Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Călimară / Adriana Macsut: Despre Zsigmond Móricz și ”Chef boieresc”

Zsigmond Móricz, născut pe 29 iunie 1879 la Tiszacsécse și trecut în eternitate la Budapesta pe 4 septembrie 1942, a fost un scriitor maghiar, orientat spre descrierea psihologică a lumii țărănești și a micilor boieri.

Într-o astfel de zi de toamnă mohorâtă, cartea lui Zsigmond Móricz ,,Chef boieresc”, este binevenită pentru lectură. 

Acțiunea romanului începe într-o cârciumă numită ,,Trandafirul Galben”. Borbíró stă la masă cu un spriț și privește în gol: ,,Putea sta așa săptămâni în șir fără să scoată o vorbă. Nu-l interesa nimic, doar stătea și privea”. La un pahar de băutură și ... consolare i se alătură și Zoltán: ,,Iată se însemna cârciuma. Acolo găseau totdeauna oamenii – bineînțeles cei ce căutau – consolarea, prietenia, uitarea.” 

Autorul descrie cîrciuma cu tavanul înalt, ca locul unde timpul pare încremenit, unde se strîng bărbați, cu mâinile aspre din cauza muncii grele la câmp, spre a căuta alinare pentru soarta grea. Acolo în cârciumă, bietul țăran se așează să schimbe o vorbă la o bere sau vinișor: ,,Puteai să te așezi să bei o bere sau un vinișor, dar mai ales să schimbi o vorbă.”

 Visarea melancolică din cârciumă este întreruptă de inginerul care caută muncitori pentru amenajarea albiei unui râu: ,,Trebuie scoși zece mii de metri cubi, spune inginerul (...) E o muncă grea. (...) Ia ascultați oameni buni: sînteți în stare să luați pe seama voastră căratul pământului?”. Inginerul face o târguială spre a tocmi oamenii: ,,Ce mai poftiți dumneavoastră? O să vă simțiți ca în sânul lui Avraam. Ferma e la doi pași, aveți unde adăposti caii, unde locui.” . Țăranii se învoiesc pe vreo treizeci de crăițari, apoi în cârciumă îți face apariția un străin elegant care se prezintă cu numele de Lekenczey Muky: ,,Purta un costum elegant, cu pantaloni scurți, dar nu avea arme. Chiar după felul în care primea împrejur părea să fie conte.” 
 

Următoarele scene din carte se petrec în pusta maghiară unde străinul e preocupat să nu îi supere pe săteni cu vorbele lui: ,,Se opriră pe un dâmb și priviră împrejur. E ceasul când pusta e mai frumoasă ca oricând. (...). Totul e armonios. Pusta înfiorată, bate în albastru.” Totuși străinul, umblat prin lume, îndrăznește să privească în viitor când ,,pusta nu va mai fi atât de romantic pustie, va fi mai luminoasă, mai fericită, mai atrăgătoare, dacă razeșle soarelui vor trece prin frunzare bogate.”. 

Străinul are o meserie enigmatică pentru mintea țăranilor și a boierilor din pustă, fiind colportor (vânzător) de cărți, iar cu răbdare el explică faptul că nu este o îndeletinicire mai frumoasă decât căutarea înțelepciunii: ,,Vezi, sunt scriitori care și-au jertfit întreaga viață pentru a comunica gândurile oamenilor. Ei îndeplinesc cu abnegație, o muncă nobilă, frumoasă, constructivă.” 


Este supărat străinul pentru în lumea civilizată meseria lui e respectată, dar în țara lui trebuie să ,,fascineze clienți cu farmecele lui (...) nu poate pătrunde în casă ca vânzător de cărți”, iar atunci, trebuie să se dea ,,secretar, înputernicit al comitetului jubiliar” deoarece ,,dacă ești mirosit ca vânzăror de cărți, ești dat afară.”

Totuși țăranii privesc cu respect pe vânzătorul de înțelepciune și îl duc la un conac boieresc: ,,Asta e cu adevărat un conac boieresc! exclamă oaspetele și cuvintele îi țâșniră cu ... admirație din adâncul sufletului.” Acolo la fermă are loc după vizitarea holdelor, un chef boieresc cu ,,pahare de vin boierești, bondoace, de sticlă groasă, ca să poți da liniștit cu ele de pământ”, iar vânzătorul îi fascinează pe oameni la un pahar de vin cu înțelepciunea lui, iar ei semnează abonamente pentru ... cărți.

Concluzia ar fi că un vin bun și o carte bună precum ,,Chef boieresc” de Zsigmond Móricz sunt alegerea perfectă care înseninează o zi mohorâtă de toamnă.




Sus