Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019


Călimară / Despre originea denumirii Moldova: versiuni vechi și noi

Despre originea denumirii Moldova: versiuni vechi și noi

Interesul cetățenilor statului moldovenesc față de originile denumirii țării lor este firesc, căci pentru cei care au o țară, ea este tot ce au mai de preț. Până acum au fost lansate mai multe versiuni cu privire la originea denumirii Moldova:

1. de la legenda cățelei cu numele Molda, a cneazului Dragoș (în Letopisețul lui Gr. Ureche),

2. de origine getică: Molis Dava. Părerea lui D. Cantemir despre numele Moldova: În „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”, editat abia în 1901, D. Cantemir în câteva locuri afirmă că Moldova este de origine dacică, pentru că multe cetăți cuprind în denumirea lor componentul – dava; potrivit dânsului, de la daci înainte aceste meleaguri s-ar fi numit Molisdavia, adică „Davia Moale” (mollia [lat.] = moale).
 



Moldvabánya (Baia). Interiorul bisericii era acoperit de o duzină de înscripții funerare maghiare și săsești.Cea mai interesantă - dedicată primei soții unguroaice a lui Alexandru cel Bun, Losonczi Margit - a dispărut fără urmă.

3. B. P. Hașdeu, a afirmat că numele Moldova ar fi o „foarte interesantă urmă a petrecerii goților în Moldova”. Dovadă a petrecerii: Mulda este cuvîntul gotic, care înseamnă „praf”. Numele a fost dat întâi râului, care a fost denumit: „apa cea prăfoasă”.

4. O altă versiune stipulează că denumirea ar fi de origine celtă: localitatea „Cetatea Moldavă”/ „Civitas Moldaviae” (Baia) a apărut cu mult înaintea erei noastre – încă pe timpul șederii vremelnice a celților în aceste teritorii. La baza noțiunii discutate se află 2 cuvinte: Mol și DAVA. Unul de origine celtică – „MOL” (însemnând și azi în limba franceză, unde au migrat celții, „dig de piatră”) și altul de origine dacică – „DAVA” (însemnând în limba strămoșilor noștri „cetate”). Așadar, Moldova se descifrează ca „Cetate de piatră”, situată pe malul unei ape.

5. O versiunea mai realistă este cea expusă de istoricul Nicolae Iorga, privind originea germană. El scria că „încă pe la 1200, Sașii veniseră din Ardeal ca să îndeplinească același lucru pe care-l făcuseră Cavalerii Teutoni în Muntenia, la Câmpulung. Ispitiți de bogățiile în metale ale acestui unghiu dintre Carpați și apa Moldovei, ei se așezară, întemeiind și un oraș, care se numi Baia Moldovei, sau Baia de lângă Apa Moldovei. În legătură cu acest oraș este și stăpânirea ca Voevod a lui Sas. El era vasal al regelui Ungariei într'o situație cu mult mai strânsă decât situația de vasal pe care o avuseseră pe la 1330 Voevozii Oltului și Argeșului” (Nicolae Iorga, Istoria Românilor, Universitar, Chișinău, 1992, p. 65-66).

Se știe în Europa Centrală, în Cehia de astăzi, există un râu pe care cehii îl numesc Vltava, germanii – Moldau, iar ungurii – Moldva. Denumirea germană Moldau, a râului din Cehia zilelor noastre, este mult mai veche decât consemnarea denumirii Moldova a râului din zona de întemeiere a statului moldovenesc. Întrucât sașii au venit ca niște temerari în zona respectivă, pe la 1200, este logic de admis că ei ar fi denumit râul local, după denumirea germană a râului din Europa Centrală, unde germanii conlocuiau cu cehii. Întrucât noua formațiune – marca [„Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară.



Ludovic cel Mare,fără de care nu ar exista Moldova de astăzi. Semnele regale ale Ungariei au fost purtate cu mândrie de Mușatini,monedele lor purtând pe o parte fasciile Arpadiene și crini Angevini. El a colonizat pe Bogdan din Oltenia în Maramureș.

Din germ. Mark”. – DEX] – se afla într-o strânsă dependență de Ungaria (pentru că fusese înființată la ordinul regelui ungar), este iarăși de admis că în comunitate s-a înrădăcinat de la început denumirea maghiară a râului: Moldva. De la Moldva se pare că s-a ajuns la Moldova și la ortografierea în limba latină: Moldaviae. Este interesant că râul Moldau, din centrul Europei, își are izvorul în Pădurea Boemiei, regiune denumită după un trib celtic – boii. (Boemia se învecinează la nord și vest cu Germania, iar la sud cu Austria). Este iarăși de admis că denumirea Moldau este o rămășiță a culturii celte.


                            Monedele Musatinilor cu semnele regale ale Ungariei



Așadar, din datele prezentate, se profilează ca plauzibilă această versiune: sașii (germanii) care au sosit din Transilvania în regiunea în care, la 1359, a fost format statul moldovenesc, au denumit râul local după denumirea unui râu din Boemia – Moldau. De la versiunea maghiară a denumirii acestuia – Moldva – s-a ajuns la denumirea contemporană Moldova. Este de remarcat faptul că marca înființată de germani este cea în care regele ungar l-a numit cneaz pe Dragoș, iar pe la 1359, prin sosirea voevodului Bogdan, care s-a răzvrătit în Maramureș împotriva suveranului ungar, aici a început să se constituie statul moldovenesc. Deci, începuturile statalității, care avea să fie denumită moldovenească, sunt pe la 1200, căci denumirea Moldau a fost utilizată pe respectivele meleaguri încă de atunci, e adevărat, de către sași.

Nu în ultimul rând, să nu uităm că denumirea oficială a Țării Moldovei, de la începuturile sale, era Moldovlahia. De exemplu, titulatura domnitorului Alexandru cel Bun era: „voievod de sine stătător a toată Moldovlahia și a malului mării”. Slavii de Răsărit numeau țara noastră Волощина (Voloșcina). Fiica lui Ștefan cel Mare – Elena, era numită „voloșanca” de către ruși (ea s-a măritat cu cneazul Moscovei, Ivan Ivanovici, feciorul moștenitor al cneazului Moscovei Ivan III-lea Vasilievici cel Mare). Nu este de ignorat, deci, supoziția că locuitorii Moldovlahiei se numeau la începuturi v(a)lahi (slavii de răsărit i-au numit „volohi”). Cu timpul, denumirea țării a evoluat din Moldovlahia în Moldova, iar locuitorii țării au ajuns să se numească, până în prezent, moldoveni.




Sus