Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Călimară / Kiss Olivér despre moartea lui Ipu odată. Și de două ori?

Moartea lui Ipu odată. Și de două ori?

Sat din Transilvania chiar pe la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Friedrich, un soldat german este găsit spintecat pe câmp, iar comandanții săi jură răzbunare. Dar cine este făptașul?

Nu vă speriați: nu este o nuvelă în care anchetatorul deslușește ițele oribilei crime, îl demască pe ucigaș prin metode specifice, iar la sfârșit ne apucă somnul și ușor ne scufundăm în vise. În această nuvelă Titus Popovici nu atacă spectrul politic, social sau economic, nu ne prezintă o satiră a societății (doar puțină: ce a falsei respectabilități) sau a celor care o compun sau conduc. 

Nu este nici o apologie a dârzeniei populare sau militare românești din timpul ultimei mari deflagrații mondiale: aceasta apare doar prin prezența morții lui Friedrich, a trupului neînsuflețit găsit pe câmp. Un război, însă, se poartă: un conflict mocnit între unele personaje, chiar și cel între personajul principal și rudele sale. Adolescentul își găsește partenerul (chiar și de joacă) în bătrânul Ipu, al cărui sacrificiu suprem creează o tensiune maximă la sfârșitul cărții.


Sfârșitul cărții, al războiului, al lui Ipu, dar și al inocenței adolescentine, chiar și al poeziei scrise de tânărul povestitor care, la un moment dat, spune că epistola scrisă de el ar fi invidiată chiar și de Eminescu, este unul apoteotic: o moarte-sacrificiu pe altarul loialității, al fidelității față de „cei cu carte”, dar în același timp cu un sentiment predominant al inferiorității. Oricum, o moarte calculată, făcută mai ales pentru rudele pe care le lasă în urmă, un deces asumat, o jertfă al cărui grotesc sau chiar al cărei ritual funerar ar fi invidiat chiar și de Kafka… 

Dar trupele românești, iată, sosesc și moartea devine inutilă. Însă sacrificiul (inutil, de fapt) nu, pentru că planificatul deces voluntar nu se concretizează. Ba da, totuși: în ieșirea la suprafață a duplicității notabilităților localității, care nu se mai întrec în supralicitarea ofertei pentru trecerea lui Ipu în lumea celor drepți și a salvării lor de la moarte.

O moarte. Personal, nu am găsit-o pe cea de-a doua… 

                                                                    *** 
(La început, chiar și pe la mijloc, cartea mi s-a părut prea psihedelică, dar mai apoi am avut o revelație…)

                                                                    ***
(Titus Popovici: Moartea lui Ipu. Tradus în limba maghiară de Forró László. Editura Kriterion, București, 1972)




Sus