Miercuri, 11 Decembrie 2019
Miercuri, 11 Decembrie 2019


Călimară / „O imagine ștearsă cu guma” – arta prin stiloul tinerei generații

„O imagine ștearsă cu guma” – arta prin stiloul tinerei generații

„Planeta noastră nu este un loc prea bun pentru artă” afirma Cehov în una dintre operele sale celebre. Și dacă ne gândim mai bine, trebuie să-i dăm dreptate marelui scriitor rus. Multe talente autentice rămân anonime sau sunt devorate de această societate mereu în mișcare, fără a-și fi îndeplinit menirea pe această lume: de a se autocomunica prin creație.

Arta nu își selectează discipolii după anumite criterii. Arta este spontană, iar sămânța talentului poate încolți în sufletele cele mai tinere. Căci ce este arta? Nu doar o modalitate de cunoaștere și autocunoaștere, ci și rostirea tainei vieții. Dar ce taină poate ascunde sufletul a trei adolescenți talentați?



În ziua de azi, adolescenții sunt priviți cu oarecare suspiciune în ceea ce privește creația. Ne întâlnim zilnic prin librării cu cărți menite a oferi un suport părinților în educarea copiilor sau în înțelegerea problematicii oferite de adolescenți. Astfel, tinerii din ziua de azi, supuși multor senzații și influențe, sunt asociați cu un haos interior greu de ordonat.

Dar tocmai aceasta este menirea artei în sufletul adolescentin.

Arta este triumful asupra haosului, după cum susținea și John Cheever. Acești tineri, Kerekes István, Lukács Noémi Borbála și Henning Mária, au reușit să își transpună sentimentele, emoțiile, nelămuririle și nemulțumirile în creație: în poezie, respectiv în desen, și și-au însușit astfel o modalitate extraordinară de comunicare cu lumea înconjurătoare.

Mulțumită colaborării dintre Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, al Fundației Inter-Art și cel al Colegiului „Bethlen Gábor” din Aiud, creațiile celor trei tineri talentați au fost adunate și publicate într-un volum special, al cărui traducere în limba română va fi publicată pe parcurs.

Volumul este alcătuit din două părți: prima parte, intitulată „Nu-mi trebuie”, este formată din poeziile lui Kerekes István, iar cea de-a doua parte, care poartă titlul de “Lumea se umple de lumină”, cuprinde versurile lui Lukács Noémi Borbála, toate poeziile celor doi fiind susținute de ilustrațiile expresive ale lui Henning Mária.



Întrebat de relația sa cu arta, István mi-a răspuns că, pentru el, poetica înseamnă împărtășirea gândurilor și sentimentelor sale cu oamenii, dar și un mod de autoexprimare către cei care nu țin cont de oboseală și îi citesc poeziile. „Relația mea activă cu poetica a început în clasele VII-VIII. Datorită unor prieteni, am avut ocazia de a asculta piese Rap, a căror texte mi-au captat atenția și fascinația. Mai târziu, nu le-am ascultat doar, ci am început să le recompun sau chiar să formez rime noi. Aceste încercări au alcătuit primele mele poezioare. Cu trecerea timpului, din rescrierea unor texte ale pieselor ascultate de mine, am ajuns la stadiul de a-mi putea comunica și propriile gânduri și emoții.”, a mai adăugat tânărul poet.

Totodată, István mi-a enumerat cu entuziasm poeziile sale de suflet – scrise de Petőfi Sándor, respectiv de Szabó Lőrinc –, dar și autorii săi preferați: Ady Endre și Stephen King, pe care îi citește cu admirație. Totuși, mi-a dat titlul și unei creații proprii, izvorâte din adâncul sufletului său, pe care am avut onoarea de a o traduce și a o împărtăși cu cititorii.

Odată

Voi fi și eu un om bun, cândva, odată,
În scurta mea viață măcar odată.
Odată îl voi ierta pe cel care mă calcă,
Atunci vă va dispărea rânjetul de pe față.

Odată voi sta singur în fața voastră,
Zâmbind, senin, iar voi nu veți putea face nimic.
Atunci voi fi mai mult decât o maimuță plângătoare
Odată, nu voi avea probleme cu nimeni, în sfârșit.

Odată voi face ceva ce altul niciodată
Îmi voi ierta dușmanii, ce minune neasemuită!
Odată voi fi liniștit, nu-mi va fi teamă de ziua de mâine
Căci și moartea va dispărea mai repede.

