Miercuri, 21 Noiembrie 2018
Miercuri, 21 Noiembrie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Din Craiova despre Repulsie și Németh László

Biblioteca Româno-Maghiară: Din Craiova despre Repulsie și  Németh László


Cincizeci de ani au fost necesari ca să ajung să citesc această carte[*] pe care tata a adus-o acasă. Eram copil și de la bun început mi s-a întipărit în minte coperta. A fost un fel de dragoste la prima vedere, dar o dragoste timidă. Titlul mă fascina și mă intriga totodată. Dar n-am reușit să trec de primele câteva pagini nici măcar la tentativele ulterioare de apropiere, din adolescența și prima tinerețe. Dar am avut totdeauna grija acestei cărți, în biblioteca reinventariată și strămutată la câte o reconfigurare a camerelor. 

S-a întâmplat să devin ‘Corb Alb’ și să revăd coperta în vreo două ocazii încât mi-a fost limpede că i-a venit vremea. Așa a fost, nemailăsând-o din mână până la final. De mult nu mi s-a mai întâmplat să mă bucure fiecare frază. Rar mi-a fost dat să citesc o poveste în care personajul narator să aibă alt gen decât autorul. Și vreau să știu de-acum modul în care percepe o femeie ceea ce a Németh László a imaginat ca fiind gândurile, vorbele și gesturile eroinei sale, Nelli Kárász. 

      

Pe măsură ce avansam lectura mă gândeam la relația fiică-tată, admirabil descrisă, chiar dacă, sau poate cu atât mai remarcabil, numai din perspectiva fiicei. Mai apoi, informându-mă despre biografia romancierului să imaginez acumularea de experiență din propria sa postură.
Te poți gândi uneori la finețea legăturii dintre Elizabeth Bennet și tatăl ei, așa cum a descris-o Jane Austen.


       

Repulsie este romanul întregii istorii dintre Nelli și Sanyi Takaró, din dimineața unui An Nou și până ce moartea, incidental ivită, îi va despărți destul de repede din perspectiva detașată a observatorului depărtat, destul de târziu după chinul sufletesc ce nu cunoaște decât amplificare pentru Nelli. Este o lungă confesiune pe care, parcă o asculți de aproape, într-o cameră discretă și comodă din pustă. Intri în rezonanță cu personajul, empatizezi și, la un moment dat, realizezi că propria sa luciditate poate viza aspecte de nesuportat pentru cel vinovat de toată furtuna iscată începând cu acea dimineața de An Nou. 

Nelli devine și enervantă la un moment dat, atâta vreme cât se lasă purtată de orgoliu mai presus de orice altceva. Sigur, ajunge într-un unghi închis și aproape că nu mai contează cauzele și responsabilitățile pentru acea situație.

 

       

Cartea este o superbă panoramă de sentimente omenești, un ‘bâlci al deșertăciunilor’. Este și o bună carte de istorie a societății maghiare de mai bine de un veac dar mai ales o minunată galerie de tablouri ilustrând câmpul și gospodăriile oamenilor, portrete și scene de viață.

Cât de dificil devine să înțelegem lumea de atunci. Destinul de femeie cu un veac în urmă este foarte bine prins în câteva puncte, nu atotcuprinzătoare dar suficient de multe pentru a cădea pe gânduri. Caracterul ușor rebel și în mod cert cu puternică personalitate cu atât mai mult pune în lumină condiționările vechilor mentalități. „Poate la gândul că cineva ar putea să ma iași pe mine de nevastă [...] îi dădu iritării mele un strop de vanitoasă și dulce poleială.”


      

Sunt observații fine asupra unor oameni care nu se arată prea ușor așa cum sunt. Despre drumurile lungi, din zori și până seara, ale tatălui ei, Nelli spune:

 „Poate pentru ca bastonul și cizmele -care îl purtaseră atunci- să nu-și dea seama că împărăția se împuținase. [...] Adesea mi-am spus că umbletul acela fără istov și inutil nu era decât o repetiție pentru drumul de veci. [...] Și mi-era drag să-; văd zâmbindu-mi blînd din depărtarea asta pe care-o tîra mereu cu el! [...] Toată disciplina cu care ținuse în frîu pădurari, braconieri și vornicei puși să ia seama lucrătoarelor, îi slujea acum spre a-și porunci sie însuși: tăcere și mândrie.” 

