Miercuri, 23 Octombrie 2019
Miercuri, 23 Octombrie 2019


Călimară / La patru rânduri distanță – Cuibul de vipere al lui Mauriac și Kyra Kiralina lui Panait Istrati

La patru rânduri distanță – Cuibul de vipere al lui Mauriac și Kyra Kiralina lui Panait Istrati


Romanul Cuibul de vipere al lui François Mauriac este un exemplu la îndemână pentru a demonstra că orice personaj negativ poate deveni pozitiv dacă un cititor găsește căi personale de a explica motivațiile acestuia, găsindu-i ”scuze”.

Una dintre enigmele frumoase ale cititului este chiar această atitudine involuntară a cititorului, căruia nu-i pasă că un personaj sau altul este considerat de o întreagă lume pozitiv sau negativ.

În literatura maghiară exemplul cel mai elocvent a acestei versatilități oferă Bánk bán, drama națională a maghiarilor, care poate fi concepută oricând ca povestea unei crime împotriva unei doamne, a unei ”străine”, a unei mame. 


Sunt curios însă cum văd cititorii Tatăl din Cuibul de vipere al lui François Mauriac, ce scuze găsesc pentru a-l elibera cât de cât de sub acuzațiile egoismului patologic?

Cam așa stau lucrurile cu Soțul din Kyra Kiralina lui Panait Istrati, care văzând destrăbălarea repetată și ostentativă a soției, își pierde cumpătul – cum am spune acum: i se rupe firul... Poate fi absolvit acest personaj devenit violent?

Cuibul de vipere al lui Francois Mauriac și Kyra Kiralina lui Panait Istrati ar putea avea puncte nevralgice comune? 
     

Da. Amândouă s-au născut în Franța, la 10 ani distanță (1923 Kyra Kiralina, 1932 Cuibul de vipere), și amândouă au ca suspans catartic psihoanaliza jocului ”Când pisica nu-i acasă...”.

În Kyra Kiralina întoarcerea pe neașteptate a Soțului reprezintă punctul culminant al acțiunii romanului, fuga într-un ritm tragicomic aparte a ”musafirilor” prin geam este preludiul morții sufletești a personajelor principale vulnerabile.

În Cuibul de vipere al lui Mauriac, Tatăl se întoarce pe neașteptate, obligând ”musafirii” să fugă pe unde apucă. Tatăl – ”Crocodilul”, așa cum îl numesc copii lui – știe de aceste chefuri, dar fuga invitaților mai mult îl distrează decât să-l jignească. 

În opoziție cu Kyra Kiralina, psihoanaliza jocului ”Când pisica nu-i acasă...” din Cuibul de vipere este descrisă scurt, Mauriac ”rezolvând-o” în patru propoziții, patru rânduri.. La Istrati acest ”joc” devine unul mortal pentru suflete, un joc lung, orb – la propriu și la figurat.

Or fi oare numai aceste patru rânduri lăsate marcaje pe distanța firavă dintre cele două romane născute, ”jucăuș”, franceze: Cuibul de vipere al lui Francois Mauriac și Kyra Kiralina lui Panait Istrati?




Sus