Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Călimară / Andrei Partoș – ,,Marile vedete n-au fițe și știu să discute cu presa”

Andrei Partoș – ,Marile vedete n-au fițe și știu să discute cu presa”

Lumea virtuală mi-a oferit șansa de a fi în lista de facebook a faimosului comentator muzical Andrei Partoș. Bineînțeles că vor exista cârcotași care vor spune că este doar o prietenie imaginară, însă eu mă simt onorată să fac parte din lista lui de facebook.

– Ești născut la Brașov, dar ai petrecut o mare parte a vieții printre regățeni. Îndrăznesc să te întreb dacă te simți ardelean sau regățean și dacă te-ai simțit vreodată discriminat pentru că ai un nume care nu sună românește?

– Da, am plecat de la Brașov din 1953, așa că trăiesc în București de 64 de ani. Am destule motive să mă simt legat de tradiții ardelenești și suficiente pentru a mă fi asimilat în Capitală. Numele unguresc nu m-a încurcat decât atunci când unele persoane nu știau cu ce să mă atace. Sunt mândru de naționalitatea mea, dar și de cetățenia română. Ca dovadă, trăiesc și azi aici.



– Cum s-a născut pasiunea pentru muzică și de ce ai ales să studiezi psihologia și nu critica muzicală?

– Pasiunea pentru muzică a fost activă din timpul căminului școlii maghiare. Mai ales în forma dansului. Niciodată nu m-am gândit să studiez muzica. Mi-a plăcut mereu să ascult, să citesc despre artiști, trupe, evenimente, concerte, turnee, scandaluri. Am vrut să fac medicină, dar n-a mers, așa că am făcut psihologie pentru că era domeniul care m-a atras mereu.

– O perioadă a vieții ai lucrat ca psiholog. Cum ai putea descrie munca ta de psiholog? La un moment dat psihologia a fost pusă la index de comuniști din cauza așa numitei mișcări meditația transcendentală și te intreb cum ai perceput această cenzură îndreptată împotriva psihologiei?

– Am absolvit facultatea înaintea punerii la index, la care te referi. Tot ce nu înțelegeau, nu puteau controla, interziceau. Totuși psihologi au existat și după 1976. N-a mai fost facultate, dar vechii absolvenți au profesat cum au putut. Poate ceva mai atent supravegheați.



– Deja în ”70 erai implicat în fenomenul muzical. Erai organizator de festivaluri muzicale. Cum era lumea muzicală în acele vremuri grele ale dictaturii comuniste?

– Mai întâi eram prezentator de programe de discotecă, de audiții muzicale la Cluburile Universitas și Casa Studenților. În timp am fost implicat și în organizare, dar n-a fost preocuparea mea prioritară. La Costinești m-am implicat în organizarea unor evenimente mai ample, apoi am fost în jurii la diverse concursuri studențești. Lumea muzicală se mișca spectaculos, chiar dacă era lipsită de mijloace tehnice moderne. Artiștii, creatorii au știut să găsească mereu soluții de a ocoli, păcăli cenzura. Unii au mai fost și interziși (cazuri rare), dar fenomenul muzical a funcționat. Trupe ca Sfinx, Phoenix, Sideral (anii 60-70) puteau fi oricând comparate cu rudele bogate din Occident. După 1971 și apoi anii 80 cenzura a fost mai severă, dar totuși se asculta muzică străină la zi în discoteci sau la Radio Vacanța Costinești. Era o supapă controlată, dar exista. Se bucurau de ea zeci de mii de tineri. În toate colțurile țării s-au găsit oameni care ”să aducă” muzica bună!

– Ai realizat interviuri cu monștri sacri ai muzicii internaționale precum Rod Stewart, Chris de Burgh, Joe Cocker, Gipsy King, Eros Ramazzoti, Joan Baez, Patricia Kaas ș.a. Cu ce amintiri ai rămas de la aceste interviuri? Cum ți s-au părut aceste staruri internaționale în dialogul față în față?

– Am foarte multe interviuri cu mari vedete internaționale. Nu toate față-n față. Unele au fost telefonice. Mereu am avut o doză de emoții, mereu am găsit ceva inedit. Cocker mi-a oferit un pahar cu vodcă și a discutat prietenește, Peter Maffay a mers cu mine la un restaurant din București unde am dialogat vreo două ore, cu Rod Stewart am vorbit în culisele stadionului Wembley, dar interviul n-a fost înregistrat pentru că operatorul de la Tele7 abc a uitat să apese butonul de record, la Chris De Burgh am fost în cabină la Koln și am discutat de parcă ne știam de-o viață, cu Ian Anderson am avut în acest an o discuție telefonică extrem de agreabilă ș.a.m.d. Mulți sunt extrem de deschiși, normali, alții sunt ceva mai dificili. Al Bano a fost în studio la RRA, ca și Blaize Bayley (fost vocal la Iron Maiden) și mi s-au părut absolut de-ai noștri. Glenn Hughes putea povesti și o oră, dacă-l lăsam. Cu Julio Iglesias am făcut două interviuri simpatice și a trimis invitație să ne întâlnim în culise după un concert bucureștean. Marile vedete n-au fițe și știu să discute cu presa.

– După 1989 pot spune că ai devenit un adevărat vârf de lance în lumea comentatorilor muzicali. După opinia mea ești numărul unu în lumea comentatorilor muzicali. Restul vin la distanță de tine. Cum ai reușit să fii cel mai bun în acest domeniu destul de greu?

– Este opinia ta. Nu mă consider ca atare. Din 1982 am avut rubrică permanentă în revista ”Săptămâna”, tot în acei ani, până-n 1990 am făcut programe zilnice la Radio Vacanța Costinești, deși la postul public eram interzis din 1985. Nu fac parte din găști, grupări. Probabil de aici vine și o doză de credibilitate crescută. Dar sunt subiectiv, greșesc ca oricine.
 
– Te rog să faci un top de zece melodii pe care ai dori să le poți asculta pe o insulă pustie.

– Dacă insula pustie are sursă de curent atunci aș asculta câteva piese, deși, pentru mine ascultatul înseamnă să fiu împreună cu alții, să împărtășim trăiri, sentimente. În mod excepțional îți ofer câteva titluri care mi-ar pica bine într-un context ipotetic. Lista s-ar schimba total dacă aș răspunde mâine.
Led Zeppelin-Strairway To Heaven, Kevin Johnson-Rock’N’Roll I Gave You All The Best Years Of My Life, Adriano Celentano-L’emozione non ha voce, Cat Stevens-Father and Son, Mondial-Atât de fragedă, Kriss Kristofferson- Help Me Make It Through The Night, Queen- Friends Will Be Friends, John Lennon-Mother, Ch. Aznavour-La Boheme, King Crimson- Epitaph.

– Care sunt planurile de viitor?

– O întrebare pe care o ocolesc mereu. Nu am planuri, am dorințe. Îmi doresc să am stare și timp să pot scrie o carte, sau ceva asemănător, despre viața mea, despre trăirile mele, despre adevărurile mele. Și mai doresc să ajung la nunta fiului meu cel mare în această toamnă. Și mai am o dorință: ca fiul meu cel mic să fie sănătos și fericit!




Sus