Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Călimară / Despre P. G. Wodehouse si Rejtő Jenő (P. Howard), maeștri ai umorului de calitate

Despre P. G. Wodehouse si Rejtő Jenő (P. Howard), maeștri ai umorului de calitate

Despre P. G. Wodehouse iubitorii de lectură știu destul de multe lucruri. Mai ales că este socotit, alături de Jerome K. Jerome, prototipul scriitorului britanic care a dus umorul englezesc, de bună calitate, în casele cititorilor din lumea întreagă. Stilul său aparent sobru, personajele pline de morgă, care cel mai ades vorbesc o engleză curată și respectă regulile etichetei impuse de rangul fiecăruia dintre ele, au creat deja o marcă înregistrată. O viață agitată, periplul dintre UK, SUA și Franța, precum si războiul și căsnicia, nu l-au împiedicat totuși să trăiască până la vârsta respectabilă de 93 de ani.

Pe când P. G. Wodehouse bătea la porțile afirmării, în celălalt capăt al Europei, în Ungaria, se năștea Jenő Rejtő, cel care avea să cunoască gloria literară mai ales sub pseudonimul P. Howard. Va călători mult, lucru care avea să-l ajute să dea un aer de autenticitate scrierilor sale, ale căror eroi se mișcă prin toată lumea. Personal cred că pseudonimul literar ales de Jenő Rejtő are ceva legătură cu modul în care britanicul P. G. Wodehouse își semna operele, simt o sursă de inspirație, o dorința de a pastișa cu umor după un autor cunoscut.

                                                      Personaje Rejtő Jenő...

Între viața celor doi autori există și anumite asemănări, dar și deosebiri fantastice. Primul se naște într-o clasică familie englezească, al doilea într-o familie de evrei maghiari. Primul se mișcă între SUA și Franța, după câștiguri mai mari și scutiri de impozit, celălalt plătește uneori la cafenea cu texte scrise pe șervețele. Amândoi ajung să cunoască prizonieratul în cel de-al doilea război mondial, dar în circumstanțe atât de diferite. Wodehouse este luat prizonier în Franța ocupată, pentru că întârziase să o părăsească la timp, în 1940. Rejtő ajunge în lagărele de muncă deschise pe frontul de est, deși era deja grav bolnav, din cauza fasciștilor maghiari, care-l raportează.
                 

Prizonieratul lui Wodehouse, în Belgia și Silezia Superioară, a fost rezonabil comparativ cu regimul de exterminare din lagărele din est. I-a permis chiar să-și păstreze umorul, și să lanseze celebra butadă:

 Dacă asta-i Silezia Superioară, mă întreb cum o fi Silezia Inferioară?

Mai mult chiar, acceptȃnd sa realizeze emisiuni de umor pentru soldații americani, ajunge să fie acuzat de colaborationism cu germanii, de către compatrioții săi.

În schimb P. Howard își pierde viața, după nici un an în așa numitul „lagăr de muncă”. Munca te eliberează, nu?, clamau naziștii cu un cinism greu de înțeles. Literatura maghiară și universală a pierdut astfel, la numai 38 de ani, o valoare deosebită, un scriitor aproape unic în ce privește stilul.

Despre acest stil s-a scris mult, mai ales după 1960, când lucrările sale au fost redescoperite și reeditate, în maghiară mai întâi, apoi în multe alte limbi. P. Howard alege să abordeze subiectele într-un stil propriu, care imită la suprafață scrierile tipic englezești ale lui P. G. Wodehouse sau Jerome K. Jerome, dar numai la suprafață. În realitate autorul parcă ne face tot timpul cu ochiul, arborȃnd și un surâs pișicher, spunându-ne:

 – Așa-i că sunt bun? Așa-i că pot scrie că un englez sadea? Dar fără ca să păstrez și morga acestuia. Și cu umor mai sprințar, mai neconvențional?

Pentru că dacă personajele sale sunt tot englezi în general, eticheta și păstrarea distanței între oameni de ranguri diferite nu-l pasionează pe P. Howard. Lorzii, amiralii, chiar și un prinț de sânge regal, se amestecă în acțiune cu artiste de cabaret, inventatori nebuni, contrabandiști din porturi levantine, soldați din Legiunea străină sau satrapi asiatici. 

De aici rezultând niște romane a căror acțiune se aseamănă cu o cursă nebună de montagne russe, pe care nu le poți lăsa din mână până la sfârșit. Furturi, crime, răpiri, substituiri de persoane oficiale, mituiri, împușcături, evadări de la nebuni, sechestrarea unui întreg neam de nobili, urmăriri (cu piciorul, cu trăsura, cu barca, cu un distrugător de război furat), toate sunt ingredientele romanelor care îți măresc și ție adrenalina, în timp ce le citești!

Câtă deosebire față de romanele lui Wodehouse, unde furtul unui porc ocupă un capitol întreg, iar în alte două se va tot vorbi despre asta.
           

Cu toate acestea cei doi autori fac parte dint-o frăție deosebită. Aceea a celor cărora Dumnezeu le-a dat har, iar ei nu l-au tratat ca fiul risipitor, dimpotrivă! L-au cultivat, l-au înmulțit, și l-au împărțit cu noi cititorii.
      
Și totuși, nu pot să nu mă întreb, ce-ar fi fost dacă și Jenő Rejtő ar fi trăit 93 de ani?





Sus