Joi, 19 Septembrie 2019
Joi, 19 Septembrie 2019


Călimară / Maria Sturzu: Însemnări pe marginea poeziei Cer deschis – Nyitott égbolt

Maria Sturzu: Însemnări pe marginea poeziei Cer deschis – Nyitott égbolt



să dispară granițele*

zise poetul
după anii 2000, magnetizat de un postmodernism ușor decadent
își face de cap admirând trenurile ce cară gunoaiele din Balcani
lăsând totuși la vedere capete ce
ce se ițesc în mod derizoriu dintr-o urină
a vieții, rămase așa după ziua
când alții căutau prin interioare absconse
fără drept, ca un incest 
moment brutal
ca o naștere prematură, dar nu la fel de pur, ci
bine murdărit de o mizerie care ajunge intim până și între testiculele
unei idei
aceea de trai într-un subtil
clozet al patriei  ironie, pentru că s-ar putea citi greșit closet (totuși, nu o faceți).

Stând blând într-o poziție... nu chiar a copilului,
declarată ca fiind gen Rodin, veritabilul aed mărturisește
că nu are de gând să plece de lângă munții cu sare din Praid -
de parcă ar vrea să îți spună că doar cine are de ce să se teamă
e liber să o și facă
măcar încă un timp, până când le va trece setea fiilor săi ce își pregătesc
încă de pe acum aripa, nu sabia veche din fier.

Uluit de propriul său zbor, învățat nu de mult, poetul aude cum
își scârțâie corpul ajuns
de acum pasăre
și care sigur e învățat deja cu liber/închis
pentru că Farkas Árpád știe prea bine cum arată doar un
cer deschis... fiind poet.

*pentru a se înțelege cronica  ușor lirică până și ea, printr-o simbioză greu de explicat, trebuie citit poemul Cer deschis




Sus