Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Călimară / Arany János: Toldi − În românește de Gelu Păteanu

Arany János: Toldi
În românește de Gelu Păteanu
Ediția apărută cu sprijinul domnului Kutasi Mihály.
Magyar PEN Club Kiadó, Budapest, 2018 és az Antropocentrum Egyesület, Etéd.

Ca profesor de limba maghiară și română, bucuria mea se îmbină cu textul - prefață scrisă de Éltető József și cu gândurile, cuvintele poetului - traducătorului, Gelu Păteanu...
„Acest minunat Toldi, tipărit și în straie românești, ce ne-a parvenit sub forma manuscris frumos, de o mare acuratețe, pune bazele unei cariere binecuvântate, fără granița de timp și spațiu, în spiritualitatea cititorilor. Manuscrisul acesta este o raritate chiar pentru a doua jumătate a secolului al XX-lea. Pe ultima lui pagină se află o precizare: „Cluj, octombrie 1956 – Lechința, 4 august 1962 – Atid, august 1986, april 1987.”


O narație tipic est - europeană

„Un filolog poate n-ar face așa ceva, dar un confrate contemporan își poate permite să se lase purtat de o narație tipic est - europeană, care începe astfel: Un tânăr intelectual român, abia scăpat din infernul lagărului de la Canal, trăind din plin evenimentele din luna octrombrie anului 1956, cuprins de o ciudată idee de datorie față de dârzenia maghiarilor și de ținuta lor morală pusă deseori la îndoială, va lua de pe raftul bibliotecii volumul de poezii al lui Arany János. Apoi speranțele, după cum am spus, legate de amintita dârzenie și de ținuta morală, par a se destrăma, deoarece urmează vremuri de restriște. Puterea despotică și șovină își dă seama că i s-au ivit excelente ocazii în context internațional de a sfărâma șira spinării ungurilor și de le terfeli demnitatea și așa destul de maltratată - de data aceasta fără a risca mustrarea din partea sovieticilor.

Iar intelectualul român, înaintând în vârstă și având speranțe împuținate, dar trăind printre maghiari, își dă seama că o cale de a perpetua revolta este transpunerea legendei unui erou popular supradimensionat, mitic în haina românească. Chiar dacă speranța că mesajul, astfel cifrat, va ajunge vreodată la destinatar era minimă.”

O astfel de culegere de poezie, ar impune două prefețe

„Un prefațator care se respectă, când scrie un text pentru deschiderea unei cărți, își identifică mai întâi ținta, adică cititorul potențial. Prefațatorul trebuie să știe cine este, de unde vine și ce fel de cunoștințe literare are viitorul cititor.... O culegere de poezie în două limbi ar impune, de fapt, două prefețe. Una s-ar adresa cititorului român și ar analiza temeinic motivele pentru care poemul Toldi al lui Arany János este considerat un punct de referință în literatură maghiară..., receptarea entuziastă de care s-a bucurat scrierea din partea contemporanilor, gestul lui Petőfi Sándor, care, inaugurând astfel o prietenie pe viață, a salutat într-o poezie imnică și într-o scrisoare elogioasă apariția poemului. Societatea literară la al cărei concurs fusese înaintat Toldi s-a simțit obligată de valoarea textului să dubleze suma oferită drept premiu.... Evident că această prefață ar trebui să prezinte pe larg etapele receptării poemului scris de Arany, cu informații despre felul în care generații întregi de maghiari l-au rostit pe de rost – integral sau cel puțin câteva cânturi - și despre măsura în care acest poem a reușit să influențeze evoluția limbii maghiare culte de-a lungul unui secol și jumătate. Este firesc că ar trebui să se explice și trăsăturile specifice romantismului maghiar din secolul XIX, mai cu seamă cele ale romantismului plebeu...

Profesionalismul traducerii

Ar putea urma, în prefață, o parte foarte delicată pentru cititorul român: străduința discretă de a estompa discrepanța dintre viziunea națională a maghiarilor din secolul al XIX-lea și receptare românească a acesteia în secolul al XXI-lea... Ar trebui, la fel, abordată problema versificației maghiare, cu metrică pe bază de accent, și făcută analiza prozodiei poemului – versuri în douăsprezce silabe separate de o cezură -, apropiată de alexandrin. Și nu ar trebui uitată dificila sarcină a traducătorului.”

„Desigur ar fi necesară și o prefață către cititorul maghiar, bun cunoscător al poemului Toldi, studiat temeinic, ca o lectură obligatorie, încă din școala generală. S-ar fi cuveni să fie apreciat profesionalismului traducerii, inspirația artistică ieșită din comun a autorului, deosebita performanță lingvistică de a transpune într-o altă cultură o capodoperă ce a marcat epoca și conștința contemporanilor lui Arany János.”
„Or, acest modest cuvânt-înainte își propune doar să aducă un pios omagiu - cu un sentimentalism nedemn de un filolog meticulos - unui om cu rare trăsături sufletești și de caracter, unui intelectual cu alese calități spirituale...”

Elevilor mei le-am spus de Eugen Jebeleanu, care traducea poemul lui Petőfi Sándor: János vitéz (Ianoș viteazul) și de alți translatori, care își îndreptau atenția asupra literaturii maghiare, dar - mărturisesc faptul - că de Gelu Păteanu știam foarte puțin: a fost profesor în Secuime, și că are o traducere manuscrisă, poemul Toldi...


