Sâmbătă, 25 Mai 2019
Sâmbătă, 25 Mai 2019


Călimară / Să nu me lase’n casa fata – Poetul umanist Bálint Balassi (1554-1594) și cântecele românești


Să nu me lase’n casa fata  Poetul umanist Bálint Balassi (1554-1594) și cântecele românești

Toți ne amintim de o mișcare culturală din secolele XIV-XVI., pornită din Italia și răspândită în Europa... Armonia între omul – natura – viața, înflorirea literaturii latine și autohtone pe baza surselor literare antice, învățământul în limba maternă... Savanți renascentiști au adoptat metode umaniste, au făcut ca structurile politice, culturale, bisericești să fie mai receptive, au cutezat să recupereze conținuturi păgâne ale civlizației greco-romane... Să nu uităm apariția reformei protestante pornită de Martin Luther (1483-1546)...

Balassi, primul poet liric în limba maghiară își trăia viața pulzară în acest secol: proprietarul moșiilor, cetâților, își pierde averea din cauza unchiului viclean, fiind toată viața lui în proces pentru recuperarea averii, nu are noroc nici în căsătorie, care nu i-a fost recunoscută, iubita lui îl refuză.... Dar avea un educator: renumitul pedagog, scriitor, Péter Bornemissza (1535-1584), la îndemnul căruia învață, învață și ajunge poetul cel mai cultural a vremii, cunoscând și vorbind opt limbi... 

Ajutat de tatăl, la început, de pedagogul său, tânărul îți continua studiile la Nürnberg, centrul umanist din Germania, apoi (după cunoștiințele noastre) la Padova, Italia. Revenind, paricipă la o acțiune militară împoriva armatei principelui transilvan, Ștefan Báthory István (somlyai) (1533-1586), dar este prizonier, capturat, dar principele îl primește prietenos, primindu-l ca oaspete, la Gyulafehérvár (Alba Iulia), luându-l cu el și în Polonia, ajungând regele Poloniei…

În perioada șederii în Transilvania - 1575-1578 -, în curtea principelui găsește o viață, culturală, umanistă, cu care se famialiarizese în Occident. Printre poeziile sale ne-au rămas două texte lirice, despre care aș dori să vorbesc:

CARMEN TENUI NEC PINGUI MINERVA COMPOSITUM

A Să nu me lase’n casa fata (Ne hagyja nekem házban a leányt) román ének
nótája … adică după "melodia" unui cântec românesc… 


 Poezia, cu zece strofe este în cântec de dragoste, pe semne, scrisă în amintirea iubitei, Anna. Notația poetului este prima menționare a textului, cântecului. Primele două strofe ne pune și pe noi în situația poetului, care este cuprins de amintirea, emoția fostei soții:

„Mint sík mezőn csak egy szál fa egyedül úgy élek, 
Szerelem tüzes lángjátul szüvemben én égek....”
„Ca un pom singuratic pe un câmp - trăiesc. / Ard de dragostea inimii înflăcărate....”
„Mikor hallom az fecskéknek reggel éneklését,
Felindítom ottan aval szüvemnek szerelmét.”
„Auzind cîntecul rândunicii, dimineața, / Aprind dragostea inimii.”
„Mert kívánom őtet látnom, véle beszélgetnem,
De nem lölem semmi módját,mint kell szemben lennem...”
„Doresc s-o văd, să stau de vorbă cu ea, / Dar nu-mi găsesc calea cum să fiu lîngă ea”.
„No, hozzá hát elmémnek ti gyors gondolati,
Lölletek módot mint kell szerelmesemhez jutni…”
„Hai, înainte gîndurile mele ageri la minte, 
Găsiți-mi calea cum să ajung la dragostea mea…”
„Megérdemli ha érte lesz is fejem halála, 
Mert életét, hírét-nevét csak énrám bízta.”
„Merită să-mi fie capul condamnat la moarte,
Viața, reputația ei și-a lăsat-o în grija mea.”

     

A doua poezie fost scrisă tot pe "melodia" unui cântec românesc, un cântec ciobănesc, în care o fată se tânguiește, bocește după oile sale pierdute... Poezia s-a născut tot în amintirea iubitei Anna, are nouă strofe... Poetul este cuprins de amintirea soției:

„Régi szerelmem nagy tüze hamuá vált vala szinte,
De nem tudom mi löle, hogy bennem meg felgerjede….”
„Dragostea mea de altă dată s-a prefăcut aprope în cenușă,
Dar nu știu ce mi-a venit că-n mine s-a aprins din nou...”
„De nem látom semmi módját, mint oltsam szerelmem lángját…”
„Și nu văd cum să-mi potolesc flacăra dargostei…”
„Mert, mint mérges nyíllal lőtt vad...
Fetreng, nem élhet, nem halhat, úgy tûr én szívem fájdalmat…”
„Așa cum un animal sălbatic rănit cu săgeată,
Se zvîrcolește, nu poate trăi, nu poate muri, așa suport durerea inimii...”

Cântecul românesc, astăzi necunoscut, dar în anul 1659 se cânta la Marosvásárhely (Târgu Mureș), la ceremonia alegerii, numirii ca principe al lui Rákóczi Ferenc al II-lea. Mai târziu muzicologul Béla Bartók culegea un cântec ciobănesc asemănător în Bihor și în Maramureș. Un cântec similar este cunoscut la secui, printre cobani, care trăiesc în munți.

Oare se mai cântă în Ardeal cântecul Să nu me lase’n casa fata?







Sus