Miercuri, 11 Decembrie 2019
Miercuri, 11 Decembrie 2019


Călimară / Despre locuitorii unui roman și visul unui cabaret în Budapesta: Medgidia, a hajdani város

Despre locuitorii unui roman și visul unui cabaret în Budapesta: Medgidia, a hajdani város

La început credeam că am în față* o variantă românească foarte reușită a Povestirilor din Praga (Mala Strana), de Ian Neruda, însă cu timpul mi-am dat seama că citesc ceva ce mă face mândru: citesc literatură.

Cristian Teodorescu readuce sub lumina reflectoarelor lectura ca atare, așa cum este ea: interesantă, opium pentru suflet, bucurie pentru minte, cauză și reușită personală. Face acest lucru nu bătrânește, raportat la ritmul pașilor lui Neruda spre Hradul Pragăi din secolului 19, ci într-un stil modern, potrivit timpurilor pre-postmoderne, cu fragmentare textuală minimă și evitarea intelectualizării abundente, caracteristic literaturii românești contemporane.

Personajele acestui roman sunt locuitori ai Medgidiei, oameni aleși cu grijă de autor pentru a-i îmbrăca în hainele simbolice ale arhetipurilor urbane din toate timpurile: comisarul/polițistul (puterea), primarul (parvenitul), gospodari/comercianți (descurcăreții), soții/amante (controlorii calității vieții personale) și nu în ultimul rând oamenii politicului conjunctural (legionari, comuniști, ofițeri români și ruși).

  

Această adevărată patrulă a personajelor arhetipice ale așezămintelor umane europene, de la începutul și mijlocul secolului 20, își dă întâlniri periodice (acum am spune: de socializare) în patru locuri,  simbolice în felul lor. Cel mai important este restaurantul de la gară a lui Fănică, urmat de biserică, ”fetele de pe deal” și pușcăria judecătoriei populare comuniste.

Deși par oameni așa zis simpli - fără caracteristici considerate ieșite din comun de către cititorii obișnuiți cu colorarea la maxim a vieții personajelor -, ”locuitorii romanului” reprezintă prin soarta lor (adeseori grotescă) însăși schimbarea eternă a stării lucrurilor, o schimbare care dă naștere din inerție la nostalgia trecutului și anxietetea prezentului.

Pe străzile Medgidiei lui Cristian Teodorescu trec cu surle și trâmbițe legionarii, comuniștii, regaliștii, rușii (ca și aliați), luptându-se cu această comunitate frumoasă și plină de viață într-ul stil mai mult sau mai puțin ortodox, învingând la urmă orașul vechi, dărâmându-i zidurile morale.

Tragedia vechiului oraș este cauzată de fapt de însăși istoria mijlocului de secol 20, fiind personificată parțial de cvasi-personajului principal, chelnerul Ionică, care moare la porțile viitorului (social, politic și personal) într-un mod așa de grotesc, cum sunt de fapt însuși regimurile timpurilor trecătoare: Ionică mănâncă din pariu 50 de ardei iuți...

Însuși planurile lui Ionică sunt cu cât mai grotești, cu atât mai umane: să înființeze un cabaret adevărat la Budapesta...

                                                                             ***
Romanul lui Cristian Teodorescu este o capodoperă a genului, captând atenția cititorului și prin pseudofragmentarea textului în așa numite subpovestiri de 2-3 pagini, majoritatea covârșitoare din aceastea stând în picioare cu brio și ca povestiri de sine stătătoare. 

*Cristian Teodorescu: Medgidia, a hajdani város. Lector Kiadó,Marosvásárhely, 2014. Fordította (traducerea): Koszta Gabriella.





Sus