Miercuri, 18 Septembrie 2019
Miercuri, 18 Septembrie 2019


Călimară / Amanta de o seară

Amanta de o seară

   

-–Irina? Jassim la telefon. Vreau vorbește cu Mohamed.
– Nu-i nici o Irină aici, ai greșit numărul, a răspuns calm Ana, punând receptorul în furcă.

Ana era profesor de matematică. Cu toată sărăcia unui salariu de mizerie a strâns din dinți, apelând și la ajutorul părinților, și s-a mutat din cartierul muncitoresc în care răsunau manelele de dimineață și până seara într-unul cu ștaif. Trei camere spațioase, bloc liniștit, copii puțini pe afară, doamne elegante, domni respectuoși. Preluase de la vechiul proprietar și numărul de telefon. Telefonia mobilă abia se născuse în România și numai cei cu bani mulți își permiteau să o folosească.

Era fericită. Numai că la nici o zi după mutare, telefonul a zbârnâit scurt. N-a înțeles nimic din prima discuție cu omul care-și zicea Jassim. Iar din acea zi, seară de seară până spre miezul nopții, telefonul suna cu încăpățânare și fiecare convorbire o aducea pe Ana mai aproape de disperare. Explica că nu-i Irina și închidea; telefonul suna iar și iar, înnebunind-o.

–Alo, Jassim este. Irina, eu trebuie vorbește cu Mohamed neaparat.
–Domnule, nu știu cine ești dar, te rog, nu mai suna. Aici nu e nici o Irină.
–Nu ma pacali, eu cunosc vocea ta. Mohamed fuge de mine, așa-i?
–Nu e, omule, nici un Mohamed și nici o Irină! Ești turc?, Ana a ridicat vocea, enervată la culme de insistentul de la capătul celălalt al firului.
–Sunt arab, nu turc. Da’ tu știi asta, proasto! nu s-a lăsat interlocutorul.

Furioasă, Ana a sunat vechiul proprietar cerând explicații. Așa a aflat că apartamentul fusese închiriat unui arab, care îl eliberase cu puțin timp înainte de vânzare. Era clar, Irina era „prietena” chiriașului, chiar dacă proprietarul habar nu avusese. „Gata, și-a zis bucuroasă Ana, dacă mai sună o dată Jassim ăla, o să-i explic care-i situația și mă va lăsa în pace”


–Irina? Da-mi Mohamed la telefon.
–Domnule Jassim?
–Da. Da’ de când domnești tu pe mine?

Ana s-a înarmat cu răbdare și i-a spus toată povestea aflată de la proprietar. De dincolo, printre cuvintele ei se auzeau mormăieli și neîncredere transformate în „țîțîțîțî-uri” amestecate cu înjurături românești și cuvinte în limba arabă.

–Asta-i, domnule. Apartamentul s-a vândut. Nu știu unde să-l cauți pe Mohamed, dar în casa asta nu-i, a încheiat Ana, sperând într-o finalizare liniștită.
–Tu crezi prost la mine, Irina? Curva ce ești, ma pacalești de la obraz! Cât platește Mahomed la tine ca sa minți? Daca nu dai pe Mohamed la mine, vin mâine sa bat la voi.

Femeie singură cu un copil minor, Ana s-a speriat. Tonul era amenințător și agresiv. Dacă venea nebunul și-i spărgea ușa? „Doamne!, ce vor zice vecinii?” A povestit unei prietene toată tărășenia.

–Când sună dobitocul?, a întrebat-o Liana.
–Începe pe la opt seara și o ține până pe la miezul nopții. M-am săturat, nu mai am liniște.
–Seară de seară?
–Da.
–Uite, azi e vineri, mâine suntem libere. Vin diseară la tine cu copiii. Las’ pe mine!, vorbesc eu cu el, a liniștit-o Liana, zâmbind ghiduș unui gând numai de ea știut.

Seara, cu două pahare de vin în față, cu copii fericiți care se hârjoneau într-un dormitor, cele două prietene au țintuit aparatul din sufragerie, așteptându-l să facă „Țîîîr”.

–Irina, da-mi Mohamed la telefon! Acum!
–Salut, Jassim, a gemut plâns glasul Lianei. N-am de unde, Mohamed mi-a tras clapa, fire-ar al dracului de nenorocit. A plecat.
–Cum plecat? Unde plecat? Irina, sa nu ma minți!
–Să moară mama dacă te mint, Jassim! A plecat din țară. Îhîîî! Cum n-am avut eu noroooc?

Schimonoselile Lianei au atras copiii în sufragerie. Se holbau la cele două, neînțelegând ce se întâmplă. Liana părea că plânge iar Ana își pusese mâna la gură, înăbușind hohotele de râs.

–Nu plânge!, s-a înmuiat Jassim. Da’ cine raspuns mie până acum?, a continuat, bănuitor.
–Cum cine? Mama, m-am trezit cu ea la ușă. Ea știe o poveste, pe care ți-a spus-o și ție la telefon. Că Mohamed a fost un chiriaș mai înainte de a cumpăra eu casa.
–Tu cumpărat acolo, Irina? De unde..
–Ei, am cumpărat! De unde pâna mea să am bani de casă? Așa crede mama. Ce voiai să-i spun, că-s curvă? Că trăiam cu Mahomed?
–Ha, ha, ha! Traiai cu Mohamed... Tu ești curva simpatica! Eu supărat tare, Irina, Mohamed datorie la mine 2000 de dolari. Cine da la mine banii, dacă el plecat în Siria?
–Treaba voastră, nu mă băga în rahatul ăsta. Să-l ia dracu și pe Mohamed! Nici nu știu dacă a plecat în Siria. Am găsit un bilet pe care scria „Plec din țară. Nu căuta la mine”. Și pe mine m-a lăsat în c***l gol. În noaptea asta fug pentru că mâine mă aruncă proprietarul din casă. Chiria e neplătită, telefonul...



–Mai, Irina, aud chicote! Daca razi de mine..., vocea devenise din nou aspră.
–Doamne, cum să râd?!, s-a tânguit Liana, scremându-se să geamă, lungind cuvintele, trâgându-și nasul. În timp ce se chinuia să-l convingă că plânge, cu o mână îi făcea semne disperate Anei să nu mai râdă. E un film la televizor, Jassim. Eu te respect, tu ...

–Așa și trebuie. Mureai pe centură daca nu eram eu. Te-am dat lui ca eu nu faceam afaceri cu fete. Chiar, el nu câștiga de pe tine?
–Câștiga, câștiga, băga-mi-aș! M-a dat cui a vrut și cui n-a vrut. El lua grosul, mie-mi arunca mărunțiș, zgârcitul naibii. Oricum, măcar aveam un loc unde să trag. Acum, dacă nu mai e... Mi-e frică să-i sun, cine știe de ce a fugit. O fi intrat în ceva belele. Mai bine o tai și eu.
–Unde pleci? La mama?
–Ce să fac la mama?! Am trimis-o acasă azi – dimineață. Știu niște fete care fac litoralul. Mă duc acolo. Dacă o să am de unde să te sun...
–Oho! Sunt bani la mare, asculta la mine. Dacă Mohamed s-a dus, s-au dus și banii mei, a terminat Jassim convorbirea, oftând cu năduf. Lasa, nu vreau problem, mai bine nu ma suna.

Ana râdea cu gura până la urechi, chiar dacă nu auzise decât cuvintele Lianei. Era însă sigură că din acea seară nu avea să-i mai țârâie telefonul, cu Jassim la celălalt capăt al firului.

Alte scrieri ale autoarei AICI







Sus