Odată voi schimba tot ce se poate schimba,
Odată! Voi avea pe cineva care mă va iubi.
Odată voi trece peste trecut, nu mă va durea nimic,
Odată, poate, voi avea doar de fericire lacrimi.

Pe de altă parte, la întrebarea mea referitoare la o posibilă relație de durată cu arta, Lukács Noémi Borbála mi-a oferit un răspuns pe cât de surprinzător, pe atât de sincer. „Nu de mult am început să scriu, doar atunci când au venit cu această ofertă de a publica o carte; până atunci nu am avut curajul de a așterne pe hârtie decât doar câteva rime.”. Pentru tânăra poetă, poeziile înseamnă foarte mult, căci iubește muzica, iar textele muzicale sunt și ele, în opinia ei, până la urmă, poezii. De asemenea, consideră că poezia este o modalitate fantastică și unică de autoexprimare. Deoarece este încă la început în ale poeticii, nu are încă un poet sau o poezie preferată, dar mi-a destăinuit titlul propriei sale creații îndrăgite, pe care, de asemenea, o voi împărtăși cu cititorii.

În nimic

Ți s-a întâmplat câteodată
Să te îndrăgostești bunăoară?
Într-un singur gând,
Sau într-o clipă, trecând?
În ale curcubeului culori,
Sau în ale vieții gusturi?
Într-o gură de apă rece?
Într-o inimă ce de mult zace?
În zâmbetul unui străin,
Care crede într-o lume mai frumoasă?
...
Sau simplu, în nimic?
Ți s-a întâmplat vreodată?

Pe lângă creațiile îmbibate cu o sinceritate extraordinară, este de admirat și conexiunea superbă între cei doi tineri poeții și colega lor, Henning Mária, care le-a ilustrat operele. „Am știut că universul interior al colegilor mei este asemănătoare cu construcția mea sufletească, ceea ce este important pentru a desena cu plăcere. Totodată, cei doi colegi îmi sunt foarte apropiați, ceea ce este esențial pentru a mă putea concentra asupra creațiilor lor, și pentru a putea trăi tot ce au scris ei. Nu mi-a fost greu să le ilustrez operele, căci imediat ce am citit o poezie, mi-a și sărit dinaintea ochilor imaginea perfectă pe care să o desenez.”, a mărturisit Mária.

Totodată, aceasta mi-a împărtășit și modalitatea sa de lucru: “De cele mai multe ori, m-am axat pe un cuvânt-cheie, dar, în același timp, m-am bazat și pe prima impresie pe care mi-au oferit-o poeziile, și am încercat să transpun toate acestea pe hârtie.

Toate desenele îmi sunt apropiate sufletește, dar, totuși, preferatul meu este cel cu care am ilustrat poezia Oglindă, scrisă de Kerekes István. În această poezie m-am putut regăsi în întregime, și am utilizat elementele cele mai importante pentru mine: fața și mâna.”

Întrebată de pasiunea sa pentru desen, aceasta mi-a răspuns că desenează încă din copilărie. „Această activitate este o trăsătură importantă a familiei noastre, o așa-zisă moștenire. De aceea, când am auzit că există posibilitatea de a ilustra un volum de poezii, am răspuns imediat afirmativ.”. Totuși, reflectând asupra rolului pe care să i-l atribuie desenului în viitorul său, a decis ca acesta să rămână doar un hobby.

La fel gândesc și cei doi tineri poeți. „Creația în sine este doar un hobby, nu prea văd șanse mari de a întemeia o carieră în literatură.”, afirmă Noémi, pe când István se bazează pe surprizele oferite de viață: „Nu cred că drumul meu spre o carieră se va axa pe literatură; voi scrie în continuare din plăcere, ca și un hobby. Dar cine știe, ce ne rezervă viitorul.”.

Ceea ce este de admirat la acești trei tineri care vor părăsi în acest an școlar Alma Materul dătător de inspirație, este modestia și sinceritatea prin care se autocomunică. Încercând să se definească prin creație, au ajuns a ilustra neajunsurile unei lumi care se arată nepăsătoare, chiar necruțătoare față de dorința arzătoare de autocomunicare a tinerei generații. Creațiile lor sunt dovezi ale încercării de a îndruma adolescenții spre autoexprimare, iar volumul lor reprezintă mărturia că tinerii din ziua de azi trebuie încurajați și ajutați spre a găsi modalitatea corespunzătoare de autodefinire.

Mult succes în continuare!










Sus