Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Călimară



De aproape două milenii, de când în fața lui Pilat, mulțimea l-a ales pe Baraba (bar Abbas/fiul tatălui) și l-a dat morții pe Isus (bar Enaș/Fiul Omului), în fiecare moment, oamenii se confruntă cu aceeași alegere: Fiul Tatălui sau Fiul Omului? Nu este o alegere simplă și nu ține neapărat de religia celui ce se confruntă cu ea, pentru că toți cei ce L-au trimis la moarte pe Mântuitor, fără a fi creștini, aveau Decalogul la temelia codului moral. Și cu toate acestea …



Intrând în casa familiei Ionașiu Radu și Székely Margit, situată în vecinătatea municipiului Târnăveni, doar ospitalitatea gazdelor rivalizează cu diversitatea creațiilor proprii: picturi în ulei pe pânză sau pietre, portrete în cărbuni, decorațiuni, sculpturi în lemn, colecții de scoici, de fluturi, reptile – ca și cum aș fi intrat într-un muzeu al satului –, coarne de cerb, rădăcini de diferite forme și dimensiuni, toate transformate în valori de care meșteșugarul iscusit nici n-ar mai dori să se despartă…



Au trecut zece ani. S-au petrecut atâtea, multe s-au schimbat. Dar ‘SpectActor’ durează în ceea ce și-a propus: să fie o voce care să rostească pentru publicul larg replici din spectacolul fără sfârșit al teatrului, să fie prin ea însăși artă.



Înainte de a fi politician și personalitate publică, Markó Béla a fost și a rămas un remarcabil poet, eseist și traducător, inclus de mine în antologia Efectul admirației. Poeți maghiari din Transilvania, în care i-am creionat un scurt portret liric și-i stabileam un loc în fenomenul cultural maghiar din România prin însuși gestul selecției, care n-a ținut seamă de poziția publică dobândită de el.



Ce mi-a atras atenția încă de la început a fost varietatea: numeroase lucrări (aproximativ 90 la număr după cum aveam să aflu ulterior), toate realizate într-o manieră unică, originală. Pictură și scupltură, grafică, arte decorative și instalație, toate se regăsesc adunate în această galerie care însuflețește un mic colțișor al orașului.



Sărbătorile Pascale. Ce multă nevoie avem de sărbătorile sufletului. Simt că pacea venită din interior se răsfrânge și asupra minții, al intelectului atât de obosit, atât de solicitat în marea vâltoare a vieții, a sarcinilor de îndeplinit.Și dacă altă dată mă înfiora gândul de a nu rămâne cu nimic (nimic palpabil) după ce mă zbat să rezolv atâtea și atâtea lucruri, acum pot accepta acest lucru văzând în cozonacul de sărbători magia grăuntelui de grâu transformat în pâinea cea de toate zilele, în ouăle încondeiate frumusețea curcubeului, a luminii lumii răsfrânte asupra tot ceea ce există. Noțiunea de nimic primește alte valențe. Întotdeauna există ceva cu care rămânem.



Eu am trăit la sat în Secuime, cu mai puține instituții de cultură, decât în marile orașe. În 1982, într-un ziar am citit despre limba esperanto. Ultima fraza mi-a stârnit cel mai mult intersul: că prin această limbă mi se vor deschide ferestre către lume, că aș putea citi cărti și reviste venite din toată lumea... Am început să mă interesez, cine cunoaște această limbă, unde aș putea găsi un manual? Așa am reușit mai întâi să fac rost de o broșură veche, mai târziu de manual și de dicționare. În 1983, Congresul Mondial de Esperanto s-a ținut la Budapesta. Acolo am avut prima dată ocazia să vorbesc cu cineva în esperanto.




Sus