Miercuri, 26 Septembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018


Călimară / Cristian Sandache: Istorie versus propagandă - Napoca și Kolozsvár

Cristian Sandache: Istorie versus propagandă - Napoca și Kolozsvár

Istoric ca formație (și actual subprefect al județului Cluj), Zoltán Györke a scris o carte remarcabilă prin onestitatea abordării, informația bogată și echilibrul analizei: “NAPOCA  O ISTORIE RECENTĂ A CLUJULUI. OBSESIA ROMANIZĂRII SUB DOUĂ REGIMURI POLITICE. 1974-2014”, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2017. 

Pe 15 octombrie 1974, Nicolae Ceaușescu a luat decizia adăugării denumirii antice de Napoca la numele Clujului, în fond – expresia anexării de către propaganda naționalist-comunistă, a unei istorii care trebuia modificată/readaptată, cerințelor /intereselor  clanului conducător. 

Mândra capitală a Ardealului, intra, astfel în vizorul Ministerului Adevărului (cu ghilimelele și semnele de exclamație de rigoare!), pentru că nu cadra mai deloc, cu noua ideologie a pășunismului neocarpatico-dâmbovițean. Autorul a derulat o intensă muncă de arhivă și de scrutare a fondurilor bibliotecilor, pentru a descifra resorturile acestei paranoia, care (din păcate!) și-a conservat virusul și efectele corespunzătoare și după 1990. 
Speriați că maghiarii vor fugi cu Ardealul în spate (și cu Clujul agățat la tureatca cizmei  asemenea unui breloc simbolic), oamenii politici comuniști și post-comuniști aflați în funcții de decizie, nu s-au îndurat să elimine “Napoca” din denumirea urbei, probabil siguri fiind, că astfel, românismul și mândria majoritară de stăpâni pe vecie ai Ardealului epurat de elementele ce strică omogenitatea etnică a peisajului  vor rămâne intangibile. Cu alte cuvinte, teoria continuității , a Clujului multimilenar- trebuie apărată cu dinții, ca nu cumva, cosmopolitismul de influență neomaghiară, să roadă ca un cancer, fructul zemos al iubirii de glie. 

Autorul observă cu eleganță și fină ironie, că rezistența la eliminarea derizoriului este acerbă, iar moștenirea ideologizării istoriei- remarcabil de vie. În fond, după retragerea aureliană din Dacia, pe tot parcursul mileniului care nu ne spune mai nimic despre derularea lucrurilor în aceste teritorii, a continua să afirmi cu frenezie că viața urbană a Napocăi a continuat ( Clujul fiind expresia moștenirii sale directe) sfidează orice logică. Arheologia nu poate compensa lipsa textelor scrise, cu tot spectaculosul ei, cu toată inteligența vrednicilor săi slujitori. 

Unde e scrierea dacilor? 

Ce Dumnezeu e aceea civilizație orală? Cum putem vorbi despre o civilizație, fără nici o operă literară sau religioasă ? Întrebări pe care nu puteam, sau nu aveam voie să le punem în trecut, obligați fiind, să ascultăm același monolog, al unei civilizații geto-dacice înfloritoare, net superioară triburilor barbare care ne-au invadat pământul. Dintre toate aceste triburi- maghiarii au reprezentat o problemă majoră, pentru confortul nostru sufletesc- mai ales, în ceea ce privește Clujul. 

Dar Clujul are o semnificație specială în mentalul maghiarilor, din mai multe motive. În anul 1910 orașul avea 60.808 locuitori, dintre care maghiari erau 50.704. Spiritul urbei era (incontestabil) unul maghiar, contribuția Clujului la îmbogățirea culturii și civilizației maghiare fiind notabilă. La Cluj s-a născut Ferenc David  fondatorul unitarianismului. Autorul primei enciclopedii maghiare apărută la Utrecht în anul 1653 (Csere Apáczai János) a trăit la Cluj, alături de soția sa olandeză. 

Cel mai important scriitor și politician maghiar din secolul al XVII-lea, contele Bethlen Miklos, a trăit la Cluj.  Cel mai cunoscut tipograf maghiar   Kis de Misztótfalu (care a deprins la Amsterdam tainele meșteșugului său) și-a petrecut ultimii ani ai existenței sale la Cluj. 

Nu în ultimul rând - Clujul era cunoscut și ca un important centru al presei maghiare. Primul ziarist maghiar propriu-zis  Szacsvay Sándor și-a petrecut cea mai mare parte a existenței sale la Cluj, fiind înmormântat în cele din urmă aici. 

Dintre cele 163 de ziare maghiare apărute după 1867, 13 au fost editate în orașul Cluj. Statuia Sfântului Gheorghe de la castelul din Praga este opera fraților Kolosvari (Marton și György). Regele Sigismund de Luxemburg a inițiat construirea catedralei Sfântul Mihail din Cluj, care (alături de catedrala din Kassa/Kosice) reprezintă una dintre cele mai înalte culmi ale arhitecturii medievale. La Cluj a fost construit (în anul 1792) primul teatru maghiar, ridicat cu 45 de ani înainte de construirea teatrului din Budapesta. Celebra piesă Bánk Ban (creația lui Katona Joszef) a fost reprezentată cu un succes deosebit și la Cluj…. 

Cred (ca și autorul cărții) că revenirea la istorica denumire de “Cluj” ar reprezenta o reintrare în normalitate. Ar fi și o formă de respect, față de istoria unui oraș cosmopolit și multicultural, în care români, maghiari, germani, evrei, armeni și alte neamuri- au conviețuit într-o remarcabilă comuniune, care continuă pe alt plan, tradiția cultural-civică central-europeană. 

România însăși, este cea care ar câștiga cel mai mult, dintr-o asemenea abordare.




Sus