Luni, 20 Mai 2019
Luni, 20 Mai 2019


Călimară / De la Praid la Stone City, cu Szász Lenke

De la Praid la Stone City, cu Szász Lenke
Lansare de carte istorică, tradusă din esperanto în maghiară

Taxiul mă ducea strecurându-se cu dibăcie în traficul aglomerat al serii. Eram invitată la o lansare de carte cu subiect istoric, un bestseller, despre care organizatorul nu mi-a divulgat mai mult decât că „traducătoarea romanului e o femeie modestă de la Praid”.

Nu mi-a fost greu s-o dibuiesc, deși nu o mai văzusem înainte. Stătea singură într-un colț al sălii, dincolo de masa „prezidențială”. Privea calmă spre sala care se umplea încet de curioși.

M-am folosit de ocazia de a o găsi în așteptarea evenimentului și am rugat-o să-mi răspundă la câteva întrebări.

A acceptat cu amabilitate vorbind cursiv într-o română corectă, fără accentul ce ar fi trădat-o pe secuianca născută într-un sat din județul Covasna.

Nu mai auzisem de Szász Lenke, dar m-am pregătit „arând netul” după traducătoarea romanului „Orașul de piatră” (Stone City), al scriitoarei britanice Anna Löwenstein.

Dacă v-ați fi așteptat ca romanul pe care l-a tradus Szász Lenke să fi fost scris în engleză, aflați că v-ați înșelat.

 „Eu nu știu limba engleză. Anna Löwenstein autoarea romanului de mare succes „The Stone City” a fost scris de ea în engleză și imediat tradus în esperanto. Ea și soțul ei sunt membrii Academiei de Esperanto, sunt vorbitori de esperanto în familie. Când am fost la Oxford, în 2005, la prietena mea am citit cartea și tare mi-a plăcut”, mi-a explicat traducătoarea, cum i-a venit ideea să-l traducă în maghiară.
 

De o modestie rară, autodeclarată introvertită, traducătoarea se lasă totuși descusută. Astfel, aflu că s-a născut în 7 ianuarie 1947 în satul Boroșneu Mare, din județul Covasna. După terminarea clasei a V-a și-a continuat studiile la un liceu din Sf. Gheorghe, după Bacalaureat a obținut o diplomă de profesoară de maghiară-română la Institutul Pedagogic de 3 ani (actuala Universitate „Petru Maior”) din Tîrgu Mureș. Repartizată la Ocna de Sus, când s-a pus problema că se închide școala de acolo, s-a mutat la Praid, unde a predat la secția română. După 36 de ani de activitate la catedră, profesoara pensionară scrie poezii, chiar și haiku, proză scurtă în esperanto, traduce din și în esperanto, participă la concursuri în care uneori câștigă euro, alteori doar apar – drept premiu - scrierile sau traducerile sale în diferite publicații. „Pentru mine e o mare bucurie dacă mai primesc și câte un exemplar, să văd că asta e realizată de mine”, continuă Szász Lenke.

Îmi arată o biblie, vechiul testament tradus în esperanto și încă o carte, dovadă că limba asta, considerată una artificială, este o limbă în care se pot exprima sentimente, idei, ca în orice altă limbă. Îmi vorbește cu entuziasm despre limba esperanto de care s-a îndrăgostit pur și simplu încă din copilărie. „Îmi plăcea foarte mult să citesc. Pe vremea aceea nu prea găseai de citit, ziarele erau despre tovarășul, așa că abia așteptam să vină revista Pionierul, venea săptămânal. Acolo am citit un fragment dintr-o carte pentru tineret. Pe atunci încă locuiam la țară, unde nu era nici lumină, nici apă, nimic; când mama mea când se ducea la oraș, la SF. Gheorghe unde era librărie, mă tot rugam de ea să-mi cumpere cartea „Muntele cu trei cocoașe”, de Szemlér Ferenc.

 

Făcând un salt în timp, trecând peste episoadele în care a învățat de una singură esperanto, Lenke a exersat traducând doar ce îi plăcea. E foarte mult de lucru cu traducerea. Trebuie să cauți prin dicționare, să te consulți cu alții mai buni, să găsești exact cuvântul care redă cu cât mai multă fidelitate semnificația cuvântului, nu e ușor.

„Dacă m-ar ruga cineva să traduc ceva ce nu-mi place, nu aș traduce nici dacă m-ar plăti”, vrea să fie convingătoare încercând să dea de înțeles, în același timp, că un text pe care l-a tradus și pentru care a primit și „euro”, ca anul acesta la un concurs de Artă în Esperanto, e cu totul și cu totul altceva.

Nu e de mirare că o carte ce i-a marcat copilăria a fost tradusă printre primele în esperanto.

