Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Călimară / ”Covasna există pentru presa națională, cam la fel de mult cât există Mozambicul pentru CNN”

”Covasna există pentru presa națională, cam la fel de mult cât există Mozambicul pentru CNN” 
– interviu cu Daniel Șanta, proprietar și editor al ziarului județean Observatorul de Covasna

Sunt pe lumea asta oameni care fac totul - sau orice - pentru acel tip de succes care se măsoară în câștiguri financiare. Și le merge bine! Sunt însă și idealiști, acei ”fraieri” care fac totul cu dăruire, indiferent de câștigurile sau pierderile financiare pe care le presupun faptele lor. Cât de bine le merge acestor oameni este greu de precizat sau de aflat. Putem să aflăm însă cum gândesc niște inși despre care nu se scriu cărți, ale căror biografii nu sunt ecranizate, dar care, fără să se bucure de notorietate la nivel mondial, schimbă mentalități și influențează destine. Un astfel de om este și Daniel Șanta, proprietar și editor al ziarului județean Observatorul de Covasna, care vorbește liber, deschis și sincer despre ce înseamnă să faci presă locală în limba română într-un județ din Ținutul Secuiesc.


M.C.: De câți ani faci presă în Sfântu Gheorghe și ce te-a apucat? 

D.Ș.: Am sărbătorit din mers așa majoratul în presa locală, deși n-ai zice dacă te uiți la fața mea. Acum, privind în urmă, 18 ani par foarte mulți, în realitate însă zici că abia a trecut puțin de când eram în liceu și crăpam de emoții prin studiourile Radio Astra. De atunci au urmat Radio Astra, Mix FM, Radio Loco, Bună ziua, Covasna, Monitorul de Covasna, Kiss FM, BBC (corespondent), Telesport (scurtă colaborare) și mulți, mulți ani de Observatorul de Covasna (aproape toți cei imediat 14 ai existenței sale). Nu m-a apucat pe mine, m-a trimis tata ca să mă tratez de introversie. De atunci și până azi, aș zice că m-am transformat.


M.C.: Dacă populația română este minoritară în județ, are ea nevoie de un ziar în limba română? Nu se poate mulțumi cu presa centrală?

D.Ș.: Firește că nu se poate mulțumi! Pentru că, în primul rând, presa centrală își aduce aminte de zona asta doar dacă își dă cineva în cap, dacă mai face primarul din Sfântu-Gheorghe vreo ghidușie mediatică, dacă derapează naționaliștii maghiari sau români, și asta numai și numai dacă nu există vreun subiect mai bun. Deci e esențial să existe media locală sub orice formă. Aș spune că, în fapt, presa se va rezuma cât de curând la cea locală și la publicațiile tematice, de nișă, în rest... e în cădere liberă. Pentru încă niște ani, poate nu mulți, presa locală va rămâne un punct de reper pentru comunitatea locală. Cât despre nevoie, aș spune că ea e fundamentală. Cred că trebuie să fim foarte bine ancorați în realitatea locală, iar presa contribuie mult la asta. Zona asta e pentru presa națională un soi de backup pentru momentele în care nu există pe piață senzațional. Mai dezgropăm un scandal, mai inventăm unul, mai o bentiță, mai o bombiță, un imn, un steag, un panou, găsim noi cumva un moment în care nu avem despre ce vorbi și atunci facem niște rating pe certurile dintre români și maghiari. Sigur că mai există excepții, dar sunt izolate. Covasna există pentru presa națională, cam la fel de mult cât există Mozambicul pentru CNN. Sau mai puțin.

      

M.C.: Publicul maghiar e interesat de presa română locală? Dacă da, de ce (având în vedere că există presă în limba maghiară)?

