Luni, 18 Noiembrie 2019
Luni, 18 Noiembrie 2019


Călimară / Ceardașul și românul în Femei îndrăgostite de D.H.Lawrence

Ceardașul și românul în Femei îndrăgostite de D.H.Lawrence

Inițial voiam să scriu despre asemănarea atmosferei ecranizărilor cărților “Kyra Kyralina” (Panait Istrati) și “Femei îndrăgostite” (D.H.Lawrence), apoi am vrut să compar scenele zbuciumate de zăpadă din scenele catartice din “Cel mai iubit dintre pământeni” (Preda), “Accidentul” (Mihail Sebastian) și romanul amintit de Lawrence.

Zăpadă, dragoste tragică, cădere morală, jegul care acoperă cu timpul iubirea pură, moartea, ca și variantă a libertății individuale; D.H. Lawrence și personajele lui înfipte în subconștientul comun al eroticii umane...

Totuși, am rămas mai bine la cele două ”momente româno-maghiare!” ale romanului “Femei îndrăgostite”. (Probabil de frica neputincioasă de a nu cădea iarăși în depresia senzațiilor emanate de acest roman superb).

Deci, să vedem pe rând.

Cel puțin straniu că scena precatartică de întâlnire a unei perechi cuplate ulterior de autor într-o cursă a dragostei și sexului total, se desfășoară prin apariția sunetelor unei ”muzici maghiare”, ritmul căruia devine ulei pe foc pe o gelozie aproape supraumană.
        

Deși ecranizarea urmărește acțiunea aproape cu perfecție, ”muzica maghiară” nu poate fi identificată ca și ceardaș sau muzică de salon caracteristic maghiară. Cu alte cuvinte: apetitul literar-sexual al lui D.H. Lawrence nu este așa ridicat ca al lui Macedonski, care în Thalassa comasează sentimentelor presexuale cu cele din subconștient prin ceardaș.

Interesant și personajul român al romanului “Femei îndrăgostite”, care într-un moment bahic se urcă pe o scară de atelier, și începe să strige în franceză: ”La vie, c’est une affaire d’ âmes impériales...”

După această faptă aplaudată, acest personaj român intră în transă și uitând pe moment franceza, începe să vorbească în limba română...

Cel puțin două, deci, din scene precatartice  ale romanul lui D.H.Lawrence, care arată spre maghiari și români. Care încap, iată, bine – ca și simboluri complementare - în peisajul frământat, alungat chiar spre delir alb în unele capitole. 




Sus