Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Călimară / Eliberări și călătorii

Eliberări și călătorii

Când am citit schița acestui roman* pe Corbii Albi (http://corbiialbi.ro/index.php/calimara/159-ahmed-sau-povestea-unui-avort-n-comunism/), mă copleșea nu numai povestea ca atare, ci și talentul cu care autoarea convertează un text superb fluidizat într-un posibil studiu de scenariu pentru un film postum al anilor 70-80, ani în care zbaterea între a rămâne om sau a deveni unealtă a unui sistem inuman putea fi reflectată autentic exclusiv de peliculă, având ca stalker pe Mircea Daneliuc.



În acest context mai filozofic cartea – ca un posibil studiu de scenariu de film – s-ar găsi între călătoriile cu bărcile legate în șir a Croazierei (1981) și a camionului turbinii și a soartei din filmul Cursa (1975).

Mă gândesc, oare Mircea Daneliuc ar fi făcut un film bun din această mărturisire catartică a autoarei? Poate că da, deoarece la el apare mai accentuat – și mai apăsător – sexualitatea cu polarizările sale extreme: dragostea pasională însângerată respectiv avortul, în culorile sale de roșu închis, culori preluate poate în subconștient de la maistrul tuturor, enigmaticul solarist: Tarkovszkij.



Călătoria
lui Lili Crăciun nu este o călătorie obișnuită, deși pe parcursul povestirii, trenul și vaporul închipuit (adică marinarii) au roluri bine definite: primul ca parte componentă a dimanicii evenimentelor, celelalte – marea și vaporul – catalizatori pentru planul secundar al acțiunii romanului: punte spre subconștient și viața exponată în vise. Fie vorba de visele provocate de durere, „băutură de avort”, sau de albul anxios al spitalelor anilor comunismului, unde nu știai cine este om și cine este unealta sistemului opresiv, gata de a te trăda și a te a raporta la miliție sau procuratură.

Punctul de pornire al romanului – avortul ilegal a unei profesoare, asistată in extremis de o lăptăreasă – și punctul culminant (catarsisul) al romanului parcă se suprapun, această suprapunere fiind înlesnită într-un mod original de schimbarea relativ frecventă a planurile de „regie” a acțiunii.



Fototeca online a comunismului românesc.: Februarie 1965. Nicolae Ceaușescu vizitând spitalul „Nicolae Bălcescu”.Cota: 26-27/1965

Timpul scurs între apariția stării de singurătate absolută („Din când în când, mă trezea din coșmar ligheanul, ca un prieten. Nu mai știam ce vomit”) și dizolvarea totală în universul neputincios („Moartea se învârtea, bezmetică, în juru-mi”) se măsoară la Lili Crăciun nu cu ore și minute, ci prin anxietăți periodic-repetabile, mărunte-măsurabile, care se leagă între ele ca și crizele de sângerare sau vomă. Sau ca – trecând pe planul filozofic amintit – bărcile legate în șir ale Croazierei.

Călătoria lui Lili Crăciun nu este una palpabilă, ca și uterul personajului principal în mâna a multor medici și asistente, ci una de o abstractitate foarte fină, având rădăcinile în năvodurile anxietății feminine – undeva la limita minunii de a da viață și a iadului pruncuciderii („Ducându-mă cu gândul că iadul n-a fost niciodată în altă parte. A fost tot timpul aici, în noi”).



Fototeca online a comunismului românesc: Februarie 1965. Nicolae Ceaușescu vizitând spitalul „Nicolae Bălcescu”.Cota: 28/1965

Datorită jurnalistei omniprezente (care are și rolul de spoveditor), celelalte personajele ale romanului – mama, Sergiu (soțul), lăptăreasa (Sofia), Ahmed (medicul-înger păzitor) și profesoara de istorie (eroina) – sunt în același timp și prezentate cât și reflectate. Această tehnică a autoarei de a sparge zidurile dintre puținele spații unde se desfășoară acțiunea romanului, oferă Călătoriei un aspect de nuvelă sintetică.
Această caracteristică este întărită și de înrudirea unor scene apăsătoare ale Călătoriei cu a Procesului kafkian: căutările grele ale Domnului K. au aceași rădăcini aeriene cu „călătoriile” profesoarei    (eroi-
nei) în lumea viselor  bolnăvicio-
se   (locuri semi-suprarealistice, simboluri ale dreptății și a vinovăției eterne) din romanul lui Lili Crăciun. La Kaffka „procesul” anxios al nevinovăției se termină cu o eliberare sângeroasă de o viață vag definită, devenită balast.

La Lili Crăciun însă „procesul” vinovăției sale (avort) se sfârșește cu o eliberare spre o viață devenită bine definită și curată. În Călătoria balastul de care scapă eroina este mărturisirea ca atare.

Mărturisirea se termină odată cu romanul.

Sentimentul succesului colectiv (autor și cititor) – catarsisul nostru.

„Eram o singură ființă care se privea pe sine în oglindă, într-un prezent atemporal și absurd.
— Sunt liberă! În sfârșit sunt liberă!”

----------------------

*Lili Crăciun: Călătoria, 2015, Editura Eubeea, Timișoara










Sus