Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Călimară / Adriana Macsut despre Dsida Jenő și Joia mare (Nagycsütörtök): ,,Petre dormea, Ioan dormea, Iacob dormea... toți dormeau”

Adriana Macsut despre Dsida Jenő și Joia mare (Nagycsütörtök): ,,Petre dormea, Ioan dormea, Iacob dormea... toți dormeau” 

Poetul maghiar, Dsida Jenő, născut pe 7 mai 1907 la Satu Mare, trecut în eternitate pe 7 iunie 1938 la Cluj Napoca, se înscrie în curentul expresionist, dar din nefericire e puțin cunoscut de publicul românesc. De precizat că a tradus în maghiară scrieri din română, franceză, germană latină și rusă. 

În limba maghiară, i-au apărut trei volume de versuri: ,,Leselkedő magány” (
Singurătatea pânditoare), versuri, 1928; ,,Nagycsütörtök” (Joia mare), versuri, 1933 și ,,Angyalok citeráján” (Pe țitera îngerilor), versuri, 1938. În limba română, a avut parte doar de o singură carte intitulată Peisaj cu nori, apărută la Editura Kriterion în 1974, cu o prefață de Ștefan Augustin Doinaș. 


Viața sa a fost scurtă, dar versurile sale dezvăluie o intensă zbatere existențială, adică acea stare a eului reflexiv ce se proiecteză în stări de tristețe cu imagini înspăimântătoare:  

,,Nu vei înțelege această stare, știu dinainte, numai dacă/ desenez în fugă imagini disparate, ce groaznic,/ numai atunci o înțelegi, ce înspăimântător./ Fii atentă, aceasta-i starea mea” (Ți-e frig). 

Chiar dacă percepe lumea în chip pesimist, o vede binecuvântată de oameni furnici ce reușesc să găsească un țel în viața lor: ,,Binecuvântată fie lumea care se rotește trist,/ dătătoare de-atât de puțin bine,/ și oamenii furnici/ ce mișună în ea cu țelurile lor.

Poetul mărturisește că este îndrăgostit de lumea în care trăiește cam amețit: 

,,Fraților, îndrăgostit sunt de lume, din care m-am născut și-n care mă voi întoarce: trăiesc amețit, precum în copaci, sub coajă/ viermele cu brună lumină” (,,Binecuvântare”). 

Credința profundă creștină în care a fost crescut de mama lui este descrisă de Dsida Jenő, în poezia ,,Joia Mare”, un cântec coral ce ar putea fi inclus în prologul ce precede Noaptea Învierii: 

,,Petre dormea, Ioan dormea, Iacob dormea,/ Matei dormea, și toți dormeau./ Picături grele îmi porniră de pe frunte,/ și curgeau de-a lungul obrazului mototolit." 

Rugăciunea Tatăl Nostru are parte de o reflexie poetică expresionistă și împresionantă. Glasul poetului plânge și strigă catre Tatăl din ceruri, întreabă divintatea când va dormi în pace și se vor sfârși chinurile. În chip artificial, își induce somnul cu somnifere și vede stelele ce bat în geam: 

,,Pilule mici./ Lumina se stinge./Tatăl nostru carele ești în ceruri!/Cineva iarăși plânge./
Să dormi, să dormi în pace/ De chinuri izbăvit./Sfințească-se numele Tău./ Când vor lua sfârșit?
Bătrânu-nalt oftează,/Să mori fără durere./ Vie împărăția Ta!/Azi, șase somnifere.
Bat stele-n geam. Clipind/ Îmi face semne una./ Facă-se voia Ta!/ De-acuma mi-e totuna!”.





Sus