Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Călimară / Esperanto?

Esperanto?

Dacă vine vorba de esperanto, unii intreabă: „Dar ce-i aia”. Alții stiu că e vorba de o anumită limbă: una artificială. Nu e de mirare ca se știe puțin despre limba esperanto, dat fiind că în regimul comunist nu erau văzuți cu ochi buni cei care aveau legături cu străinii. După 1985 chiar era interzisă ținerea de cursuri pentru învățarea acestei limbi.

Dar ce este de fapt esperanto? Ea este o limbă creată de un oftalmolog polonez de origine evreiască din Polonia ( la acea vreme parte a Rusiei țariste), care a crezut că dușmănia dintre oameni are ca și cauză diversitatea limbilor, că oamenii care vorbesc diferite limbi, nu se înțeleg. Încă din adolescență el era mânat de dorința de a crea o limbă pentru toți, ușor de învățat.



Astfel a luat naștere limba esperanto, din dorința de înțelegere și prietenie între oameni de diferite nații; dorința unui tânăr idealist. Primul manual de limba esperanto a apărut în 1887, în Varșovia. Primul congres mondial de esperanto s-a ținut în Franța, în anul 1905. Zamenhof a primit ordinul Legiunea de onoare, și în toată Europa s-au înființat cluburi esperantiste.

Au apărut reviste și cărți în această limbă, cărți traduse și originale, iar în zilele noastre există nu numai cărți și reviste tipărite, dar și emisiuni radio, tv., cursuri pentru învățarea limbii esperanto pe internet ( edukado.net, lingolia.com, etc ). Zilnic se apucă mii de oameni de cursul on-line Lingolia, și chiar dacă nu toți ajung să-ți termine cursul, putem afirma, ca numărul esperantiștilor crește.

Dar pentru ce se învață această limba „artificială” când limba engleză a devenit limba cunoscută și folosită peste tot în lume? Ei, nu chiar de toți și peste tot, dar adevărul e că limba engleză este învățată peste tot în lume și este mai cunoscută decât alte limbi naționale la fel de bogate și valoroase.

Să nu intram acum în discutarea cauzelor. Undeva am citit un slogan în esperanto: „Latina a fost, engleza este, esperanto va fi!”

Da, este un slogan încurajator pentru esperantiști, dar eu l-am citat pentru a atrage atenția, că timpul trece, lumea se schimbă… Esperanto este o limba ușor de învățat în comparație cu limbile naționale.

„Dar pentru ce să învăț eu limba esperanto? Ce profit îmi aduce?” – întreabă unii.

Când eu am început să învăț (în1980) limba esperanto (autodidact), nu m-am gândit la alt „profit” decât să am de citit altceva, decât ziarele și emisiunile televiziunii, care toate au început cu „Azi tovarășul Nicolae Ceaușescu”… Cei care au trăit ca adulți în acele vremuri, își amintesc de deșertul intelectual al acelor vremuri.

Eu am trăit la sat în Secuime, cu mai puține instituții de cultură, decât în marile orașe. În 1982, într-un ziar am citit despre limba esperanto. Ultima fraza mi-a stârnit cel mai mult intersul: că prin această limbă mi se vor deschide ferestre către lume, că aș putea citi cărti și reviste venite din toată lumea...

Am început să mă interesez, cine cunoaște această limbă, unde aș putea găsi un manual? Așa am reușit mai întâi să fac rost de o broșură veche, mai târziu de manual și de dicționare. În 1983, Congresul Mondial de Esperanto s-a ținut la Budapesta. Acolo am avut prima dată ocazia să vorbesc cu cineva în esperanto.

Era o olandeză simpatică, care mi-a dat biletul de teatru al soțului, care nu era esperantist. Împreună am urmărit piesa de teatru în limba esperanto. În sală au stat oameni de diferite naționalități, și pe mine m-a imporesionat profund, că toți acești oameni se emoționează și aplaudă împreună cu mine – sunt și eu membra acestei comunități, care crede în prietenia dintre oameni de diferite nații.

De atunci au trecut decenii, și eu am găsit prieteni din Japonia până în Brazilia, iar scrierile mele apar în reviste esperantiste. În fiecare an se țin concursuri de literatură, și eu am câștigat premii de mai multe ori.



În 2014 au apărut două romane traduse de mine. Este vorba despre „La stona urbo” (Orașul de piatră/A kőváros), roman istoric de Anna Löwenstein, tradus de mine din esperanto în limba maghiară. Cartea a apărut la editura Világhírnév Kiadó din Cluj. O altă carte, roman pentru tineret, pe care eu am tradus-o din limba maghiară în esperanto este „La trigiba monto”( A hárompúpú hegy / Muntele cu trei cocoașe), apărută la o editură din Croația. Aceasta era cartea mea preferată în copilărie, și este o deosebită bucurie pentru mine, că eu am făcut-o cunoscută pentru cititorii esperantiști din toată lumea.

Cu ajutorul limbii esperanto am avut ocazia să vizitez Franța, Anglia, Polonia, Italia, Croația, Slovenia, peste tot m-au găzduit prieteni esperantiști. Deci pot să spun că esperanto mi-a îmbogățit viața cu prieteni și impresii culturale plăcute. Fără ea viața mea ar fi fost mai monotonă, mai lipsită de emoții pozitive.






Sus