Luni, 16 Septembrie 2019
Luni, 16 Septembrie 2019


Călimară / De la Vulpoiul Mykyta și Ivan Franko la Ivano-Frankivsk

De la Vulpoiul Mykyta și Ivan Franko la Ivano-Frankivsk

Cartea Vulpoiul Mykyta de Ivan Franko a apărut la Editura RCR EDITORIAL, București în 2016, la comemorarea a 100 de ani de la moartea autorului. Traducerea îi aparține lui Corneliu Irod.
Ivan Iakovyci Franko s-a născut la 27 august 1856 la Nahuievyci (astăzi satul îi poartă numele), jud. Drohobyci, aproape de orașul Boryslav, în estul Galiției, care atunci era parte a Imperiului Habsburgic. 

Ulterior a aparținut Uniunii Sovietice, astăzi se află în Ucraina. În primele clase învață în satul natal (1862-1864), pe urmă la școala normal de pe lângă mănăstirea iezuită din Drohobyci (1864-1867).

Mama fiindu-i poloneză (Maria Kulcecka), de timpuriu stăpânește bine limba poloneză, pe lângă cea germane și ucraineană.

În această perioadă îi moare tatăl, de care era foarte atașat. Această pierdere îi va inspira prima încercare poetică. Dar traumele de abia încep pentru copilul de 9 ani. Anii de liceu i-a petrecut în condiții mizere la o rudă îndepărtată din Drohobyci. Tatăl i-a fost fierar, această rudă însă era tâmplar. Confecționa sicrie. Tânărul dormea adesea în careva dintre ele. 

   

Dar tot ceea ce îndura era preschimbat în povestiri. Având o memorie excelentă, citind foarte mult, chiar din operele clasicilor europeni polonezi, germani, francezi, latini, plăcându-I și istoria a ajuns să aibă o bibliotecă de 500 de volume, în multe limbi. 

La 16 ani îi moare mama. Ete arestat pentru activitatea social-politică și jurnalistică. După 9 luni de detenție viața social-politică devine pentru el prioritară. În 1878 înființează revista Hromadskyi druh (Prietenul social). Interzisă de autorități reapare ulterior sub alt nume. În 1880 îi apar poezii care devin imnuri populare. 

Acum e învinuit de instigarea țăranilor la revoltă împotriva autorităților și arestat din nou, pentru 3 luni. Chiar dacă e nevoit să-și întrerupă studiile, fiind supravegheat de poliție, el continua să creeze și să publice. 

Militează pentru libertatea și independența poporului ucrainean. E redactor la publicații poloneze și colaborator în presa austriacă. I se interzice să-și susțină teza de doctorat în filosofie atât la Lviv, cât și la Cernăuți. Însă își obține doctoratul la Viena. Dar îi este interzis să predea la Universitatea din Lviv. 

Dezamăgirea îi canalizează forța psihică înspre activitățile editorial și jurnalistice cu o intensitate și mai mare. În această perioadă îi apare poemul Vulpoiul Mykyta. 

Se stinge din viață la 28 mai 1916, cu ”pana în mână” traducând doar în ultimul an de suferință nu mai puțin de 232 de poezii.

Astfel poporul ucrainian se mândrește astăzi cu un poet, prozator, dramaturg, fabulisi, filosof, etnograf, istoric, folclorisr, sociology, journalist, traducător, activist pe plan social și politic de renume.

Istorisirile din Vulpoiul Mykyta, după cum autorul precizează se regăsesc la aproape toate popoarele lumii încă din antichitate. În Babilonul și Egiptul antic, în Tora evreiască, la fenicieni, indieni, greci. Bineînțeles atunci erau doar povestiri cu animale ce cugetă și vorbesc precum oamenii. 

Veacurile le-au cizelat și fiecare popor le-a tălmăcit conform crezului și realității sociale proprii. Ivan Franko a preluat vechile fabule, le-a înșiruit într-un mod original și le-a colorat cu imagini din folclorul său traditional. A devenit astfel ceva unic în lume. Imaginea Leului, a domnitorului peste animale, care dă crezare mereu vocilor celor mai puternice, a Lupului Nesătulu care se vaietă într-una, chit că s-ar cuveni să-și trăiască viața cu demnitate, dacă tot a fost uns ”judecător de pace” sau a Șiretului, mincinosului, egocentricului dar simpaticului vulpi e atât de umană încât lesne ies la iveală obiceiurile, crezul, conflictele oamenilor de atunci. 

E o minunată frescă a socierății, redată cu umor și fantezie. Morala? Ne trăim viețile conform necesităților proprii, conform propriului temperament. Ideea e să ne știm calitățile și defectele. Pe acestea să ni le asumăm. Acțiunile noastre să-I servească și pe ceilalți, du doar ptopriile interese. Astfel nu vom fi tentați să dăm veșnic vin ape alții sau să zăpăcim lumea din jur.











Sus