„Tare mi-a plăcut cartea, așa că am tradus în esperanto un fragment și l-am trimis la o editură, îl cunosc personal pe editor, în Croația, pentru că o parte din acțiunea cărții se petrece undeva în acea țară. Editorului i-a plăcut fragmentul și mi-a promis publicarea în revista esperanto, dar trebuia să aflu cum stă treaba cu dreptul de autor”, continuă traducătoarea explicând din fir a păr totul.

Cum a aflat că scriitorul avea o fată la București, cum a luat legătura cu ea, cum a obținut nu doar acordul pentru acel fragment, dar chiar și pentru publicarea întregului roman, fără nicio pretenție materială. „Eu abia atunci citisem despre dreptul de autor de pe internet și mă și vedeam deja dincolo de gratii, pentru fragmentul acela. Dar nu era cazul”, și-a amintit râzând. Așa s-a întâmplat că s-a bucurat nespus de mult când a apărut în 2014 „Muntele cu trei cocoașe” în esperanto, ca rezultat al muncii sale.
 

Cea mai mare bucurie însă ar însemna altceva. Și mi-a povestit cum anul acesta când a trimis o poezie la un concurs în Italia a întârziat cu cartea cea mai dragă inimii sale. Așa că, abia la anul va afla dacă Muelilo de Bon Șanco (nuvela „Moara cu Noroc” de Ioan Slavici) va fi ieși câștigătoare sau nu. Dacă traducerea ei ar fi considerată câștigătoare, ca premiu ar fi tipărită cartea din care doar un singur exemplar dacă ar primi... „Dacă aș câștiga cu „Moara cu noroc” aș fi cea mai mândră și nespus de fericită, iar Ion Slavici mi-ar zâmbi de acolo sus din cer”, a continuat zâmbind.

O secuiancă de la Praid așteaptă cu sufletul la gură verdictul unui juriu din Italia, ca să afle dacă autorul ei preferat, „un om cinstit, care a scris atât de frumos despre părinții lui, despre lumea în care a trăit, o lume în care mă regăsesc și eu, tare mult îmi place Slavici, n-a fost șovinist”, scurtează elogiile la adresa scriitorului.

„Această traducere a fost cea mai grea. Am căutat foarte mult prin dicționare. Nu e totuna să zici că pe malul apei crește un copac, trebuie să zici exact ce fel de copac. Atât de mult mi-a pus creierul la treabă, că eram mai activată decât de la Gingko Biloba!

Pentru șerpar nu găseam nicio expresie, am trimis o poză pe lângă traducere ca să se înțeleagă despre ce fel de curea este vorba. Esperanto ca orice limbă se dezvoltă. Și cu expresia „cu noroc”, am primit sugestia că „de fortuno” ar fi mai bine, eu totuși am rămas la alegerea mea: „De șanco”. Mi se pare mai adecvat”.


Și dacă am ajuns din nou la esperanto, am rugat-o să-mi povestească despre originea limbii. În Polonia, într-o zonă multiculturală, a trăit inventatorul limbii, Doktoro Esperanto, „medicul care speră”, cel care sub acest pseudonim a scos o broșurică în 1887. Ludovic Zamenhof, un oftalmolog evreu- polonez care vorbea limba rusă, și-a propus să realizeze o limbă lipsită de politică, care depășește granițele culturii naționale, care se învață ușor și promovează pacea și înțelegerea între popoare. Denumirea limbii era la început Limba Internațională, ca apoi să preia numele autorului. De atunci, multe dintre capodoperele lumii au fost traduse în esperanto, multe opere apar scrise în esperanto. Există radio, televiziune, presă în limba esperanto, pagină de socializare... Se țin congrese.

Participarea la ele costă, de aceea, mai nou, traducătoarea se rezumă doar la câte o vacanță pe malul mării în Grecia. Îi place natura. E un pasionat fotograf. Are prieteni în lumea largă, corespondează cu ei, pe vremuri și călătorea mult. A fost de trei ori în Franța, în Anglia, în Croația, în Ungaria...

Și ce putea fi mai convingător decât s-o auzim pe Szász Lenke vorbind pe skype cu autoarea romanului Stone City în esperanto!

Anna Löwenstein s-a bucurat că romanul ei (pentru care s-a documentat cu atâta meticulozitate, încât s-a mutat la Roma pentru a putea reda exact ce sentimente puteau s-o încerce pe eroina romanului, o tânără britanică capturată de romani și dusă ca sclavă la Roma. Ce efect putea avea Colosseumul, Pantheonul asupra ei care nu mai văzuse clădiri așa de mari!- este tradusă în esperanto. Astfel, cartea ajunge la mai mulți chiar decât în engleză!

Sala stătea cu ochii pe monitor, în timp ce două femei trecute de prima tinerețe își zâmbeau vorbindu-și într-o limbă ce părea cunoscută deși nu o înțelegeam. O diplomă și 200 de euro au fost recompensa pentru traducătoarea cea modestă, oferite de Asociația Clubul Media Corbii Albi.

Originalul vezi AICI




Sus