Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Călimară / Trecătoarea pisicii, între români și maghiari

Trecătoarea pisicii, între români și maghiari

A citi contemporani în 2016 este asemănător cu planificarea a unei călătorii excitante în jurul lumii, pe care ai curajul s-o organizezi meticulous prin aeroporturi și vămi îndepărtate numai atunci, dacă ai gustat un vin.

A citi literatură postmodernă în România înseamnă un pas în față în lupta pentru învingerea anxietății apărute la planificarea călătoriilor lungi și riscante, deoarece postmodernul – ca atare – îți codifică viața cotidiană într-un sistem neobinar, încă nedescoperit, care te liniștește, că… nu numai tu, ci și el… Că nu numai tu ești singur, ci și el… (Mă mir, că în lumea de azi mișcată de drone cu aripile primite de la științele sintetizante, arta postmodernă nu este încă legiferată ca tratament adjuvant în problemele identitare umane.)

Piesa de teatru a lui Flavius Lucăcel întitulată Trecătoarea pisicii – apărută în limba maghiară, tradusă de Molnár Judit în micul volum Ne packázz az angyalokkal (în original: Nu te pune cu îngerii)* – este o astfel de călătorie, una specială – ca și oricare dintre călătoriile noastre –, specială deoarece este concepută ca o călătorie pe loc, cu o dinamică asemănătoare joggingului din camera mare a unui apartament de bloc.



Fiind spațiul piesei așa de strâmt – pântecele mamei –, și numărul personajele trebuie să fie redus. Autorul ar putea să aleagă varianta monologului – cu un singur personaj –, dar el încearcă o altă carte, cartea „reducției de personaje”, adică a mai multe personaje, care la sfârșitul piesei – la naștere –, printr-un travaliu literar aparte (la propriu și la figurat) se transformă în Om (născut pe lume). Deci Harry, Paul, Gore, Dușan, Sam, Sun și ceilalți sunt același făt, care ieșind din uterul mamei vor urma drumul lor spre o viață... de secolul 21, având șansa să se maturizeze într-un mediu care îl va face bogat, sau cinstit, sau ucigaș, milionar fără suflet sau criminal de război.



Flavius Lucăcel este un admirator al lui Brecht – cel puțin așa afirmă într-un interviu dat săptămânalului Erdélyi Riport –, însă afinitatea față de tandeme-contrast (vezi ideea tandemului Găuri Negre spațiale și adâncimile luminate ale uterului sau jocul cu ideea complementarității zestrei genetice și a mediului formativ) îl apropie pe plan literar-enigmatic de Golding. Mă refer aici nu numai la bisturiul acestuia din urmă, când face cezariana relației secrete dintre autor și opera sa (iată un alt tandem-contrast, din The Paper Men), ci mai ales la Pincher Martin, singurătatea absolută a lui Martin pe o insula de 2-3 metri pătrați.

În cazul Trecătorii pisicii (Macskaszoros) relația dintre autor și piesă este una într-adevăr enigmatică (l-aș numi după Golding „efectul Paper Men”). Unde se ascunde autorul? Cine este autorul? Unde începe incursiunea în subconștient, ca și variantă integrată a acelor călătorii cu care am pornit acestă mică recenzie? Unde, și cum s-a format insula singurătății intelectului uman? Al lui Golding era parcă atol păstrător de viață. Sau recif amenințător? Aceiași coralieri...

Nu m-am putut abține, să nu întreb autorul de această piesă, recent tradusă în maghiară.

– Mi-am dorit această traducere pentru a mă adresa teatrelor maghiare , care au o calitate a spectacolelor foarte bună. Cred că e necesar să ne cunoaștem unii pe alții, ca autori contemporani, și acest lucru nu e posibil în lipsa traducerilor din ambele limbi. Trăim aceiași realitate, folosim „chei" metafizice similare, împărțim personajele aceleași scene, vechi și noi. Aștept cu nerăbdare contactul cu cititorii și nu în ultimul rând reacția spectatorilor maghiari, calzi și exigenți – îmi scria autorul.

                                                                                         ***

Cititul unei piese de teatru de pe hârtia cărții îți sugerează una, iar piesa regizată, alta. Cei care au sentimentul că piesa nu este terminată cu nașterea lui Harrypaul (pardon: Harry Paul), le propun să aștepte punerea în scenă a acestei piese. Împlinirea reală – și palpabilă – acolo poate fi simțită în totalitate.

Pe scenă va începe călătoria mult amintită: drumul între hârtia frumosului și scândurile Thaliei, sub razele ne-X, albe ale uterului, transformându-se molcom în luminile reflectoarelor.

*Flavius Lucăcel: Ne packázz az angyalokkal. Editura HOLNAP, 2015, Várad (Oradea). Traducerea Molnár Judit, Szántai János).




Sus