Un admirabil portret al tatălui, un om a cărui tristețe este doar ușor închipuită și foarte târziu, într-un prea plin al furiei acumulate, invocată în fața mamei, cea despre care nu știm cu ce preț a intrat în viață dar îi vedem deloc inocentele manevre.


Fiica și tatăl într-o dramatică postură determinata de propriul destin și de regulile strâmte ale unei epoci. „Statea nespus de trist, înfipt parca în ochii mei, și mi se părea că am în piept nu inima mea ci a lui; mi se parea ca simt, cu inima lui, cât e de dureros, de umilitor și de sfânt -după ce ai simțit adierea morții- să aștepti de la un bărbat străin tot ceea ce nu mai poți aștepta de la tine însuți.”

Németh László n-a scris doar despre o epocă, a surprins frământări de oricând iar reacțiile personajelor sunt de recunoscut în orice epoca. „Raporturile dintre oameni nu sunt determinate de valoarea lor ci de intențiile legate de viața celuilalt.”


        

Nelli se analizează și cu sinceritate se descrie în cele mai tulburi momente, când, după cum mărturisește, prinsese gust de ceartă, chiar dacă ajunsese la așa printr-un lung șir de conditionări de care nu era vinovata. „Repulsia e asemeni sentimentului de culpabilitate. Nu poți destăinui dintr-o dată că ai ucis. [...] Mai mult chiar, trebuie să afirm (de vreme ce am gustat din amândouă) că din moment ce ai început să ți-o mărturisești, repulsia e și mai nesățioasă decât crima.” Iar un posibil răspuns pare a fi că ura se hrănește din ea însăși. 

Nelli are un moment de mare tragedie și chiar dacă paginile dedicate gândurilor din acele momente sunt puține în economia romanului, cititorul este în măsură să înțeleagă profund totul după cele ce a acumulat până atunci.


      

Descoperim impreună, personaj și cititor, că sunt mulți alții care au suflete frumoase, care își ascund asta ori se lasă mai mult robiți de neputințe. Intuim ratarea unei povești mai frumoase dacă altul ar fi avut curajul de a se apropia de ea. Intuim un posibil sfârșit pentru Nelli din felul în care se deslușește felul de a fi al mătușii sale Szeréna.

E o carte în care, dincolo de sentimentul care dă titlul, domină orgoliul într-o mare de timidități, retrageri discrete și sentiment al zădărniciei.
Ultima frază proiectează o lumină pentru ca fetița născută dintr-o relație tensionată „e o fărâmă din biata omenire, încredințata mie.”


      

O carte de profundă meditație ce te face să te gândești la ‘omul sub vremi’ până la final: „Tot orbecăind, bietul muritor nu știe niciodată când are să dea cu mâna de fatalitate.”

                                                                        *
P.S.1 Cartea asta m-a făcut să mă gândesc la câte au fost în sufletul acestui admirabil scriitor (născut la Baia Mare, mort la Budapesta) a cărui soție se numea Ella și poate nu doar numele a fost sursă de inspirație pentru roman. Au avut șase fete dintre care doar patru au trăit mai mult decât pruncia. Într-un mediu feminin, a avut deschiderea de a recepta sensibilități de reflectare a vieții. Și îmi pare trist că pe mormântul soților Németh la ea nu apare numele ci, într-o veche tradiție a locului, doar postura de soție a lui László.

Un scriitor mare și soția lui anonimizată.

                                                                          **

P.S.2. Grafica ediției din 1968, cea care m-a fascinat de la bun început, este semnată Braun Ladislau, plecat din România și, mai mult, de pe acest tărîm (1936-2014) (http://latzi.com/)

[*] Repulsie, Németh László, Editura pentru Literatura Străină, București, 1968, Traducerea Gelu Păteanu





Sus