Sâmbătă, 24 August 2019
Sâmbătă, 24 August 2019


Călimară / Georgius Felvinczi – începuturile teatrului profesionist din Transilvania

Georgius Felvinczi începuturile teatrului profesionist din Transilvania

Teatrul, actoria, a fost un instrument al divertismentului încă din epoca antică. Foarte curând însă a însușit și un alt rol: la fel ca televiziunea (mai nou internetul zilelor noastre), teatrul poate avea rolul de a educa, forma, chiar de a influența.

Recunoscând această ultimă calitate iezuiții organizau asemenea spectacole și la Cluj, în colegiul înființat de către Ștefan Báthory încă din secolul XVI, dar și unitarienii clujeni s-au folosit de această oportunitate de a educa (și, de ce nu, de a converti).

Primul spectacol organizat de către elevii unitarieni avuse loc în 1626, cu ocazia vizitei principelui

Gabriel Bethlen în oraș. La această dată a sosit în oraș elita politică a principatului, unitarienii observând ocazia excelentă de a-și promova religia.

În 1669 s-a organizat un alt spectacol la care au participat toți elevii școlii, printre ei și un anume Georgius Felvinczi, al cărei atracție pentru teatru ar putea începe aici.

La sfârșitul secolului XVIII însă crearea unui ansamblu de teatru profesionist în Transilvania a devenit o prioritate pe fondul spiritului iluminist care străbătea această perioadă. Astfel, primul de acest gen avuse loc pe 17 decembrie 1792 la Cluj.

Cu toate acestea o asemenea tentativă avuse loc cu un secol mai înainte. La sfârșitul secolului XVII Georgius Felvinczi obținea de la împăratul Leopold dreptul de a forma un ansamblu profesionist.

Despre viața lui Felvinczi au rămas puține informații. Cele mai multe au fost oferite chiar de către el în memoriul din 1696 dar există și un caz despre care el, în autobiografia sa înmânată curții imperiale, evită să vorbească, dar care apare în alte documente.

Acest caz, care a creat senzație în oraș, a fost relatat de către contemporani astfel:

„Vintzi György senior între 27 mai 1672 și 11 aprilie 1673 a fost un afemeiat. În ziua aceea din cauza unei persoane cu moravuri ușoare a fost dus seara târziu la școală și încătușat. El însă a deschis cătușele cu ajutorul unei pietre...

A doua zi rectorul Dániel Szent-Iváni împreună cu plebanul, cei mai respectați senatori și patroni, s-au adunat să judece cazul, făptașul fiind închis în carcera școlii... Verdictul a fost să fie ținut în cătușe jumătate de an la carcera școlii și după această perioadă, sau chiar mai devreme, dacă se dovedește ascultător și își regretă faptele, să fie eliberat în cinste, iar dacă nu, să fie bătut cu nuiele și exmatriculat.

După două săptămâni și patru zile în carceră, tânărul s-a liniștit și a cerut celor în cauză grațiere, promițând că oriunde va fi trimis, rector sau preot, el va accepta...

Deoarece nu a fost lăsat imediat liber, s-a întors la vechea atitudine și, găsind un toporaș, pe 15 mai și-a spart cătușele, a rupt ușa carcerei, sărind gardul, a plecat în oraș, chiar înainte de zori. Mai târziu însă și-a regretat păcatele, a revenit la viața creștină și a devenit rector la Rimetea.”

Se pare că după această întâmplare viața lui Felvinczi a devenit mai liniștită. El s-a așezat la Cluj unde a devenit funcționar etalându-și între timp calitățile de poet. A publicat multe opere, unele dintre ele devenind chiar cunoscute.

În 1696 Felvinczi avea din nou probleme, el fiind nevoit să părăsească orașul Cluj, îndreptându-se spre curtea imperială. Acesta este momentul în care și-a depus memoriul care ar fi putut însemna un moment de cotitură în istoria teatrului transilvănean.

În acest document Felvinczi declară că a devenit orfan la vârstă fragedă, nu avuse niciodată casă și alte valori, chiar și ce adunase a fost prădat de tâlhari.

Din această cauză, continuă Felvinczi, a fost nevoit să ia împrumut și, pentru că nu și-a putut plăti datoriile, să plece din oraș împreună cu soția gravidă, lăsând în Cluj cei trei copii ai lor. Nici măcar bani pentru călătorie nu avuse, spune el, fiind nevoit să cerșească pe drum.

O altă afirmație demnă de un poet este aceea potrivit căreia ar fi fost jefuit de patru ori (de câte două ori tătarii și militarii austrieci lobonții), în plus a suferit daune și într-un incendiu.

După enumerarea acestor doleanțe din viața personală, Felvinczi își prezintă cererile care, din punct de vedere cultural, sunt foarte interesante. Alături de faptul că se gândește la situația pe moment în care se află, cerând scutire de taxă, protecție față de creditori și chiar o sumă de bani, el dorește să beneficieze de bunăvoința împăratului și pe termen mai lung cerând permisiunea ca el împreună cu cei pe care le alege, să poată prezenta spectacole de teatru, în limba maghiară și latină, în vederea îmbunătățirii morale a locuitorilor din Ungaria și Transilvania, adică el cere ca Leopold să-i acorde dreptul de a crea primul ansamblu de teatru în Transilvania.



Răspunsul împăratului Leopold este datat pe 23 aprilie 1696 și este deosebit de permisiv, îndeplinind, practic, toate cererile lui Felvinczi. Astfel îi permite să prezinte, împreună cu un ansamblu propriu, spectacole de teatru, atât „vesele cât și triste” în orașele, satele, târgurile din Transilvania, Ungaria și părțile anexe, dreptul cenzurii fiind exercitat de către consiliile locale din localitățile unde se vor susține aceste evenimente.


Totodată împăratul dă dovadă de grație ieșită din comun, scutindu-l de toate taxele și impozitele până în momentul în care își va îndrepta situația materială.

Diploma imperială avea potențialul de a crea teatrul profesionist din Transilvania, deoarece este clar faptul că împăratul urmărea emanciparea culturală a provinciei alipite recent.

Din păcate însă Felvinczi, se pare, nu s-a folosit de această oportunitate: ansamblul de teatru nu a fost înființat niciodată iar noi ne putem întreba încă odată ce-ar fi fost, dacă…



Urmașii lui Felvinczi. Sala festivă a Colegiului Unitarian János Zsigmond" din Cluj – sala Felvinczi György (foto: Rohonyi Iván)

 




Sus