman superb).



Ceea ce aduce nou Ihor Hurhula în acest roman, este implantarea acestui fir erotic într-un peisaj ucrainean de o rară frumusețe, o ”Huțulie” exotică, cu huțulii săi, care își trăiasc viața în această regiune tăcută și colorată în toate nuanțele verdelui.



În creația lui Taras Șevcenko un loc principal îl ocupă tema patriotismului, a dragostei de țară. Impresia pe care o lasă stihurile Marelui Cobzar ucrainean este că acesta și-a iubit țara dincolo de limitele umane. Versurile următoare au un amestec bine proporționat de gingășie, nostalgie, dragoste de țară, inspirate și variate figuri de stil:



Ivan FranKo a preluat vechile fabule, le-a înșiruit într-un mod original și le-a colorat cu imagini din folclorul său traditional. A devenit astfel ceva unic în lume. Imaginea Leului, a domnitorului peste animale, care dă crezare mereu vocilor celor mai puternice, a Lupului Nesătulu care se vaietă într-una, chit că s-ar cuveni să-și trăiască viața cu demnitate, dacă tot a fost uns ”judecător de pace” sau a Șiretului, mincinosului, egocentricului dar simpaticului vulpi e atât de umană încât lesne ies la iveală obiceiurile, crezul, conflictele oamenilor de atunci.



Volumul ”Nepermisele iubiri” cuprinde mai ales balade: despre vreme, despre macii sălbatici, despre ocrotire, cu ploi și narcise, cu pumnul de lut, cu mesteceni, cu rugăciune. Balada judecății, a liniștii și-a păcii, a incertitudinii și a clipei pe drumuri, a jalbei către zei.



Mihailo Koțiubynskyi construiește cu minuțiozitate accentele grave ale intermezzo-ului sӑu literar, pe care, fascinați de excepționala muzicalitate a prozei sale, la început, nici nu le simțim. Încet, într-un adevӑrat crescendo, autorul spune ce-l doare.




Sus