Luni, 11 Noiembrie 2019
Luni, 11 Noiembrie 2019


Călimară / 2. Frații dintr-o altă lume: Ileana Vulpescu și Julio Cortázar

2. Frații dintr-o altă lume: Ileana Vulpescu și Julio Cortázar

Ideea în sine, că tu ai putea fi acea ultima persoană într-o casă familială, care va fi nevoită să predea cheia și să ureze succes celui care preia - cu un zâmbet diplomatic - scaunele de bucătărie ale tăcerilor foștilor membri ai familiei, pare la prima vedere o instigare la metamorfoză incompletă, un pașaport pentru căutarea firelor de mătase pierdute sau a cărților de vizită alunecate după dulap. 

Cei care nu s-au bucurat încă de cea mai pompoasă activitate compensatorie a vieții, anume căutarea cărților de vizită ale unora care nu mai sunt în viață, respectiv inspectarea subsolurilor canapelei, cu speranța de a găsi un ghemotoc colorat căzut acolo – nu vor obține niciodată bording pass în călătoria spre romanul așteptării dispersate al Ilenei Vulpescu, cu titlul Rămas-bun
      
     

Titlul traducerii în limba maghiară pare a fi una mai expresivă decât „varianta” română: ”Az utolsó névjegykártya”, adică „Ultima carte de vizită”. Un roman al așteptării dispersate... Predarea cheii – mișcări stereotipice, mână în buzunar, cheile pescuite clănțănind, și startul desigur, startul spre întuneric, călătorie în abisul nopților nedormite, „priviri hipnagogice”. Uf, ce roman!

Fratele din ”viața cealaltă” a Ilenei Vulpescu – un alt vânător elegant al castei rostogolitorilor ghemotoacelor colorate – pare a fi fost însuși Julio Cortázar, care în nuvela Casa ocupată (Bestiario) se joacă de-a Creatorul anxios, ba mai mult, fricos, care nu are curajul să părăsească apartamentul creat din propriul lut literar, deși aude clar, cum Cineva îl ocupă pas cu pas, cameră cu cameră, șoaptă cu șoaptă.

Casa tomada... Casa ocupată. Huh.
   
        

La Cortázar părăsirea, ca atare, primește dimensiuni mitice, ultimele ghemotoace colorate – ale căror fire mai leagă pe unii sau alții de ceva recent pierdut – devenind cu timpul versatile.

Diferența dintre frați – Ileana Vulpescu și Julio Cortázar – se observă mai ales în viziunea lor față de stadiile post-părăsire. De vreme ce la Ileana Vulpescu cartea de vizită îndeamnă la mars forțat, la Cortázar mersul (plecarea) prinde viteza rostogolirii. 

Explicația pare simplă: Cortazar știe deja, că cel mai frumos lucru ce-l poți face în fața unei case părăsite și cedate altora, e să stai cu capul ridicat, cu un ghemotoc colorat în mână.









Sus