Duminică, 15 Decembrie 2019
Duminică, 15 Decembrie 2019


Călimară / Jula (Gyula) și patria sufletului

Jula (Gyula) și patria sufletului

Deși căldura persistă, în orașul Gyula se resimte sfârșitul de vară, remarcându-se podoaba colorată creată de frunzele uscate care nu întârzie să apară. În fața bisericii Sânicoară, iese în evidență o siluetă care se mișcă energic în stânga și în dreapta. Apropiându-mă, remarc că e o doamnă mai în vârstă care se preocupă cu măturarea frunzelor veștejite adunate pe asfalt.

„Bună ziua, vorbiți româna?”

„Vorbesc, vorbesc. Cu ce vă pot ajuta?”, îmi răspunde ea într-o română curată.



Aflu că numele ei e Tereza Pescariu și că e de origine din Moldova, județul Iași. Toată viața ei a călătorit, lucrând în diferite orașe din România, iar de câțiva ani s-a stabilit în Ungaria. Îmi spune că îi place atmosfera de aici și o înțeleg de ce. Un calm și o liniște, iar oamenii par atât de binevoitori.

Am discutat mult, vrute și nevrute, însă ce mi-a rămas cu adevărat întipărit în minte a fost atitudinea ei
deschisă. Felul în care conversația curgea și faptul că se observa că îi face plăcere să povestească în detaliu toată experiența trăită de ea din momentul în care a venit în Ungaria. Nu cred că exagerez când spun că pe tot parcursul conversației mi-a ieșit din cap faptul că nu mă aflu pe meleaguri românești.



                                  Steagul românilor în biserica ortodoxă din Jula (Gyula)

E frumos când călătorești într-o țară străină și te lovești de graiul tău natal, îți oferă un sentiment de bucurie, poate ușor nostalgic. Pot doar să îmi imaginez cum e pentru cei care trăiesc și sunt stabiliți în altă țară; de fiecare dată când povestesc cu prietenii mei plecați la studii în străinătate, acest gând mă macină. Încearcă să îmi explice sentimentul care îi încearcă în momentul în care aud necunoscuți pe stradă discutând în limba lor de obârșie, felul în care dintr-o dată simt că aparțin de ceva mai mare, uitând de sentimentul de înstrăinare care poate îi măcina cu ceva timp înainte.

„Aici la bisercă, toată lumea vorbește română...”, mă anunță tanti Tereza cu un zâmbet cald. Îi zâmbesc și eu enutziasmată și parcă un pic energizată; mă bucur să aud că a găsit această comunitate în care se poate simți ca acasă. În timpul discuției cu ea, am înțeles importanța menținerii unei identități naționale.

Când s-a scuzat pentru a vorbi la telefon despre anumite aspecte legate de slujba ei și am auzit-o vorbind o maghiară fluentă, am înțeles importanța asimiliării. Presupun că secretul constă în găsirea unei forme de echilibru.



                  Drapelul românilor pe biserica ortodoxă din Săcal (Körösszakál)


În încheiere, cu dorința de a accentua frumusețea reîntoarcerii la propriile rădăcini, la neamul și cultura de obârșie, am să notez un citat oferit de Albert Camus, un scriitor care, în mare parte din perioada sa de activitate, a trăit în Europa, departe de ținuturile calde ale Algeriei natale: „Să simți ce te leagă de un pământ și dragostea ta pentru câțiva oameni, să știi că întotdeauna există pentru tine un loc unde inima își află împăcarea: iată nespus de multe certitudini pentru o singură viață de om.

Dar fără îndoială ele nu poti fi de ajuns. În anumite clipe însă totul aspiră către această patrie a sufletului. >>Da, acolo trebuie să ne întoarcem.>>”




Sus