Luni, 11 Noiembrie 2019
Luni, 11 Noiembrie 2019


Călimară / Femei puternice – Șeherezada săsească, sau poveste scrisă de soartă

Femei puternice  Șeherezada săsească, sau poveste scrisă de soartă

 
Recent, am dat peste o relatare semnată de dr. Szőcs Károly, fost medic în valea Homorodului locuită de maghiari și de sași, în care doctorul povestea viața unei tinere din Homoródszentpéter (astăzi Petreni). În poveste este vorba de Anna Simonis, fata gospodarului Georg Simonis. Fratele mai în vârstă al Annei, Georg, a fost organistul bisericii evanghelice din localitate. Lângă fratele său și Anna a început să studieze muzica. S-a-ntâmplat într-o zi ca organistul Georg să fie bătut de câțiva băieți din sat, fapt de neacceptat și insuportabil de rușinos pentru un organist stimat de consătenii săi. De rușine a apucat drumul pribegiei și s-a dus până în București, întreținându-se din muzică.

O brașoveancă – soția generalului Omer Pașa

Acest episod este prezentat altfel de către Adrian Militaru în textul purtând titlul O brașoveancă – soția generalului Omer Pașa, publicat în Ziarul Atac din 25 februarie 2012: „După o aventură cu o femeie măritată, care a scandalizat satul, Gheorghe (este vorba de Georg) a plecat la București să-și câștige existența dând lecții de pian copiilor de boieri și predând la câteva pensioane ore de muzică.” Mai târziu a luat-o și pe Anna la București, plasând-o într-o renumită școală de fete – care în textul lui Militaru apare ca Institutul Franțuzesc de Fete din București.


În anul 1848 au intrat în București trupele rusești și cele otomane, comandantul celor din urmă fiind Omer pașa. Militaru prezintă acest eveniment în felul următor: „În anul 1848, în Valahia – care nu era încă unită cu Moldova într-un singur principat – s-a declanșat o revoluție după moda pariziană, iar la sfârșitul lui iunie principele Bibescu a părăsit capitala și a fost instalat un guvern provizoriu.

În luna august, în București au intrat turcii sub conducerea lui Omer Pașa, iar în septembrie, rușii, sub conducerea generalului Lyders.

Pe atunci, principatele Valahia și Moldova se aflau încă sub dublul protectorat al Porții Otomane și al Rusiei.

Ocupația a durat mai mulți ani, până când a fost înfrântă revoluția din Ungaria. În acel timp, rușii și turcii se împăcau foarte bine în București și în iarna 1848–1849 aveau loc serbări după serbări.

Odată, rușii au organizat un bal în cinstea turcilor, într-un mare conac din București.

Omer Pașa a venit în casa boierului Dumitru Polizu, unde Gheorghe Simonis preda copiilor acestuia lecții de pian, fiind invitat de obicei și la serate.

Câteodată, Gheorghe venea însoțit și de soră-sa. La început, Anna a trecut neobservată întorcând filele partiturii pentru fratele său.

Într-o zi, însă, a cântat la pian și a fost imediat remarcată de tot auditoriul. Îndemânarea și modul ei de interpretare erau remarcabile” – scria Militaru.

Nu va fi metresă de militar, eventual soție

Carl Szőcs povestește că Anna – care se învârtea în cercurile boierești – a fost remarcată de Omer pașa. Militarul turc a vrut ca Anna să fie bona fiicei lui, dara mama Simonis a pus picioru-n prag: fata ei nu va fi metresă de militar, eventual soție, dacă își poate păstra credința și dacă soțul nu va avea mai multe neveste! Omer s-a învoit, și așa Anna a devenit prințesa Omer.

Lui Omer Pașa nimeni nu i-ar fi ghicit vârsta

Acest episod este relatat de Militaru astfel: „La aproape 15 ani, Anne Simonis, cu părul ei blond, bogat, ochii albaștri, îmbrăcăminte simplă, dar plină de gust era o apariție foarte plăcută. Lui Omer Pașa nimeni nu i-ar fi ghicit vârsta de 50 de ani.

