Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Călimară / Márai Sándor, ce autor!

Márai Sándor, ce autor!

L-am descoperit acum mulți ani grație unei prietene, care mi-a oferit cartea Lumânările ard până la capăt, un roman extrem de bine scris, cu nerv și verb, cu dramatism, dar și cu multă răbdare, așa cum îi stă bine unui autor contemporan. Apoi am citit  Moștenirea Eszterei și  Turneu la Bolzano, după care am decis să recomand toate cele trei cărți, pentru că am descoperit un autor atât de înzestrat, o combinație faină între realism și postmodernism, undeva în zona Rebreanu, Marquez și Camil Petrescu.



Excelent și extrem de fin descoperitor al intimităților sufletești umane, Márai Sándor este unul dintre autorii maghiari tradus deja în foarte multe limbi și ale cărui romane sper că sunt studiate la literatură maghiară în școală, pentru că merită din plin! ... Sigur că ar trebui să fie studiat și la literatură universală, dar mai face cineva așa ceva la școală?

Pe lângă faptul că sper să vă placă recomandările făcute, propozițiile de mai sus reprezintă și un pretext pentru a spune că regret enorm faptul că nu este o prioritate a traducerilor din literatura maghiară în cea română și invers.

Știu că există câteva traduceri, dar ele sunt sporadice și țin mai mult de întâmplări fericite, nu de un program coerent și urmat cu consecvență de vreunul dintre guvernele de la București sau Budapesta.

Este paradoxal și trist că știm atât de puțin despre literatura vecinilor noștri, indiferent că vorbim despre sârbi, bulgari, ucrainieni sau est-europeni în general.

Eroarea este impardonabilă în cazul literaturii maghiare, fie că vorbim de autori din Ungaria sau de limbă maghiară din România. La fel de impardonabil îmi pare și faptul că literatura română nu are decât puține traduceri în maghiară.

Dacă teatrul pare că a intrat sub zodia traducerilor, iar supratitrarea la spectacolele în limba maghiară a devenit o regulă în Mureș, Cluj sau Timișoara, dar se întâmplă și în celelalte teatre de limbă maghiară din țară, literatura nu a ținut pasul cu vremurile.

Nu vreau să caut vinovați acum și sunt convins că aceștia se află în ambele tabere, dar nici nu este normal să nu tragem semnale de alarmă.

Nu pot încheia totuși fără să bat obrazul tuturor decidenților politici care pot și ar trebui să acționeze în această direcție, dar nu mișcă un deget în acest sens.




Sus