Duminică, 08 Decembrie 2019
Duminică, 08 Decembrie 2019


Călimară / Horia Picu: „Dezlӑntuiri de iarnӑ” de Kovács György

Horia Picu: „Dezlӑntuiri de iarnӑ” de Kovács György

Într-un izolat sat de munte vine iarna. Peisajul, vӑzut de departe e frumos. Kovács György s-a apropiat și a studiat îndeaproape oamenii locului și în romanul „Dezlӑntuiri de iarnӑ” ne spune ce-a gӑsit acolo: încӑpӑțânare prosteascӑ, dușmӑnii iscate de lupta pentru putere, refuzul categoric al comunitӑții ca medicul sӑ trateze bolnavii, acceptarea, în schimb, cu seninӑtate, a leacurilor bӑbești. Sӑ ne apropiem și noi de locuitorii acestui sat și sӑ vedem ce gӑsim acolo.

Întâi de toate, îmi place cӑ autorul schimbӑ, uneori, ordinea fireascӑ a lucrurilor și atunci îi ies niște fraze de toatӑ admirația: „Tușa Mányi îsi puse fusta și îsi simți pielea încrețindu-i-se de frig. Fereastra aburitӑ se uita la ea cu un ochi chior, nӑpӑdit de albeațӑ”.

Ideea de bazӑ a romanului este urmӑtoarea: Mathé András s-a rӑsturnat cu cӑruța în prӑpastie. Fratele lui, Gergely, cere ajutor doctorului Szabó Mátyás. Familia Szabó l-a susținut pentru postul de primar pe Balázs Jóska (care a și câștigat alegerile), iar familia Mathé pe cel care le-a pierdut, Sárosi András. De aici dușmӑnia dintre cele douӑ familii. 



Szabó Pista, tatӑl lui Mátyás și al lui Péter, e nemulțumit cӑ fiul sӑu, doctorul, trateazӑ oamenii mai mult pe gratis, cӑ stӑ, împreunӑ cu fratele și cele douӑ nurori în casa pӑrinteascӑ. Exista multӑ nemulțumire în sufletul lui Pista: „Poate doar casa lui Szabó Pista era singura în care pereții nu se puteau odihni de asaltul revӑrsӑrilor sufletului cuprins de viforul mâniei”.

Jolánka, soția doctorului Szabó Mátyás, nu se simte nici ea în largul ei în casa socrilor. „Se simțea umilitӑ, chinuitӑ de mândria ei rӑnitӑ, se lupta cu lacrimile care o înecau”. Toate gândurile urâte veneau de la socrul ei, „un boșorog cârcotaș certat cu oamenii și cu Dumnezeu, puțind a balegӑ de la o poștӑ”.

Toatӑ ziua, tot ce vede Jolánka e îngrijirea animalelor de curte și aducerea lemnelor din pӑdure. Trebuie sӑ suporte lungile și friguroasele seri de iarnӑ. „Uși zӑvorâte, ferestre ferecate. Sӑ miroși putoarea asta cât e noaptea de lungӑ, sӑ auzi zgomote suspecte venite de prin colțuri de parcӑ s-ar apropia cineva cu șișul de inima ta...”.

Personaje diverse, caractere diferite. Avocatul Deák Attila, „mӑrunțel de stat și tocmai de aceea cu pas tanțoș, cu nasul lui proeminent și creștetul lui chel, [...] amintea parcӑ de vulturii [...] împӑiați de prin muzee”.

Apar și personaje românești, ca avocatul Radu Silvestru, „brunet cu chicӑ bogatӑ și ochi iscoditori”, aflat în bune relații de serviciu cu celӑlalt avocat, Deák Attila. 

Personajele lui Kovács György se dușmӑnesc dupӑ viziunea asupra celor lumești, dupӑ starea socialӑ de care aparțin, dupӑ tradiții, dupӑ ignoranța, repulsia sau acceptarea arӑtate în fața progresului civilizatiei (aici mӑ refer la acceptarea leacurilor „vindecӑtoare” ale babei Lidi în dauna rețetelor prescrise de doctorul satului).

Românii și ungurii din satul de munte unde se desfӑșoarӑ acțiunea au aceleași probleme, au chiar aceleași asemӑnӑri fizice. „Kuri Pál își dӑduse drumul vârtos pe calea acumulӑrii de osânzӑ. Bӑrbia i se îneca în douӑ rânduri de gușe, la ceafӑ grӑsimea se așezase straturi groase. [...].Ce-i drept, nici prietenul lui, Pavel Costin, nu se lӑsa mai prejos, sub pașii lui grei podeaua scârțâia, nu glumӑ, cum se aținea dupӑ Kuri dând sӑ intre și el”.