D.Ș.: Cel puțin în cazul Observatorului de Covasna, există și mulți cititori maghiari. Asta pentru că, zic eu, acest ziar a reușit într-o mare măsură să fie echilibrat și să nu-i jignească pe maghiari, deși n-au fost puține momentele în care am tras comunitatea maghiară și liderii ei de mânecă, spunând că nu fac OK niște lucruri. Dar astea erau lucruri pe care probabil le sesiza și orice maghiar/secui de bun-simț, și atunci nu cred că supăram pe nimeni. Am mai derapat și noi, dar dacă toți ar fi făcut-o la fel de rar ca noi, azi trăiam într-o lume mai bună. În plus, cred că există cititori maghiari care înțeleg că cea mai mare parte a presei maghiare e politizată, există multă propagandă și atunci au nevoie de o altă perspectivă, pe care o găsesc la noi. Nu în ultimul rând, cred că am fost de multe ori inovatori și originali. Am găsit și subiecte noi, și forme atractive de a le prezenta. Site-ul nostru avea content video de acum mulți ani. Există cazuri de maghiari despre care am scris înaintea presei maghiare, pentru că noi n-am stat să judecăm dacă omul e român sau maghiar. Dacă a făcut ceva remarcabil am scris despre el. N-aș spune că se întâmplă la fel în presa maghiară, dar asta e altă poveste. Nu știu dacă am citit vreodată vreun articol – cover story despre vreun întorsurean în Háromszék. Și asta spune multe.

M.C.: Vorbind de presa maghiară, se simte în vreunul din aceste ziare locale tendința maghiarilor de a se victimiza, de a se situa în opoziție cu românii – în sensul de ”ei” versus ”noi” - sau, chiar mai rău, de a se situa într-un raport de adversitate? Poți oferi exemple?

D.Ș.: Nu aș generaliza. Dar din păcate, nici nu pot să te contrazic. Se simt multe. Uneori prea multă politizare, alteori prea multă propagandă, de multe ori teatralitate și subiectivism, însă, poate o să-ți pară ciudat ce zic, oamenii chiar sunt buni la asta. Adică profesional nu pot să-i judec. La nivel de ce transmit societății și cum ”șlefuiesc” mentalități... aici aș avea multe de reproșat. Nu cred că atitudinea e pozitiv-constructivă, ci mai degrabă negativ-defensivă, cu puseuri de negativ-agresivă. Dar astea-s lucruri de feeling. Nu pot să spun că urmăresc în fiecare zi presa maghiară. Sunt un om ocupat, fac multe lucruri pe lângă Observatorul de Covasna, se mai întâmplă să nu apuc să citesc propriul ziar. E trist, dar adevărat.


M.C.: Ce înseamnă să faci presă locală într-un județ din Ținutul Secuiesc? Care sunt principalele probleme cu care se confruntă un ziar județean de limbă română? 

D.Ș.: Ne lipsesc cele mai importante două lucruri: oamenii și banii. Principalele probleme sunt lipsa de oameni calificați, de profesioniști, și subfinanțarea. Agențiile mari de publicitate văd în românii de aici un capital comercial infim. Suntem trecuți la ”și alții”, trebuie să acceptăm asta. În plus, nu există solidaritate și coagulare a ”românilor” în județ. Să nu vă închipuiți că-mi bate la ușă vreun patron de firmă român și mă întreabă: ”Nu vrei niște bani? Că mie așa mi se pare corect și responsabil din punct de vedere comunitar, să susțin presa locală.” Asta nu se întâmplă. Multă vreme, ziarul local ”Cuvântul nou”, când mai exista, s-a bucurat de subvenții de la bugetul de stat. Nici asta nu mi se pare corect. Pentru că atunci ar trebui să fie subvenționați toți editorii, echitabil. Și cei care editează ziare, dar și autorii unor fițuici care încearcă să păcălească jurnalismul. Avem și prin Covasna din astea. Concurențial e total inoportun. Însă am așteptat mai mereu mai mult de la comunitatea locală. Și sunt doar cazuri individuale de oameni care au înțeles că merită să susțină presa. Mult prea puține. Ziarul ăsta n-a fost niciodată o afacere, ci mai degrabă un soi de ambiție a unor oameni idealiști, cărora oricum nu le ridică nimeni vreo statuie, pentru că gradul de nepăsare față de semeni e tot mai mare.

M.C.: Este presa scrisă, mai ales cea disponibilă pe print, pe cale de dispariție? Mai cumpără lumea ziare? Se mai abonează? Ce avantaje au oamenii care optează pentru print față de cei care merg pe online? Care mai este tipul de public care mai citește ziarul?

