Marţi, 17 Septembrie 2019
Marţi, 17 Septembrie 2019


Călimară / A înțelege totul și pe toată lumea: Taizé, drumul comun

A înțelege totul și pe toată lumea: Taizé, drumul comun


În aceste zile a fost lansat la Cluj volumul editat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea, 10 ani de la moartea lui Roger Schutz, 75 de ani de la întemeierea comunității ecumenice, și un sfert de secol de când tinerii din România au început să meargă în pelerinaj la Taizé (Franța). Cartea are ca titlu Taizé, drumul comun, redactată în limba maghiară de către Ozsváth Judit și editată de către Verbum Keresztény Kulturális Egyesület (Asociația Culturală Creștină).



Pe lângă lansarea de carte a lectorul universitar Ozsváth Judit, evenimentul a mai cuprins și o prelegere, respectiv proiectarea unui film documentar despre întemeietorul comunității fratelui Roger.

Prof. univ. dr. Zamfir Korinna a ținut o prezentare despre viața, spiritualitatea și viziunea de unitate a fratelui Roger. Totodată a ales un citat motivant de fratele Roger, care poată să schimbe percepția oricui despre viață: ,,eu încerc mai degrabă să înțeleg totul și pe toată lumea, decât să aștept să mă înțeleagă pe mine cineva.”



Fodor Emőke, voluntar la ne-a descris cu ce sentimente a sosit acasă. După spusele ei acest pelerinaj este o întâlnire cu tine însuți dar... și cu alții. Ea a putut să vadă și să înțeleagă ce înseamnă credința și comuniunea pentru alți tineri din diferite țări. Totodată este vorba și de valori, care sunt răspândite de-a lungul întâlnirilor - întâlniri cu tineri, focusând pe viața interioară, spiritualitate și solidaritate umană. Este o ruptură din viața de zi cu zi a fiecăruia, alungându-se într-o comunitate colorată, îndepărtată, și creștină.
         
                                                                                 ***

Prima parte a volumului conține scrieri mai lungi despre Roger Schutz (fratele Roger)‚ fondatorul comunității din Taizé, despre istoria comunității, și despre cea mai importantă caracteristică a acestei comuniuni: a spiritualității. În a doua parte am introdus interviuri cu membri ai comunității, iar în a treia parte sunt intercalate interviuri cu personalități publice, care sunt într-o relație strânsă cu comunitatea monahală din Taizé. Putem citi un interviu frumos cu Bölcskei László, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Oradea, cu preotul reformat clujean Adorjáni László și soția lui, cu dr. Solt Pál, fostul președinte a Curții Supreme Maghiare și fostul președinte al Comisiei ONU Pentru Drepturile Omului cu cel mai bun prieten a fratelui Roger , și cu Csernák Béla, preot reformat din Bihor. În ultima parte s-au redactat raporturile tinerilor de acasă despre comunitate din Taizé – îmi spune Ozsváth Judit, redactorul cărții.



Cui dedicați cartea?

Volumul pune în vizor comunitatea spirituală din Taizé, fondată de Roger Schutz. Ca și stâlpi de susținere sunt cele opt bucurii ai Evangheliei: bucuria, iertarea, simplitatea, încrederea în alte persoane, reconcilierea sau împăcarea, și solidaritatea. Apoape fiecare scriere menționează rugăciunea meditativă pentru aflarea, regăsirea liniștii și a păcii interioare din Taizé. La un moment dat fiecare pelegrin din Taizé va înțelege sau va simți, că adevărata viață se hrănește din această liniște. Ultima mare parte a volumului este compusă din scrierile tinerilor, care scriu despre niște experiențe extrem de profunde. Probabil, că tinerii sunt mișcați mai mult de aceste scrieri sincere

  V-ați gândit să îl traduceți și în limba română?

Da, ne-am gândit, dar nu cred că putem să realizăm foarte curând. Acolo deja am intercala și interviuri cu persoane de naționalitate română, așa ar fi și mai interesant pentru ei. Nu ar fi vorba despre o pură traducere, ci și o completare a acestor volume. Cartea deocamdată se găsește la Editura Verbum din Cluj (str Einstein., nr. 2), de unde se poate cumpăra‚ dar și la locațiile unde s-a mai desfășurat lansarea de carte: în Marghita, în incita clădirii UDMR-ului, unde este o librărie‚ în Oradea la Editura Kolbe și în magazinele cu Obiecte Bisericești. În curând va fi și în librăriile din Cluj.



În pelerinaj merg din Ardeal mai multe naționalități, sau etnii? Și maghiari, și români, chiar și rromi?

Din Cluj merg regulat grupuri la pelerinaj la Taizé din vară și la cel din iarnă, ținută într-un oraș mare, european. Această posibilitate este făcută publică, iar organizatorii atunci sunt cei mai bucuroși, dacă merg cât mai multe etnii, naționalități.

Cu ce se diferențiează comunitatea din Táize de alte comunități religioase?

În primul rând trebuie să menționez faptul, că Taizé nu este o mișcare religioasă. Comunitatea din Taizé nu are lozinci, nu adoptă uniforme‚ nu are un imn special‚ sau alte lucruri de genul acesta. Este unul singur, cel din Franța în apropiere de Lyon. Este un loc, unde lumea vine să se regăsească. Ar fi important, ca în fiecare localitate să se facă asemenea întâlniri pentru tineri pentru a se ruga. Și asta poate fi un semn pentru lume, este pilda unității pe plan local.



                                                                               Fotografii: Takó István


În Cluj este o asemenea grup de rugăciuni, întotdeauna când organizează întâlniri pun afișe sau anunță pe portaluri de socializare, sau Facebook. În afară de aceste întâlniri, s-au pornit și o serie de dialoguri, unde s-au invitat întotdeauna preoți de diferite religii. Fratele James, un membru a comunității monahale din Taizé , ține legătura cu tinerii din România, care organizează diferite evenimente locale. El în fiecare an vine în România, și în multe localități se întâlnește cu tinerii. În acest an comunitatea din Taizé se pregătește pentru un eveniment deosebit: la Paștele Ortodox va veni în București priorul cu câțiva frați și cu 150 de tineri de diferite religii sau naționalități. Pentru acest eveniment s-au invitat mulți preoți și tineri în București. După întâlnirea din capitală frații din vor vizita multe orașe din România.

                                                                                  ***

Iată o formă modernă și tinerească a ecumenismului: Taizé. Până ce lumea își caută drumul care pare a fi pierdut între slogane și știri “halucinante” respectiv “șocante”, o parte a societății tinere își găsește nu numai locul, ci și orizontul în această comunitate, legată de Occident și Orient cu aceeași fire de rădăcini. Nimic mai actual, în lumea de azi...





Sus