Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Călimară / Relațiile de dragoste dintre femei sau oglinda zgâriată a Ancăi Spring

Relațiile de dragoste dintre femei sau oglinda zgâriată a Ancăi Spring

– Îi place sau nu, are o fiică lesbiană undeva în lumea asta – spune una dintre personajele nuvelelor din carte*, la care tatăl îi răspunde, că expresia ca atare „o zgârie pe timpan”.

Doru Baciu, tatăl Norei simte această „zgârietură” deoarece nu poate să-și înțeleagă fiica; ea vrea să-și trăiască viața în întregimea și frumusețea ei la nivel într-adevăr uman, fără prefăcătorii și eterne frici cauzate de șantajul sentimental al gurii lumii, o lume altminteri îmbibată de preconcepții și clișee de gândire, generate de activitățile compensatorii bine organizate, având numele colocvial de „viața noastră cea de toate zilele”
Recenzorul simte un alt tip de „zgârietura” încercând să popularizeze această cărticică de nuvele. Această „zgârietura” însă nu este de natură etică sau socială, ci una simplă de înmărmurire deontologică, cartea oferind o lume atât de frumoasă și „altfel”, încât omul își formulează automat întrebarea pentru sine: cum de eu nu am înțeles până acum femeile care se iubesc între ele? De acceptat am acceptat fără doar și poate (ce drept aș avea eu să-i critic pe alții pentru bucuriile lor sentimentale, respectiv erotice?) însă de înțeles am făcut-o abia acum, că această viață a femeilor îndrăgostite între ele este tot atât de complexă ca cea a cuplurilor bărbat-femeie.

Personajele nuvelelor de bază – Vara mea albastră și Dureri – sunt tinere care se iubesc, și luptă în felul lor fiecare împotriva unei lumi plictisitoare, plină de oameni care și-au trădat visurile ba chiar și principiile legate de libertatea de a-ți alege calea vieții sexuale.

Vara mea albastră este vara Elenei care se întoarce în satul natul pentru un anotimp, devenind o reprezentantă dublă a lumii liberale: și cu experiența orașului și cu experiența vieții erotice personale. Lumea opusă este comasată într-o singură observație a consăteanului Viorel, care spune la un moment dat: „te pomenești că și tu...”. Relația Elenei cu Lili este una entuziastică dar fără nuanțe problematice. Idila lor se bazează mai mult pe fantezii transformabile în fapte („a început să se întrebe cum s-ar simți palmele ei puțin aspre dacă Lili le-ar atinge măcar așa la întâmplare”), până ce nuvela Dureri este îmbrăcată în culorile calde ale dragostei adânci, pasiunii și geloziei – sentimente care pot clădi dar pot și doborî relații de dragoste dintre două femei.

Personajele acestei nuvele din urmă – perechile Eva și Lucia respectiv Nora și Ioana – și-au format deja calea destinului comun, trecând de mult de etapele fantezistice, ba chiar și de cele idilice. Aici apare – ca și contrast față de Vara mea albastră – problemele de cuplu generale, disensiuni, diferențe de caracter, căsătorii simbolice ba chiar dorința de a avea un copil. Acest plan din urmă este una dintre cheile acestui volum, deoarece „zgârie” pe oglinda dragostei curate formule biomatematice care obligă personajele să caute drumurile vieții nu pe potecile turistice ale zilelor cotidiene, ci în dimensiunea condiției umane: „mai există și varianta să îl fac eu dacă tu nu poți”.




Anca Spring învăluie nuvelele sale înșirate (Vara mea albastră, Dureri, Coniac, Destin, Laurențiu, Atunci când ai plecat) în culori de pastel, textul devenind astfel de multe ori asemănător cu un graffiti colorat pe o oglindă (oferind cititorului posibilitatea de a se întreba despre calitatea și caracterul vieții sale intime). Însă punctul forte al nuvelelor respectiv al autoarei, numai la prima vedere pare a fi acest amalgam neo-impresionist al textului și al culorilor sentimentalului ca atare.

Anca Spring gravează pe oglinzi prin contraste reci – albastre, poate – prezentând lumea care ne înconjoară și ne sufocă prin clișele și preconcepțiile sale în... alb și negru. Autoarea nu caută scuze pentru cei care vor să trăiască altfel – fiind vorba aici și despre oamenii însetați de scandaluri și despre tinerele fete care nu încearcă să explice părinților decizia lor de a trăi alături de o altă femeie. Un redactor experimentat ar putea avea poate sentimentul că autoarea singură a simplificat tonusul muscular al volumului, pentru a încuraja cititorii să facă un pas spre peretele despărțitor.

De a se uita în oglindă. În oglinda de pe acest perete despărțitor – „zgâriată”.

*Anca Spring: Anotimpuri albastre, Ecou Transilvan, 2015.




Sus