D.Ș.: Eu fac partea din generația oamenilor cărora le place să simtă hârtia între degete. Deși sunt tânăr, îmi place mirousul de ziar și de revistă. Dar nu mai sunt mulți ca mine. Cred că presa nu va muri niciodată. Cum n-o vor face nici cărțile. Dar va deveni mult mai rară, mai selectivă, mai scumpă probabil și tot mai de nișă. Încă mai avem în județul Covasna mulți oameni „de modă veche”. În plus, noi am făcut lucruri pe care nu prea le întâlnești în presa locală, pentru a ne ține oamenii aproape: beneficii multe pentru abonați, suplimente și cărți gratuite, evenimente, am încercat să ieșim din tipare. Și ne-a ieșit, avem abonamente mai multe decât acum 4-5 ani, dar mai puține decât aș vrea eu. Dar ne zbatem să facem și mai multe. Aș spune că pe print calitatea contentului este total superioară lucrurilor pe care le găsești în online. Cel puțin pentru moment. Redactarea se face mult mai responsabil și mai serios. Informația e verificată și verificabilă. Cel puțin pentru moment. Dar media a devenit un domeniu în permanentă schimbare, s-ar putea ca mâine, ce-ți răspund eu azi, să nu mai fie valabil.
   
    

M.C.: Cum se aleg subiectele? Pe ce este preferabil să se pună accentul? Ce lipsește din presa locală?

D.Ș.: Am încercat să căutăm în primul rând exemple pozitive. Povești de succes, oameni deosebiți, evenimente remarcabile, lucruri demne de lăudat, mai degrabă decât lucruri de criticat. Dar asta nu înseamnă ca am rămas așa o chestie poetică, în care nu facem decât să periem lumea și să povestim frumos despre o lume minunată. Am avut multe materiale sociale. Ne-am implicat chiar personal în anumite cazuri. Și asta i-a făcut pe oameni să ne simtă și mai puternic drept o parte din realitatea lor. Am avut și reportaje, și anchete care au provocat mici cutremure în birourile diferitelor instituții locale și nu numai. Dar am încercat cu orice preț să evităm atacurile la persoană și ne-am agățat de o deontologie pe care mulți o tratează azi cu dispreț. Eu zic că ne-a ieșit de cele mai multe ori. Deși facem un cotidian cu 5-6 oameni. E infernal de greu. Presei locale îi lipsește tot mai mult condeiul. Noi avem șansa de a-l mai avea pe Dumitru Manolăchescu, spre exemplu. Omul are un stil de a scrie și un talent de a se juca cu cuvintele, ceva fenomenal. Nu sunt mereu de acord cu el, dar știe să scrie cum puțini o mai pot face azi. Talentul, emoția, măiestria de a așeza cuvintele într-un anume fel lipsesc tot mai mult.

M.C.: Ce anume te-ar putea determina să renunți la presă, să închizi ziarul, să spui că gata, te-ai săturat?

D.Ș.: Am câte un gând din ăsta aproape în fiecare zi. Am multe momente când simt că e o chestie de ego, de incapacitate de a accepta că ceva trebuie să se termine. Pentru că se pierd bani constant și provocările sunt tot mai mari. Și cumva în momentele alea se întâmplă ceva, apare un feedback, o reacție, un articol ieșit din comun, un eveniment al ziarului, ceva ce te face să realizezi că totuși schimbi vieți, atingi oamenii într-un mod concret, îi influențezi, și atunci găsești energia să continui. Noi, ziariștii, suntem precum orbii care se bucură de soare. Nu pentru că-l văd, ci pentru că, din când în când, îi simt căldura. Nu avem un public care să ne aplaude, nici posibilitatea cu adevărat relevantă de a cuantifica impactul pe care-l avem. Așa că uneori ne amăgim, alteori ne mirăm efectiv de cât de departe ajunge ecoul vorbelor noastre. Dar cumva, mergem înainte. Pentru că virusul ăsta nu prea are antidot.

               

M.C.: Pentru cei care te-au descoperit azi și vor să cunoscă ziarul și să urmărească ce se mai scrie în el, unde se pot abona? 

D.Ș.: La oficiile poștale din județ (cât timp Poșta va mai exista și deservi oamenii), prin intermediul chioșcurilor H-Press sau direct la sediul ziarului de pe Strada Sporturilor Nr.8, Bl. 18, Sc. B, Ap. 1. Pe lângă ziarul de zi cu zi, fiecare abonat primește gratuit o carte și un supliment tip revistă, în fiecare lună. Nu mă întrebați cum susținem asta, că nici noi nu știm. Probabil din foarte multă pasiune.




Sus