Vineri, 22 Septembrie 2017
Vineri, 22 Septembrie 2017


Călimară / Daniel Susa – omul care dansează printre culori


Daniel Susa – omul care dansează printre culori

Daniel Susa. Omul care dansează printre culori, oprindu-se, în pauze, la designul vieții, pictând forme și oameni care îmbracă obligatoriu mantalele dinamicii sărbătorilor. Daniel a început școala în satul natal, unde dascălii i-au observant capacitatea de a desena mișcări, orientându-l spre capitala Provinciei Autonome Voivodina, Novi Sad. Aici a urmat cursuri de design interior. Interesant cum acest tânăr artist a parcurs aproape toate etapele transformării psiho-artistice, creând design și pictură la un loc, având însă drept izvor al inspirației… dansul.

– Mai ții minte primul concurs artistic câștigat de tine, în copilărie? – îl întreb pe Daniel în camera lui de lucru, în fața pereților acoperiți de acele picturi specifice care le-au făcut cunoscut în toată Voivodina: înfățișările dansului.

– Da. În 1987-‘88 era un concurs internațional la Lisabona. Am obținut premiul întîi cu o temă pe cât de simplă, pe atât mai încărcacată de energiile unui băiat căutător de drumuri. Se numea “Nunta la Uzdin”, adică o nuntă din satul meu natal. Acum, dacă mă gândesc, s-ar putea să fi avut acest desen urmele acelei scântei care m-a hoinărit apoi printre culori și mișcări. Nunta este pe undeva un dans aparte. Atunci încă nu simțeam concret, dar acum cred că acele cavalcade în culori puse în mișcare de oamenii satului, m-au impresionat, și mi-au oferit o cale.

– Cum ai trecut de la design la pictură? De ce urmărești obligatoriu setea de dans și tot ce reprezintă dansul?

– După Novi Sad a urmat Timișoara, unde mi-am continuat studiile de artă ambientală, grafică și industrială. Însă anvergurile și orizonturile ce derivau din “produsele“ artei ambientale erau foarte largi, simțeam că m-aș întoarce la detalii, la uman, la jocul culorilor, la discreția liniilor și figurilor în mișcare. La Timișoara am urmat cursurile de balet ale maiestrului Marcel Nicolae Botscheller. Aici, la trupa Reflex, s-au schimbat multe în mine. Apropiându-mă de esența dansului, s-au deschis ferestre în fața mea: ferestre spre detaliile în mișcare. Dansul a devenit
hrana mea spirituală.

– La Timișoara ai avut o expoziție chiar “la REFLEX”, transpunând astfel arta statică în arta mișcării. Sau invers?

– Este o trecere de la anvergura la detaliu. E o căutare de sine… Expoziția avea ca titlu „Cu dreptul în față“. Am expus 67 de desene, respectiv picturi de factură coregrafică. Cred că prima dată am simțit că dansul, iată, mă trece prin focul devenirii artistice adevărate.

 

– Toate dansurile te inspiră în a te destăinui prin culori și pânză?


– Vă spun sincer că dansurile clasice nu mă înspiră. Ceea ce mă face să mă simt altfel sunt dansurile latino, samba, cha-cha, rumba… Seamănă pe undeva cu corida. Sau nu? Un dans… încetinit, un dans cu taurii, un dans pe cât de simplu și instinctual, cu atât mai frumos și mai adevărat.




– Planuri pentru viitorul apropiat?


– Chiar vreau să mă apuc să creez o serie intitulată “Corida”, mă atrage nespus de mult această comparație: dans latino – toreador, taur. Mă provoacă și ca și idee, pentru că la aceste înfățișări voi avea nevoie de sursele mele ambientale. Iată cum se leagă la mine căile artei ambientale, interioare, la propriu și la figurat.








Sus