Miercuri, 26 Septembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018


Călimară / Adriana Macsut despre Karácsony Benő și Piotrușca

Adriana Macsut despre Karácsony Benő și Piotrușca
 

Scriitorul Karácsony Benő a avut parte de un destin dramatic: s-a născut la Cluj pe 7 septembrie 1888, a luptat în Primul Război Mondial, iar în anul 1944 a fost omorât în lagărul de concentrare de la Auschwitz – nu se știu nici luna și nici ziua. Iubea viața, dar cum scrie cu emoție Fănuș Neagu ,,el, cel îndrăgostit nebunește de viață, avea înscris în steaua lui o moarte pentru care nu merita, nu trebuia să se nască: a pierit într-un lagăr de concentrare nazist.” (Fănuș Neagu, ,,Prefață”, în Karácsony Benő, Piotrușca, Editura Kriterion, în românește de George Zbârcea, Editura Kriterion, București, 1973).

Romanul Piotrușca a fost scris de Karácsony Benő în anul 1927 și pus în scenă în mai 2018 la Târgu Mureș de către regizorul Elemer Kincses care precizează că este cartea lui preferată în care este prezentată ,,imaginea ironică, dulce-amăruie, dar mortal de riguroasă, a Ungariei interbelice” (,,Benő Karacsony în repertoriul companiei Tompa Miklos”, în punctul.ro, 18 mai 2018).


Eroul este jurnalistul onest Piotr Chirilovici, numit Piotrușca de către prietenul Csermely Janos, un conțopist concediat de către primărie (Karácsony Benő, Piotrușca, Editura Kriterion, în românește de George Zbârcea, Editura Kriterion, București). Cartea debutează cu un fapt de presă: un incendiu la un depozit de piei care este observat de către Csermely și care îl cheamă pe prietenul lui, jurnalistul Piotrușca ca să scrie despre eveniment. 

Marele cavaler Majthenyi este nemulțumit că în gazetă ar urma să se scrie despre duelul său cu un ajutor de farmacist care a refuzat să îi închirieze în propria lui casă o cameră pentru nevoi discrete, dar jurnalistul onest refuză cu demnitate lada de vin oferită ca mită de Majthenyi. Până la urmă, jurnalistul onest ajunge să fie dat afară și încearcă să se consoleze trăgând cu obidă dintr-o țigară, că totuși și-a împlinit menirea de factor moral în societatea burgheză: ,,În felul ăsta viața este suportabilă – constată el, animat de simțăminte senine și pufăind fudul. Așa zău, Petar Chirilovici... 

Adevărat ți s-a arătat ușa, însă ai oricum satisfacția de a fi zgândărit nițel prea onorata societate burgheză”. După un timp, apare zvonul că va apărea o nouă gazetă care va fi publicată de către un fotograf ambițios. Jurnalistul onest pornește cu entuziasm din nou la muncă, iar în scurt timp, își face loc pe piață: ,,Gazetarul se arată a fi la înălțime. Cititorii simțeau în gingii articole cu iz de capitală. Articolele de fond nu mai pluteau în vid cu tradiționala solemnitate, ci ținteau grațios de-a dreptul la obiect. Informațiile serveau condensat și interesant știrile” .

Venirea primului război aruncă societatea în haos, iar jurnalistul este înrolat pe front. La gară, Piotrușca discută cu prietenul lui Csermely probleme literare și sociale. Lumea nu mai era la fel, iar jurnalistul este sfătuit de prietenul să țină un jurnal de front. Jurnalistul simte că se pierde pe sine în acest război, iar ,,ceea ce fusese într-ânsul .... amorți și deveni un cadavru viu”. În ultimul an al războiului, reușește să obțină o permisie: își revede prietenul conțopist care între timp se căsătorise, dar află cu durere și că mama lui a murit”. Încet durerea cauzată de pierderea mamei este alinată de faptul că sora lui adminstrează cu pricepere prăvălia părintească și că îl cunoaște pe redactorul șef al unui ziar din Pesta care îî publică niște nuvele.


Vine și sfârștul ciclonului care chinuise Europa timp de patru ani, iar civilizația este prăbușită. Lumea nu mai este la fel pentru că a fost schilodită de către un război devastator. Jurnalistul cugetă amar despre gustul dureros al păcii: ,,Câtă nebunie, câtă rușine și câte văduve – exclamă... resemnat, privind ramura ofilită a păcii – câți eroi expediați sub glie, cătă frivolitate, ce imensă orchestră a minciunilor”. În plus, mai apare și durerea pierderii prietenului său conțopistul. Încearcă să găsească totuși o alinare, iar într-o seară merge la teatru unde își amintește că a fost cândva tânăr naiv: 

,,Îl pufni râsul. O tinerețe, atotștiutoare și disprețuitoare! O vise, o claie de păr negru! Viața e un lanț de de mărunte accidente. La fiecare accident pierdem câteva fire din cap.” Până la urmă, toată încordarea și toată lupta lui ajunge la punctul culminant și își vede un roman publicat și vândut în librării: ,,De asta fusese totul! De asta se încordase, de asta se zbătuse, de asta încărunțise pe încetul, ca să obțină asta. Acest cadou mare sau microscopic mic” .

Argumentul pentru ca această carte să fie citită este dat de către Fănuș Neagu în prefață: ,,iată, trebuie să scriu despre acest roman ciudat; ciudat nu în înțelesul ieșit din comun, ci prin acel sentiment de neliniște târzie pe care îl provoacă în sufletul meu o carte despre care nu știam nimic și pe care mi-ar fi plăcut să o scriu”. 





Sus