Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Călimară / Bianka Geberan: Hanul Ancuței – povestiri despre trecut. Și nu numai.

Bianka Geberan: Hanul Ancuței – povestiri despre trecut. Și nu numai.


Să citesc Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu, volum tradus în limba maghiară de Maria Kacsir a fost o experiență interesantă. Am citit volumul cu câțiva ani în urmă, când s-a cerut la școală. În limba română, desigur. La acea vreme mi-a plăcut, a fost o lectură captivantă, cu elemente de basm, însă între timp mi s-au schimbat gusturile. După cartea Ultimii martori  (Svetlana Aleksievici) în care persoane adulte la vremea scrierii cărții îi povestesc autoarei cum au trăit cel de-al Doilea Război Mondial copii fiind, pot spune că a fost o lectură ușurică, care nu îl solicită prea mult pe cititor din niciun punct de vedere. 

Tocmai din acest motiv consider că a fost potrivită pentru a crea trecerea între Ultimii martori și a doua carte pe care urmează să o citesc tradusă în limba maghiară: O dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu. 


Acțiunea volumului Hanul Ancuței este simplă: mai mulți bărbați (comisul Ioniță, moș Leonte, Neculai Isac, Ionache Coropcarul etc.) stau în jurul focului lângă han, beau vin, mănâncă și povestesc. Fiecare se străduiește să spună o poveste cât mai interesantă și cât mai înfricoșătoare din tinerețea sa. Cele nouă povești au un lucru un comun: din fiecare întâmplare povestită cel puțin o mică parte se petrece la han, iar acolo este prezentă și „cealaltă Ancuță”, mama hangiței de „acum”. În cele povestite, comisul Ioniță se întâlnește la han cu un boier căruia îi povestește că se duce la Mihai Voda Sturza pentru a-i face dreptate, pentru ca mai târziu, când ajunge la vodă să afle că el este însăși boierul cu care a vorbit la han. 

Călugărul Gherman se oprește la han în drumul său spre Iași, unde se ducea pentru a se ruga la biserica cu hramul Sfântului Haralambie, construită de unchiul său.După povestea călugărului, comisul Ioniță vrea să le povestească celorlalți ceva mult mai minunat și mai înfricoșător, însă nu reușește, deoarece este tot timpul întrerupt: moș Leonte povestește despre balaurul care l-a aruncat pe boierul Bolomir într-o râpă, Neculai Isac povestește despre fântâna dintre plopi și dragostea sa cu Marga, Ienache coropcarul își aduce aminte despre „cealaltă Ancuță” și despre cum a ajutat doi tineri îndrăgostiți să fugă. 


Constantin Motoc spune povestea Județ al Sărmanilor și își amintește de un prieten de-al lui, care după mulți ani în care un boier l-a batjocorit și i-a luat soția, a reușit să se răzbune, negustorul Damian îi uimește pe cei din jurul focului povestindu-le despre drumul parcurs până în Germania pentru a aduce marfă. Orbul sărac își aduce aminte de vremurile în care Duca-Vodă domnea asupra Țării Moldovei, era foarte lacom și punea biruri mari. 

Odată, oamenii nu au mai suportat oprimarea și s-au dus la moaștele Sfintei Paraschiva pentru a se ruga. În urma rugăciunilor lor, Duca-Vodă și-a găsit sfârșitul în niște locuri neștiute de nimeni. Ultima povestire din volum îi aparține lui Zaharia fântânarul, care, asemenea celeilalte Ancuțe, ajută doi tineri îndrăgostiți. 

Prin toate aceste povești care au legătură cu hanul, acesta capătă un caracter mitic și îi este evidențiată vechimea și continuitatea. De asemenea, hanul reprezintă un cadru și o lume ideală, în care toți cei prezenți sunt egali: cerșetorul orb nu este mai prejos decât comisul Ioniță și nici călugărul nu este mai presus decât ciobanul. 

   

Volumul conține multe descrieri tipic-sadoveniene. Descrie de multe ori peisaje, locuri, felul în care oamenii erau îmbrăcați, reușind astfel să ofere o imagine autentică a acelor vremuri și să îl ajute pe cititor să pătrundă în lumea de atunci. 

În fond și la urma urmei, cu ce diferă lumea în care trăim noi acum de cea de atunci? Nu cu foarte mult... în secolul XIX descris de Sadoveanu bărbații se opreau la han pentru a se odihni, se adunau în jurul focului, beau vin și își spuneau povești pe care ei le considerau cele mai captivante. În zilele noastre, după o zi de muncă se adună într-un bar în jurul unei mese și beau vin sau bere sau orice altceva și, la fel ca atunci, fiecare încearcă să spună povestea cea mai interesantă. 

Subiectele s-au schimbat doar în mare parte: încă de pe atunci se vorbea despre ceea ce noi acum numim încălzire globală, doar că atunci nu o numeau așa, spuneau doar că nu mai au nevoie de aceeași șubă iarna ca în urmă cu 30 de ani... În ceea ce privește religia, oamenii plăteau slujbe la preoți din diferite motive, mergeau să se roage la diferite biserici sau la moaștele Sfintei Paraschiva. Asta se întâmplă și acum, doar că într-o măsură mult mai mare. Nu mai putem vorbi despre boieri și să ne plângem în legătură cu oprimarea. Locul acestora a fost luat de politicieni, iar activitatea lor poate stârni multe discuții. 

Nici despre balauri nu mai purtăm discuții, în schimb, dacă ne uităm puțin în jur, acum sunt multe mese la care stau și discută femei, deși la acea vreme, când personajele lui Sadoveanu s-au adunat în jurul focului și negustorul Damian le povestea celorlalți că nemții trimit și fetele la școală, nu doar băieții, toți și-au exprimat nemulțumirea față de acest lucru și speranța că acest obicei va rămâne doar la nemți, la fel ca purtatul pălăriilor. 






Sus