Satul, adeptul superstițiilor și al leacurilor miraculoase(?) ale babei Lidi, luptӑ cu înverșunate împotriva doctorului Szabó Mátyás. Nevasta lui Kuri: „Pânӑ acum, în sat, care a fost atins de mânӑ de doctor s-a despӑrțit de viațӑ. La ce a trebuit sӑ-l aduceți aici pe acest Szabó Mátyás ? A spus ea, baba Lidi cӑ sufletele cuvioase nu se-ntovӑrӑșesc cu ceasloavele, pentru cӑ alea sunt pline de lucruri tainice. Ea știe cӑ doctorul e prietenul diavolului”.



Recitind aceste rânduri, îmi tot revine în gând binecunoscuta expresie „O, sancta simplicitas!”, „Exclamația reformatorului religios ceh Jan Hus, condamnat la moarte pentru erezie și ars pe rug în anul 1415. El le-a rostit când a zărit o femeie bătrână, simplă și neștiutoare, care aducea vreascuri și le arunca pe rugul lui, socotind că săvârșește astfel o faptă bună, răsplătită de biserică cu promisiunea fericirii viitoare. „O, sancta simplicitas!” exprimă constatarea unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv”. (sursa: Horia Dumitru Oprea https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/o-sancta-simplicitas/)

Ignoranța sӑtenilor e aproape criminalӑ. Dupӑ ce doctorul satului îi salveazӑ viața lui Mathé András, sӑtenii, adunați în jurul patului bolnavului, fac fel de fel de lucruri de nepermis. „Gergely se plecӑ înainte și suflӑ un val de fum în obrazul bolnavului. Mai și râse: ce ar zice acum doctorul? Acum sӑ-l vӑd dând ordine!”.

Sunt personaje în roman care ar dori sӑ scape din mediul în care trӑiesc. La subțirimea condițiilor de trai, subtil, autorul supraliciteazӑ cu ajutorul iernii troienite care cade peste tot, peste toate. „Erzsike [...] era împresuratӑ de o lume sӑlbaticӑ, necruțӑtoare în care simțea cӑ se înӑbușӑ, cu toate cӑ știa prea bine cӑ datul sorții ei era sӑ-și macine zilele aici. În vӑi zӑpada era cât statul de om, nicio ieșire nicӑieri, [...]”.

Erzsike e fata lui Mártonffy, un alt personaj negativ, cu stare materialӑ bunӑ, zgârcit, rӑu platnic, bețiv pӑtimaș, rӑutӑcios cu toatӑ lumea.

Singura „bucurie” a bӑrbaților satului era cârciuma, locul unde poposeau, „pe bӑncile cu scândura lustruitӑ de atâta șezut, ca sӑ-și mai înveseleascӑ sufletele roase de necazuri”.

Jólanka și soțul ei, doctorul Szabó Mátyás, se ceartӑ des. De fiecare datӑ, ea „aproape cӑ-și savura suferința și simțea înrӑdӑcinându-se în suflet plӑcerea conștiinței sacrificiului de sine”.

O datӑ cu venirea primӑverii, cu „razele tot mai puternice ale soarelui curӑțind vrednice toate rӑmӑșițele unei ierni grele și lungi”, parcӑ și conflictele încep sӑ se stingӑ, nu înainte însӑ de a ne fi dezvӑluitӑ o altӑ culme a absurdului în uitatul sat de munte: primarul e acuzat cӑ-i comunist fiindcӑ citește ziare!

La sfârșitul romanului, cei mai înverșunați dușmani se împacӑ, iar Szabó Pista acceptӑ ideea cӑ nu mai poate controla viața fiului sӑu, doctorul. Acum, „o senzație grea, asemӑnӑtoare cu sentimentul unei definitive înfrângeri, îi apӑsa cumplit inima”. Se simțea „la fel de însingurat ca pomul acela amӑrât care-și risipea florile, acolo, în spatele gardului, în lumina crepuscularӑ a nopții”.

În „Erdélyi tél” (numele romanului în limba maghiarӑ), personajul Szabó Pista învațӑ cӑ dupӑ un timp nu mai poate controla viața niciunei alte persoane. Este un moment trist pentru bӑtrânul Pista. Sӑ nu uitӑm cӑ realitatea poate fi și mai asprӑ: nici propriile noastre vieți nu le mai putem controla la un moment dat... 




Sus