Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019


Călimară / Sorin Bocerean: Despre Kosztolányi și „Nero, poetul sîngeros”

Despre Kosztolányi și „Nero, poetul sîngeros”

Privită dintr-o anume perspectivă, ediția 1975 a romanului „Nero, poetul sîngeros”, apărută în colecția „Bibiblioteca pentru toți”, prilejuiește printre altele întâlnirea cu trei nume: Nero – împăratul roman, în postura de personaj principal; Kosztolányi Dezső (n. 1885, Subotița – d. 1936, Budapesta) - scriitor, poet, traducător literar, critic, eseist, jurnalist, una dintre figurile remarcabile ale prozei și poeziei maghiare din secolul XX; Ana Halász (n. 1928, Oradea – d. 2002, București) - publicist, critic de teatru și film, traducător și scriitor, care semnează prefața volumului.

Dacă pentru omul de rând această întâlnire cu Nero poate avea un background din zona istoriei, literaturii sau a cinematografiei, astfel fiind de fapt o reîntâlnire, Kosztolányi Dezső, cel puțin pentru publicul nefamiliarizat cu literatura maghiară, apare ca o figură necunoscută, pe de altă parte suscitând interesul pentru viitoare lecturi ale operei sale. „Nero, poetul sîngeros” a apărut în anul 1921, bucurându-se de premiul Academiei Maghiare și fiind tradus încă din timpul vieții sale în limbile germană, engleză, italiană, croată etc. 

Până atunci, din anul 1901, lui Kosztolányi i-au apărut publicate poezii, proză lirică, nuvele și traduceri. Munca sa de creație și activitatea publicistică s-au desfășurat într-o perioadă agitată d.p.d.v. istoric. În prefața Anei Halász, modul în care scriitorul s-a raportat la evenimente este prezentat într-o manieră nedisimulată de stânga, una interesantă, mai ales citită acum, la aproape o jumătate de veac distanță.

Deși titlul ar putea sugera un roman de întindere și nu neapărat foarte accesibil, un roman în care analiza personajului principal să fie una ce solicită un efort dincolo de limitele satisfacției publicului foarte larg de a citi pentru destindere, Nero lui Kosztolányi ne apare unul accesibil da capo al fine, în toate ipostazele scoase la iveală – adolescent, poet, om, dictator etc. 

       


Accentul este pus pe latura omului Nero, pe trăirile sale, fapt care îl aduce mai aproape de cititor. Nero nu apare aici neapărat în prim-plan ca imperator, gloria imperiului părând aici o nimica toată, ci ca un om care ajuns în vârful puterii își trăiește drama vieții, producând drame altora. 

Pare o ciudățenie cum cititorul nu o dată este pus în situația în care, la distanță de doar câteva rânduri, să-i fie alături în drama sufletească iar apoi să-l deteste. Sau viceversa, paradoxul respectiv, coroborat cu intrigile și crimele descrise în cuprinsul romanului, producând un sentiment de morbid.

Cititorul român, care prin tradiție are în bagajul său „Quo Vadis”-ul lui Sienkiewicz, va descoperi în „Nero, poetul sîngeros” un roman de dimensiuni mai reduse, cu o abordare diferită asupra aceleași perioade istorice.




Sus