Gyalu sau poetul Gelu Păteanu

Bucuria mea este nemărginită: în cadrul Zilelor Maghiare - la 22 august 2018 - Farkas Wellman Endre ne-a prezentat două cărți, una despre poetul Gelu Păteanu, pentru prietenii săi maghiari doar Gyalu, și cealaltă: Arany János: Toldi - ediție bilingvă. Dacă mai am ocazie să fiu invitat la o școală, să suplinesc, să vorbesc despre poemul Toldi, neapărat îl voi prezenta în limba maghiară și în limba română.


Și voi vorbi despre poetul Gelu Păteanu – Gyalu, care ne-a fost contemporan o vreme, dar acum se numără printre regretatele mari figuri ale secolului al XX-lea, un om, poet ardelean, mai precis formulat, „prin viața pe care a trăit-o în mare parte într-o dictatură șovină, a întruchipat modelul idelizat al unui ardelean adevărat. Un model de care am dori cu toții să ne apropiem, fără să reușim, din păcate. Iată în citat pe cât de simplu, pe atît de elocvent: „M-am născut la Cluj, sunt deci european, și nici nu pot să îmi amintesc de începuturile bilingvismului meu.” S-a născut la Cluj, la 3 iunie 1925, și s-a stins din viață la Budapesta, la 25 martie 1995. Între aceste două date și între aceste două locuri se intercalează un trecut zbuciumat și haotic, a cărui amintire se va putea înnobila doar se va dezlega, într-adevăr, într-un viitor pașnic marea speranță a unui mare poet. Dacă în acest mult dorit proces de împăcare se va clădi un panteon în conștința posterității, acolo lui Gelu Păteanu i se revine un loc etern.”

După prefața bilingvă, scrisă de Éltető József putem citi gândurile poetului-traducătorului - Traducând poemul Toldi -, text român-maghiar, compus de traducător: „Traducerea te pune în triplă dificultate, înainte de toate, pentru că presupune cunoașterea perfectă, la nivelul trăilor complexe, a ambelor limbi…


În pielea autorului

Traducătorul literar trebuie să aibă stofă de scriitor, întrucât traducerea înseamnă totodată reconcepere…., să simtă în profunzime atât opera tălmăcită, cât și autorul acesteia. Dacă îmi propun să ofer o traducere bună, trebuie să mă pun în pielea autorului, să empatizez cu el, cu personalitatea sa... Este foarte important ca mesajul, conținutul cărții alese să le fie familiare cititorilor cărora le adresăm opera literară. În cea ce privește cazul de față, János Arany este clasic al literaturii maghiare, Toldi este una dintre cele mai caracteristice opere ale sale, care, pe deasupra, ilustrează și specificul literaturii naționale (bunăoară, trecutul porgresist și eroul popular). Figura lui Miklós Toldi, accentele populare (dar nu fals - poporaniste!) ale întregii epopei, figurile de stil, limbajul, mediul și personajele prezentate nu le sunt străine cititorilor români, familiarizați cu bogatul tezaur popular baladesc și cu acest limbaj, în plus, versificația poemului Toldi este consacrată și în literatură română….



Pierderi minime

Tocmai din aceste motive mi-a oferit o deosebită plăcere faptul că… în cazul epopeii Toldi, traducerea a reușit să reducă la minim inevitabilele pierderi din original. Sunt convins că, dincolo de premisele deja arătate, acest fapt se datorează pe de o parte flexibilității și bogăției limbii române, pe de altă parte legăturii strânse pe care am reușit să o păstrez cu folclorul. Literaturii populare îi datorez nu doar o serie de soluții perspicace, ci și tonalitatea de bază care insuflă „spirit” întregii traduceri.
Tocmai acest fapt m-a făcut să pricep că, la o analiză mai profundă, putem descoperi asemănări aproape nebănuite între spiritele celor două limbi, adică, în fond, ale celor două popoare, asemănări de mare adâncime, venite din străfunduri…”

Poetul - traducător, Gyalu, evocă prima strofă, Cântul al cincilea) o metaforă – cui cosâșciug - omisă, care este compensată în ultimul vers prin epitetul conferit Lunii (crăiasa), care nu apare în original, dar, prin întreaga istorie a poeziei românești, de la Miorița la Eminescu, îi trezește cititorului român amintirea unor mijloace poetice care reînclină balanța „valorii lirice” a strofei, aducând-o la nivelul inițial.

„Elfeküdt már a nap túl a nádas réten,        „Soarele prin trestii s-a dus la culcare
Nagy vörös palástját künn hagyá az égen,   Așternând pe zare roșii’nvelitoare,
De az éj erőt vett, csakhamar beronta,   Dar–furișa–noaptea, urma vrând să-i șteargă
Az eget, a földet bakacsinba vonta,             Fire toat’-a-ncins-o cu mătase neagră
És kiverte szépen koporsószegével:            Și a prins-o-n ținte, să nu i-o răzbească:
Fényes csillagoknak milljom-ezerével;         Stele lucitoare-n aria cerească;
Végre a szép holdat előkerítette                  Iară drept podoaba le-a găsit cununa;
S ezüst koszorúnak fejtül odatette.”             Argintoasă, plină, pe crăiasa Luna.”

„Fiecare cititor poet trage singur din cele relatate mai sus concluziile. Propun să formulăm o întrebare: Poemul Toldi al lui Arany János conține oare misterioasa substanță necesară pentru a trece granițe, secole, regimuri despotice, ori intenții rele și indolență și să aibă câștig de cauză? (Éltető József)

Sunt de acord... Málnási Ferenc




Sus