Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Călimară / Lebădușa

Lebădușa

Cu umerii lăsați și burta scoasă mult în afară, într–un palton ponosit, tatăl pășea înainte. Țigara ardea singură într–un colț al gurii coborât, completând o figură de om între două vârste, între două atitudini, blazată sau plictisită.

Felinarele se înșiruiau de-a lungul străzii, aruncând umbre pe troienele strânse din loc în loc. În spatele bărbatului pășea mărunt un pui de om. Din timp în timp își trăgea nasul cu zgomot, ridicându–și mâneca mult prea lungă, pentru a-și șterge ceea ce nu reușise să-și retragă de sub năsuc prin forța plămânilor.

– Tati, spuse timid băiețelul, după care așteptă vreo cinci-șase pași de-ai adultului. Știi ce vreau să mă fac când o să fiu mare?
La următorul felinar se auzi un mormăit din dreptul mucului de țigară:
– Ce, mă?
– O „lebădusă”, spuse repede copilul, grăbind pașii, astfel încât să-l ajungă din urmă și să poată privi spre fața impasibilă.

 

Continuă câțiva pași dar nu putu ține ritmul tatălui și, neprimind niciun răspuns, își șterse nasul și rămase iar în urmă.

Pe alocuri trotuarul avea porțiuni de gheață pe care copilul nu le rata, luându-și avânt, aluneca în viteză, cu mânuțele ridicate în lateral pentru a-și menține echilibrul.

– Tati, se auzi din nou vocea de copil, tati, m-auzi?
– Ce-i, mă? se auzi într-un târziu mormăind gura cu colțurile lăsate.
– Știi ce vreau să mă fac când o să fiu mare? întrebă copilul, în timp ce-și lua avânt pentru o altă porțiune cu ghețuș.

După câțiva pași se auzi dinspre bărbat același mormăit:

– Ce, mă?
– Două „lebăduse”, răspunse copilul, care era deja cu câțiva pași înaintea adultului.



Aproape alerga, privind spre fața mohorâtă, aruncând din când în când o privire înainte, să nu se împiedice sau să alunece. Știa că i-ar fi trebuit mult până să-și ajungă tatăl din urmă. Privea cu ochi mari spre adultul ce trecea tăcut, cu mâinile afundate în buzunarele paltonului.

Era frig, o spuneau aburii ce ieșeau cu fiecare răsuflare a copilului, uneori învăluindu-l într-un norișor, roz în lumina felinarelor.

Își conduse tatăl cu privirea până când umbra acestuia se alungi. Își ridică pantalonii cu amândouă mânuțele și, luându-și avânt pentru următorul ghețuș, își trase nasul, prelung și cu zgomot.

– Tati, tati, spuse înainte de a se lansa pe gheață. Își îndepărtă mânuțele de corp și alunecând în viteză, întoarse privirea în sus, privind spre tatăl ce-și vedea de drum, între felinare, pe strada pustie.
– Tati, m-auzi?
După câteva momente, același muc de țigară, scoase același mormăit:
– Ce-i, mă?

Vocea ca un clinchet de clopoțel se auzi imediat:

– Știi ce vreau să mă fac când o să fiu mare? Cum nu venea nici un zgomot dinspre adult, clinchetul se auzi din nou.
– Știi?

Undeva în depărtare se auzi un șuierat prelung. Un câine porni să latre dintr–o curte de peste drum.

– Ce, mă?

 – Cinci „lebăduse”, spuse copilul, ridicând o mânecă largă din care se ițeau niște degete micuțe și subțiri.



Câțiva fulgi de zăpadă se iviră de nicăieri, scânteind prin norișorul ce învăluia copilul.

Bărbatul se opri și se întoarse spre copil. Îl măsură de sub pleoapele ridicate doar atât cât să poată privi.

Întoarse capul spre stânga și scuipă chiștocul din colțul gurii. Apoi, își continuă drumul. După câțiva pași i se auzi mormăitul:

– De ce, mă?

Copilul, privind în urma lui, ridică dintr–un umăr, șoptind, aproape ca pentru el:

– Ziceam și eu, așa...







Sus