Luni, 25 Martie 2019
Luni, 25 Martie 2019


Călimară



Povestea a doi tineri care se căsătoresc din interes , poate fi transformată în cele din urmă, într-o mică bijuterie a descoperirii reciproce, într-un context în care, inițial, toate indiciile mergeau către cea mai desăvărșită banalitate.



10 zile a stat Heinrich Böll în Sfântu Gheorghe primind îngrijiri medicale, fapt despre care în scrisorile sale nu scrie cu mare entuziasm. – Nu o să uit frumosul parc din Sfântu Gheorghe, nu o să uit plimbările mele între civili, de care puteam să mă bucur zilnic în perioada de învoire de la spitalul militar, între orele 14-19. Vizitam des un brutar sas din oraș, unde am băut ceai și cafea, discutând îndelung cu familia lui – scrie Heinrich Böll într-o scrisoare trimisă familiei din Sfântu Gheorghe.



Autorul a inclus acest material printre alte interviuri și mărturii ale conviețuirii, în volumul „Noi, secuii și prietenii noștri români” (2018, Ed. Hargita Megyei Hagyományőrzési Forrásközpont, Odorheiu Secuiesc), alături de nume precum Lucian Boia, Roxana Tudor, Popa Ioan Eneida, Sabin Gherman, Vladimir Păduraru, Tudor Duică, Ștefan Ciocan (†), Mircea Dăian, Cristian Sandache, Emil Aluaș, Gelu Păteanu (†), Mana Bucur, Mirela Cara, Andrea Ghiță, Mihai Seman, Lavinia Bătulescu, Mihai Androne, Marius Cosmeanu și Smaranda Enache.



Nu auzisem de cartea Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu până într-o zic, când, cu vreo trei ani în urmă, în timp ce pierdeam timpul pe Facebook, am văzut o reclamă mare la carte: editura Alexandra din Ungaria promova cartea Gabrielei Adameșteanu tradusă în limba maghiară: Az elveszett délelőtt.



Oare l-am fi auzit undeva într-bătălie pe Cezar Bolliac și Petőfi Sándor recitând poeziile lor de luptă, încurajând armatele maghiaro-române în lupta lor împotriva Austriei și Rusiei țariste? Petőfi ar fi recitat: „Esküszünk, esküszünk hogy rabok többé nem leszünk”, iar Cezar Bolliac: „Să bem, să bem, să bem/Că-i cu noi bătrânul Bem”... Și pe cai...



Adevăratele relații dintre români și maghiari în cadrul revoluțiilor europene din 1848-49 se bazau nu pe ură interetnică generalizată, semnalate de gropile comune cu tristă amintire, ci pe un ideal comun, european, de a se elibera împreună cu celălalte popoare – polonezi – de absolutismul care ținea în lanțuri o Europă, care vroia să facă pași spre viitor.



Unul dintrei cei doi prieteni a rămas în castelul strămoșilor, iar celălalt a bântuit lumea; amândoi au căutat să uite și să se resemneze după ce au iubit cu patimă aceiași femeie. Cel rămas e acum un general bătrân care a reușit să o ia de soție pe femeia iubită de amândoi, dar care ea e deja moartă de mult timp... Călătorul îl provoacă la un duel imaginar pentru că nu a reușit să o uite:




Sus