Duminică, 21 Octombrie 2018
Duminică, 21 Octombrie 2018


Călimară



...de acum pasăre și care sigur e învățat deja cu liber/închis – pentru că Farkas Árpád știe prea bine cum arată doar un cer deschis...



Concert din muzică de Bach este tradusă în maghiară încă din 1964, de către Lendvay Éva, cu titlul de Kamarazene, astfel încât cititorii maghiari – din Ardeal și din Ungaria – au avut posibilitatea de a se scufunda în această lume pe cât de crudă și nemiloasă pe atât de autentică.



Prin parabole admirabil construite se face o analogie între razele cosmice, care străbat bezne înghețate pentru a ilumina eul nostru și scânteia divină care există în noi. Poetul conștientizează că omul face parte dintr-un întreg cosmic, că în om, ogor și cosmos se regăsesc aceleași componente chimice și că toate acestea sunt într-o interacțiune continuă dincolo de spațiu și timp.



Poate greșesc, dar citind varianta maghiară a ”romanului fals” – tradusă de Szonda Szabolcs, având titlul de Tyúkok a mennyben – am simțit mai puternic vibrarea acestei cărți, deoarece traducătorul a transpus această stradă a Salcâmilor pe o stradă ardeleană maghiară, folosind expresiile jargonizate ale oamenilor simpli, a cârciumelor ungurești de la sate. Ca și atmosferă: ”Hetedik fejezet,amelyben Relu Covalciuc úr jelzésértékû álomról számol be haverjainak a Gyûrött Traktorban.”



Originalitatea cărții stă în firescul cu care Háry János apelează la soluții fantaste. Firesc nu doar pentru el dar și pentru cititor. Fără a părea ceva suspect, ba dimpotrivă, descoperi de fiecare dată ce ingenios este eroul și te poți gândi cum de nu ți-a dat și ție prin cap. Nu cred că voi uita vreodată frumusețea scenei în care băiețelul de șapte ani se agață de limba clopotului bisericii din sat călătorind până la Roma, așa cum e vorba din popor din Joia Patimilor și până la Înviere.



În criticile apărute în Ungaria, Vizuina (tradusă de Koszta Gabriella cu titlul de Odú) este văzută ca și o rescriere/reactualizare a Procesului de Kafka, alții reliefând însă firul literar-politic al romanului (asasinarea profesorului Culianu, discipolul lui Mircea Eliade, prelucrată prin crearea personajelor Dima și Palade) ca și o revelație a genului.



Animăluțele astea mici aproape neînsemnate sunt periate de harnicele bucătărese, iar când pocnesc periculos din clește, mișcându-și precum husarii mustățile, în clipa cea mai emoționantă se trezesc aruncate în apa cloclotită! Nu e o moarte de invidiat, dar exemplarele astenice, fără vlagă scapă de o astfel de moarte!”Dumnezeu știe unde ajung ele, în moleșeala lor nici să lupte nu mai vor”, scrie Krúdy într-un articol din 1932.




Sus