Duminică, 08 Decembrie 2019
Duminică, 08 Decembrie 2019


Călimară / Septimiu Borbil: Încercați să-l priviți fără patimă pe Horthy Miklós, vecinul lui Carol al II-lea

Încercați să-l priviți fără patimă pe Horthy Miklós, vecinul lui Carol al II-lea

Nu cred că v'unul își închipuie că n-aș pricepe în ce viespar mă bag lansând acest îndemn în privința lui Horthy Miklós (1868-1957), amiral austro-ungar și regent al Ungariei din 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944, când a devenit prizonier al germanilor. Stați ogoiți, fiindcă nu-mi propun să-i ridic v'un piedestal acestui personaj și nici „parașutiștilor” (slujbași aduși ...) săi. Cunoscând unele aspecte ale vieții pe care au dus-o la Cluj, mama și bunicii mei, eu nu văd niciun motiv pentru a face așa ceva. Oricum, lăudătorii n-au murit. Nici ai lui Horthy Miklós și nici ai aliatului său de sub trena lui Hitler – mareșalul Ion Antonescu.

Probabil că unii-și zic că „iar bag bățul prin gard”, aserțiune ce reflectă însă doar o fațetă a realității. În fapt, deși mă amuză să-i văd cum „fac” pe unu' sau altu' în momentele în care le trântești câte un adevăr în față, eu doresc mai ales să dezbat... Să cunosc opinii ... Mânat de acest imbold, în decursul timpului, am adus în discuție lucrări precum cele ale lui Engel Pál, Ablonczy Balázs, Lendvai Pál și nu numai. Știți ... azi, toți avem acces la informație și eu cred în expresia audiatur et altera pars. Prin urmare, chiar dacă ideile și rândurile mele nu-s pe direcția vântului, insist să-l priviți fără patimă pe Horthy Miklós.

Acestea fiind zise, voi supune atenției voastre prima biografie a lui Horthy Miklós, alcătuită de un istoric pe baza unei vaste documentări. 

           

Volumul „Amiralul Horthy Regentul Ungariei” a apărut în versiune românească în acest an, în Editura Humanitas. Autoarea, Catherine Horel, specialistă în domeniul Europei Centrale, este director de cercetări la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice și predă la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Depășind „clișeele istoriografiilor naționale și polemica naționalistă”, aceasta reușește să-și impună noua viziune, critică și obiectivă, iar în cele din urmă, creionează următorul portret:

„Aghiotant al lui Franz Joseph între 1909 și 1914, Horthy a oferit incontestabil imaginea unui om al vechiului regim – ceea ce și era fără îndoială. În anumite privințe, apare ca reîncarnare a împăratului, care rămâne punctul său de referință în termeni de decizie politică. «Domnia» sa a fost calificată drept dictatură fascistă de istoriografia comunistă după 1945, dar reabilitarea la care asistăm după tranziția la democrație în Ungaria maschează absența analizei omului și a sistemului...

Nimic nu este mai puțin îndepărtat de figura eroului decât cariera lui Horthy, de la angajarea sa în marina austro-ungară până la sfârșitul regenței. Viața sa este, dimpotrivă, o lungă suită de eșecuri travestite în victorii. Bătălia de la strâmtoarea Otranto nu schimbă nimic în Primul Război Mondial, care este pierdut departe de Marea Adriatică. Contrarevoluția este pătată de acte de violență antisemite acoperite de Horthy. Tratatul de la Trianon consacră dezmembrarea Ungariei regale. Desigur, Horthy nu este implicat personal, dar el trebuie să-l ratifice, și doctrina revizionistă îi permite să-și consolideze puterea. Intrarea în război din 1941 pare iremediabilă în acest context, deși, fără îndoială, ar fi putut fi evitată ... Din acel moment, regentul e prins în capcană; acesta amână și evită, fără a se hotărî să iasă din ea pentru a negocia cu Aliații. Ocupația germană de la 19 martie 1944 este relevantă pentru gradul de antisemitism prezent în societate și pentru care Horthy poartă, între alții, responsabilitatea ... Dorința sa de a «salva» Ungaria este reală, însă și mai mare este dorința sa de a rămâne la putere.”