Barba și mustața cenușii, părul încă negru, ochii negri strălucitori, ținuta sa militărească, dar mai ales agerimea de care dădea dovadă la dans îl făceau să pară mult mai tânăr. Toate acestea pot fi observate în portretul pe care pictorul Constantin Lecca, originar din Brașov, i l-a făcut lui Omer Pașa în 1848, la București.

După ce Omer a invitat-o pe Anne Simonis de mai multe ori la dans, i-a propus s-o angajeze ca profesoară și educatoare pentru fiica sa, Emineh, pe care o adusese la București împreună cu mama sa, una dintre soțiile sale. A fost ușor să se înțeleagă. De origine croată, convertit la maturitate la islamism, Omer știa, la fel ca Anne, foarte bine limbile germană și maghiară. Nu a durat mult timp până Omer s-a îndrăgostit ca un adolescent de tânăra din Homorod. La confirmarea Annei, Omer Pașa a fost văzut în biserica evanghelică.

Deși diferența de vârstă dintre ei era foarte mare, iar obiceiurile și religia îi despărțeau și mai mult, importanta oficialitate otomană și-a luat inima în dinți și a cerut-o pe Anne de soție. Părinții fetei și-au dat consimțământul, cu condiția ca fata să-și păstreze religia evanghelică” – potrivit Militaru.

Cadou pentru muzir

Cariera militară al lui Omer pașa era în ascensiune, iar Anna în anul 1850 a vizitat satul ei natal, etalându-se într-o caleașcă însoțită de militari călare. În 1856 Omer pașa atinge apogeul carierei lui militare, fiind numit muzir, adică comandant suprem. Carl Szőcs povestește că sultanul cu această ocazie a făcut cadou două frumoase cercheze noului muzir. Cadoul nu a putut fi refuzat, fapt pentru care Anna și-a părăsit soțul, și însoțită de frații ei, s-a mutat la Paris.

Muzica militară și pierderea unui copil

Militaru știe altfel istoria despărțirii celor doi: „Reprezentanții diplomatici ai Europei se lăudau dacă apucau să sărute mâna Prințesei Omer. În scurt timp, averile soțului s-au înmulțit. Anne a trăit într-un lux orbitor. N-a renunțat însă la muzică. Și-a perfecționat educația muzicală luând lecții de la profesori celebri. La Viena a luat lecții de pian de la Karl Czerny, cel care i-a predat acest instrument și celebrului Franz Liszt. 

După un timp, turcii s-au retras din București, Omer fiind trimis în misiune în Anatolia, apoi în Bosnia. Anne l-a urmat și a devenit mama unui băiețel. Însoțindu-și bărbatul în campanii, Anne a devenit pasionată de muzica militară, compunând mai multe marșuri triumfale, care erau cântate de regimentele de turci atunci când intrau în luptă.

              

O nenorocire cumplită s-a abătut însă asupra familiei. Copilul Annei, în vârstă de numai șapte luni, a murit într-un accident stupid. În timpul unei plimbări cu trăsura, datorită unei zguduituri, a alunecat din brațele bunicii sale. În același moment s-a deschis ușa cabrioletei, iar micuțul a căzut sub roți. Durerea lui Omer Pașa a fost nespus de mare.

De atunci, relația dintre cei doi s-a răcit. Omer a sperat că printr-o nouă uniune va avea un moștenitor și a cerut-o în căsătorie pe fiica lui Hafiz Pașa, șeful lui militar. I-a cerut Annei să rămână în haremul său, însă ea a fost prea mândră să accepte o condiție atât de nedemnă. A cerut divorțul, care i-a fost acordat, și și-a părăsit soțul, plecând la Paris. Avea numai 23 de ani” – explica Militaru.

