Marţi, 16 Iulie 2019
Marţi, 16 Iulie 2019


Călimară / Zaharia Stancu și barca lui Darie în A föld virága (Florile pământului)

Zaharia Stancu și barca lui Darie în A föld virága (Florile pământului)


Am pornit cu greu cu Darie în barcă pe apele povestirii lui Zaharia Stancu, A föld virága (Florile pământului)*, un pic debusolat de stilul liric al autorului – un autor, cu care m-am obișnuit să mă întâlnesc pe tărâmuri realist-naturaliste. 

A föld virága (Florile pământului) poartă haina colorată a impresionismului, semănând cu un tablou dominat de albastru și galben, devenind astfel o operă exotică pentru aceia, care au definit până acum pe Zaharia Stancu exclusiv prin prisma romanelor Karaván (Șatra) și Mezítláb (Desculț).

               

Deși povestirea poartă pe ea amprenta stângăciei scriitorului căutător de noi drumuri, respectiv a gândirii specifice ale anilor 50, se observă deja lăstarii acelor imagini creative multistratificate care își au mugurii în Mezítláb (Desculț,1948) sau se vor izbucni în flori grele în Karaván (Șatra,1968).

Botnița pusă pe culegătorii de struguri, care a făcut vestit romanul Mezítláb (Desculț), primește un nou contur în A föld virága (Florile pămânrului), unde apare ca un vis urât.

Ideea de bază a Șatrei – ,,noi nu avem treabă cu războiul, războiul are treabă cu noi” – își are obârșia în această povestire, astfel vorbele vestite rostite de Goșu, Him, Ariston și ceilalți din Șatra fiind formulate prima dată de Darie și prietenii săi mai în vârstă. 

Surprindem deci idei formulate încă din 1954 care prind culoarea lor perfectă numai în 1968, când Zaharia Stancu își scrie capodopera, care a reținut pentru el un loc pe listele electorale ale literaturii universale.

                

                   O grafică mai puțin cunoscută a lui Feszt László pe coperta cărții (1956)


A föld virága (Florile pământului)... o povestire care emană o atmosferă aparte, dar care ca o operă de sine stătătoare (descrierea Dunării molcome, îmbrăcată în haina istoriei trecătoare, ca și o panglică albastră al timpului pierdut și regăsit) se deschide la devărata sa valoare atunci când cititorul a făcut deja cunoștință cu personajele și romanele mari ale lui Zaharia Stancu: Mezítláb (Desculț,1948) și Karaván (Șatra,1968). 


*Zaharia Stancu: A föld virága; Traducerea Szemlér Ferenc, Coperta Feszt László, 1956, Állami Irodalmi És Mûvészeti Kiadó Bukarest.






Sus