Umbra lui Horthy Miklós acoperă Ungaria interbelică, iar în istoria acestei țări el reprezintă renașterea de după prăbușirea Imperiului și încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. Asta pe de o parte ... De partea cealaltă, noi românii (și nu doar noi), îl percepem drept un dictator fascist precum Hitler ori Mussolini, însă evităm cu obstinație să-l comparăm cu Mareșalul nostru. Ăsta-i modeluʼ și de vreme ce ține, îi dăm 'nainte că doar albu' și negru' nu-s culori ... Ce mare lucru că ne arată alții cu degetul? Vă întreb însă: considerați că Raidul din Baèka de Sud (Рација/Racija), numit și Masacrul de la Novi Sad, reprezintă un act criminal, iar cele petrecute la Odessa sunt fapte de arme, numite de răuvoitori „crime”? Puteți? Și nu vi se pune un nod în gât? E ca și cum am susține că „Horthy Miklós katonája vagyok” sună infam, în vreme ce „S-o suit Pista pe cal” ar fi sublim ... În realitate, cei ce rezonează la atari „stimuli” se poziționează într-o simetrie perfectă.

Eu cred că acela ce cântărește trecutul judecând cu dublă măsură, ajunge precum struțul ce-și îngroapă capul în nisip ... Consider că nu-i cazul ca noi, românii să-l judecăm pe Horthy cu toate ale sale, fără să așezăm pe celălalt taler al balanței faptele din Transnistria – teritoriu la rândul său vremelnic ocupat, însă de ai noștri. Nu e corect să-i plângi pe cei părăsiți de frați în 1940 și să arăți cu degetul spre cele petrecute în teritoriul pe care au continuat să-l considere acasă, fără să te oripileze amintirea Holcaustului și a Poraimos-ului (Genocidul romilor) în care s-au avântat Antonescu și ai lui, ori crimele unui Gavrilă Olteanu și ale „gărzilor” sale.


N-am de gând să-i compar mai mult de atât pe cei doi. Pentru mine, ambii sunt slugile lui Hitler și niciunul nu poate fi exonerat de ceea ce a „guvernat”, chiar dacă Horthy a fost mai norocos în comparație cu Antonescu al nostru ori cu slovacul Jozef Tiso – executați și chiar decât croatul Ante Paveliæ mort în 1959, în urma rănilor cauzate de o tentativă de asasinat la Madrid ... Însă ce sfârșit ar fi avut Amiralul dacă ar fi încăput pe mânile lui Tito ori ale lui Stalin și nu pe ale americanilor ce l-au preluat de la germani? Cu siguranță că altul ...

În acele condiții însă, Horthy Miklós n-a mai fost incriminat pentru masacrul de la Novi Sad, iar în cele din urmă, deși la cererea Iugoslaviei, numele său apare pe lista Comisiei Națiunilor Unite pentru Crimele de Război (UNWCC), acesta este citat doar ca martor în fața tribunalului de la Nürnberg.

Catherine Horel relevă faptul că tribunalul dispunea „de numeroase elemente care atestă eforturile întreprinse de Horthy și anturajul său, ca și de guvernul Lakatos, pentru a se opune deportărilor.” Acest aspect se explică prin faptul că „membrii comunității evreiești din Budapesta și ai organizațiilor care-i ajutaseră pe evrei și-au înmulțit mărturiile în favoarea lui Horthy”. Autoarea subliniază faptul că nazistul Veesenmayer era atotputernic în Ungaria lui Horthy, dar că acesta din urmă a demonstrat cu ocazia audierilor că „nu era capabil de autocritică și că se retrăgea sistematic în spatele uitării sau a negării”.

Pe scurt, cam asta-i povestea lui Horthy. Aș mai adaugă, așa doar ca pe o picanterie, faptul că în timpul exilului, la Estoril în Portugalia, în sala de cinema a cazinoului, Horthy îi întâlnește pe regele Carol al II-lea al României aflat și el de ceva mai multă vreme în exil și pe Elena "Magda" Lupescu . N-am auzit „să se fi luat de cap” și nu concep să ne luam nici noi, cei de azi ....

În funcție de ochii ce-l privesc, Horthy e fie totem, fie sperietoare. Eu mă gândesc că noi românii n-am fost si nu vom fi niciodată precum polonezii și nici precum finlandezii și de vreme ce Mareșalul nostru n-a fost ca Mannerheim, n-ar strica să fim nițeluș mai decenți în interpretări ...









Sus