Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019


Călimară / Szent Pál și valahii

Szent Pál și valahii

Cu ceva timp în urmă am fost solicitat să mă ocup de un câine suferind, acesta fiindu-mi meșteșugul. M-am suit în mașină și în câteva minute eram la adresa indicată, aflată la două străzi mai sus. De abia am ajuns în fața porții, că prin geamul lăsat am auzit un glas miorlăit de copil - naaagytaaata, .... eeee, iar apoi, la scurt timp, replica iritată a bunicului - úgy otthagyta, mint Szent Pál az oláhokat!

Am sunat și s-a făcut o liniște de cavou. În ceea ce mă privește, înțeleg și vorbesc suficientă maghiară ca să pricep ce zic ăștia în momentele în care activitățile cotidiene le permit să se preocupe de ezek (ăștia).

Și de această dată am realizat că respectivii care apelează la serviciile mele de vreo douăzeci de ani nu-mi aveau treaba și că expresia „te las baltă precum i-a lăsat Sf. Paul pe valahi” este un soi de zicală. Evident, pentru a evita un moment penibil m-am făcut că plouă și mi-am văzut de ale mele și peste vreo trei zile pacientul era complet restabilit.



Timp de aproape o lună, când mă întâlneam cu un prieten sau o cunoștință dintre maghiari întrebam despre originea acestei zicale, dar cu două excepții, toți au ridicat din umeri. De fapt, nici aceștia nu au pretins că ar ști ci doar au făcut presupuneri. Astfel, primul a sugerat că ar putea avea legătură cu faptul că Sf. Paul/Pavel și-a desfășurat activitatea misionară inclusiv în Tracia, supoziție ce mă trimitea direct pe malul Ohridului sau chiar la Kastoria, iar cel de al doilea, un tânăr istoric pe care îl felicit cu acest prilej, bazându-se pe anumite raționamente mi-a spus: „Nu știu, dar bănuiesc că este ceva legat de o icoană sau statuie care i-a "părăsit" pe români în vreun fel. Mă bazez pe anecdote similare existente în Secuime unde statui și icoane capătă personalitate și fac ceva hilar”.

Vă dați seama că n-am lăsat lucrurile în această fază ci ca „tăt rumânul” m-am întrebat în sinea mea „oare?”. Spre deosebire însă de mulți dintre conaționalii mei, am continuat să caut și în final am o aflat explicația clară http://www.e-nyelv.hu/2010-03-06/ugy-otthagyta-mint-szent-pal-az-olahokat/, pe care prietenii mi-au tradus-o.

Povestea sună astfel: La Voșlobeni (Harghita), stăpânul locului le-a promis valahilor ajunși în sat o biserică. Zis și făcut. Biserica a fost ridicată și pictată, iar un pictor renumit din Toplița a pictat o icoana Sf. Paul/Pavel. Din întâmplare, chipul pleșuv al apostolului semăna izbitor cu cel al birăului din Valea Strâmbă (Tekerőpatak), satul vecin. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar cei din Tekerőpatak, pentru a nu rămâne de rușine, au furat icoana, lăsând în schimb un creițar.

Valahii l-au rugat pe pictor s-o refacă, ceea ce acesta a și făcut în câteva rânduri, însă scenariul s-a repetat deși icoana era păzită de acum zi și noapte. După o vreme, oamenii s-au resemnat cu ideea că Sf. Paul/Pavel și-a întors privirile de la satul lor și în replică, nu și-au mai botezat copii după numele său.

Acum că știți povestea, poate vă veți întreba ce e de făcut în continuare. „Loc de întors” este pentru toată lumea și putem despica „firu`n patru”, întinzând polemici la nesfârșit în încercarea de a stabili cu exactitate dacă biserica era de lemn sau de piatră sau dacă creițarii (krajcár, Kreuzer) erau dintre cei emiși în 1271 în Tirol sau din ultima ediție austro-ungară de la 1892.

Evident că putem reacționa în fel și chip dar vă repet că este vorba doar de o anecdodă și cred că cel mai nimerit ar fi să ne amuzăm copios, așa cum facem când citim povestea lui Creangă, știți aia de se mai numește și „Povestea poveștilor” unde necazurile ni se trag în maniera: „Amu cică era într-un sat un țăran.

Și țăranul acela a eșit odată în țarină să samene niște papușoi. Și cum semăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos și cu Sfântul Petrea ...”. 




Sus