Vineri, 24 Mai 2019
Vineri, 24 Mai 2019


Călimară / Gabriela Adameșteanu: Dimineață pierdută

Nu auzisem de cartea Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu până într-o zic, când, cu vreo trei ani în urmă, în timp ce pierdeam timpul pe Facebook, am văzut o reclamă mare la carte: editura Alexandra din Ungaria promova cartea Gabrielei Adameșteanu tradusă în limba maghiară: Az elveszett délelőtt.

Romanul era bine promovat pe site-ul editurii, descrierea conținea câteva informații despre autoare, iar în câteva rânduri s-a încercat surprinderea esențialului cărții. De asemenea, era specificat și faptul că Teatrul Bulandra a pus în scenă acțiunea cărții. M-a prins foarte repede și am salvat link-ul, gândindu-mă că odată tot o să fac cumva rost de ea și o s-o citesc. Nu am comandat-o. Dacă aș fi cumpărat toate cărțile care cândva mi s-au părut interesante din descriere, astăzi n-aș mai încăpea de ele. :)

Din biblioteca Corbii Albi...

Când am văzut cartea pe raftul bibliotecii Corbii Albi, n-am stat prea mult pe gânduri și am împrumutat-o de la Csaba Szabó.  Am perceput romanul ca pe o călătorie în timp: de la perioada post-comunistă la cea comunistă, după aceea la cel de-al doilea război mondial, la perioada interbelică și în timpul primului război mondial. În prezentarea destinelor diferitelor personaje, fie acestea oameni de rând sau burghezi, cel mai prezent este sentimentul de frică: frica de război, frica de securitate. În multe cazuri închisoarea era considerată ca fiind cel mai sigur loc: odată închiși, oamenilor nu mai trebuia să le fie frică că vine cineva și îi duce. Războiul a distrus în mare măsură viața multora, dar au și învățat să aprecieze tot ce au și să folosească lucrurile pe care le au cât mai mult timp posibil, chiar dacă în unele cazuri personajele ajung să exagereze.

             

În roman sunt prezente unele idei, acțiuni, clișee sau prejudecăți, care există de când lumea și probabil (din păcate) vor mai exista încă pe atât: Vica, bucureșteancă get-beget e supărată că Bucureștiul s-a umplut de provinciali care nu știu nimic, iar ei, bucureștenii, nu mai au loc în oraș (în Cluj se numesc vinituri J), în opinia celor mai învârstă copiii vor doar să primească, dar nu dau nimic în schimb, cum se poate ca o femeie să nu vrea să se căsătorească!?,

Vica se întreabă de ce Ivona nu și-a dus mama la azil, atunci când a îmbătrânit și s-a îmbolnăvit, Titi Ialomițeanu încearcă să rezolve cumva, să nu trebuiască să plece în război, copiii pleacă în străinătate și își lasă părinții în urmă, mirosul din casa bătrânească pe care nepotul nu îl mai suportă.

Dimineață pierdută nu a fost ușor de citit, deoarece de multe ori, din cauza a prea multor date istorice, a descrierii ample a unor păreri legate de intrarea României în război, cartea devenea seacă. Au fost capitole care m-au chinuit și care mi-au amintit de câte ori am adormit în timp ce citeam capitolul despre pescuit pe lacul Balaton în Omul de aur al lui Jókai Mór. În schimb, foarte interesante și frapante, uneori amuzante, mi s-au părut expresiile tipic românești traduse în limba maghiară, cum ar fi: taie și spânzură, nu face nici cât o ceapă degerată, de pe vremea lui Pazvante Chioru’. 

Sfatul dat de doamna Ioaniu Vicăi este unul care revine pe tot parcursul romanului: trăiește în așa fel, încât la bătrânețe să nu depinzi de nimeni. Probabil acest sfat ar trebui să ne fie dat tuturor. :)





Sus