Miercuri, 26 Septembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară – Marthe Bibesco și îmbrățișările grele ale lui Catherine sau Rózsi

Marthe Bibesco și îmbrățișările grele ale lui Catherine sau Rózsi

Da, am citit în limba maghiară Catherine-Paris de Marthe Bibesco. Pare-se că este vorba de o traducere din anul 1928 care se leagă de numele lui Ternai István. Faptul că a apărut în colecția Világhírû Regények (Romane celebre ale lumii) dovedește că maghiarii au văzut în Marta Bibescu o scriitoare originală, ba mai mult, o prințesă scriitoare, care are concepții republicane rebele, descriind lumea aristocrației europene în ajunul Primului Război Mondial într-un mod absolut original.

Catherine s-a născut la București, dar prin pânza neînfinită a rubedeniilor aristocratice ajunge la Paris, Viena, Sank Petersburg și Versailles-ul polonez: Zamosce, unde începe viața sa alături de un aristocrat polonez, care se plictisește rapid de ea, găsindu-și bucuria alături de o contesă unguroaică, Hédervári Rózsi.


Alianțele familiilor aristocratice fiind mult mai importante decât relațiile de dragoste, Catherine se trezește singură, părăsită, purtând însă robia conjuncturală a unei căsătorii, care trebuie să culmine cu un mic prinț, căruia se va oferi Versailles-ul polonez, Zamosce.


Catherine se plimbă prin curțile aristocratice ale Europei, printre rude mai apropiate sau mai îndepărtate – pe linie română, poloneză sau franceză –, relatând într-un stil fermecător despre modul de viață și concepțiile politico-militare ale acestor cercuri, unde adesea se așează lângă masa verișori care sunt gata să se înroleze în armate care se găsesc față în față pe câmpul de luptă.


Deși criticile vremii – ca și cele actuale – o consideră romanul Catherine-Paris ca una specială datorită informațiilor oferite despre curțile aristocratice, eu îmi permit să atrag atenția asupra acelor fraze din carte, care denotă o cunoaștere profundă a psihologiei dragostei, ba mai mult: a psihoanalizei sufletului feminin gonit de soartă prin ororile războaielor inventate de bărbați.

Iată câteva observații legate de fenomenul feminin: ”femeile sunt legate nu prin prietenie ci prin complicitate”; „credința în reînvierea dragostei este elementul de bază a religiei feminine”.

Traducerea în limba maghiară are titlul de Párizs ölelése (în română ar fi: Îmbrățișarea Parisului), acest titlu devenindu-se ulterior mai expresiv decât traducerea mot a mot: Catherine-Paris. Denumirile ungurești fiind scrise corect (și nu fonetic), romanul primește o aură istorică pe cât de reală ți plauzibilă, cu atât mai apropiată de români, maghiari, polonezi și francezi.

Cele două femei frumoase care au puterea de a domina prin bărbații din anturajul lor soarta unor regiuni întregi, iată, este o româncă: prințesa Cathrine născută la București, și o unguroaică focoasă: contesa Hédervári Rózsi. Ele două dirijează soarta Versailles-ului polonez, Zamosce.

Iată o alianță româno-maghiară plină de idei revoluționare și vise convertibile în planuri de viitor.




Sus