Georg pune bazele Filarmonicii la Craiova

Carl Szőcs ne povestește, că fratele Annei, Johann părăsește Parisul, și se stabilește la Galați, unde deschide un magazin de pian, iar fratele Georg prinde rădăcini la Craiova, unde pune bazele Filarmonicii de astăzi. Pe aman.ro însă legătura lui Georg cu Craiova este prezentată altfel:

„În 1844, vine la Craiova la chemarea boierimii acestui oraș, pentru a înființa o școală de muzică pe lângă Teatrul Național. În 1846 se întoarce la București ca profesor la Institutul Francez (chemat de boierul Slătineanu). În 1848 în Bucureștiul ocupat de trupele rusești și turcești, Omer Pașa se căsătorește cu sora lui Georg, care își urmează sora la Constantinopole. Aici devine pianistul Porții pe lângă sultan. A ocupat funcții în armată și a primit rangul de bey. A avut misiuni în Țara Românească și a rezolvat o serie de probleme în favoarea țării sale. A participat la războiul Crimeei dintre turci și ruși (1853–1854). După război s-a stabilit definitiv la Craiova.”

Conform sursei citate, Georg a predat muzica la mai multe școli și a înființat mai multe coruri.

Din scrierea lui Carl Szőcs aflăm că fiul lui Georg, care la rândul lui purta numele de George a studiat la Paris la Saint-Saens, devenind profesor al conservatorului din capitala franceză. Biografia publicată pe aman.ro scrie că George Simonis a fost profesor de muzică la mai multe școli din Craiova, Paris, ajungând să fie între anii 1931–1932, 1940–1942 director al Conservatorului din Cluj.

Excelența Sa Ida Saide, fosta soție a lui Omer Pașa

Despre anii petrecuți de Anna Simonis în Franța, Militaru scrie următoarele:

„A decis să se dedice muzicii. Lucrările ei muzicale au fost publicate în mai multe reviste din Franța și Anglia. A devenit cunoscută în saloanele frecventate de lumea bună din Paris drept »Excelența Sa Ida Saide, fosta soție a lui Omer Pașa«. Se pare că și-a schimbat numele datorită unui obicei turcesc. The Musical Monitor din 5 decembrie 1857 dedică un întreg articol Idei Saide. »Mai multe reviste franceze au anunțat prezența în Paris a soției divorțate de Omer Pașa. Ea s-a născut în Transilvania și a fost trimisă, la vârsta de unsprezece ani, la una dintre cele mai bune școli din București. Lecțiile de pian i-au dezvoltat competențele muzicale minunate, iar la vârsta de cincisprezece ani poseda un talent remarcabil cu privire la acest instrument«. Mai multe dintre lucrările ei s-au păstrat până în ziua de astăzi în diverse manuscrise și unele sunt în continuare cântate. Un marș compus de compozitoarea originară din Homorod a fost publicat în The Illustrated London News din data de 13 ianuarie 1855. Alte marșuri de Ida Saide au apărut în reviste din Europa acelor vremuri, cum ar fi »Cinq Marches Militaires pour pian«, publicate în Paris, și, de asemenea, un marș care a apărut în The Illustrated London News din 27 mai 1854.”

           

          Ottoman woman Composers - Ida Saide wife of Ömer Pasa *1850 Tchitaté March


Braunecker și Anna au avut șase copii

De la Carl Szőcs știm că Anna a devenit soția baronului maghiar Braunecker Ottó. Baronul l-a urmat în exil pe Lajos Kossuth, conducătorul revoluției pașoptiste maghiare. Primul lor copil a fost botezat chiar de Kossuth precum și de generalul pașoptist György Klapka. Braunecker a obținut cetățenia franceză și a devenit prefectul departamentului Midi-Pyrénées. Braunecker și Anna au avut șase copii, fiecare dintre ei alegând cariera militară.

„Din fericire Anna nu a apucat să-și vadă fiul cu numele de Árpád, finul lui Kossuth căzând în luptele împotriva Ungariei” – exclamă Carl Szőcs.

Așa se termină povestea Annei Simonis, poveste parcă ruptă din Șeherezada. Asemenea povești sunt scrise de soartă doar în regiunea noastră cu o istorie tumultuoasă.

Anne, prințesa otomană devenită una dintre cele mai apreciate compozitoare ale secolului al XIX-lea, a murit la Paris, la 10 ianuarie 1914.




Sus