Joi, 20 Septembrie 2018
Joi, 20 Septembrie 2018


Călimară / Locuri unde și noroiul e curat – Kányádi Sándor pe ultimul său drum

Locuri unde și noroiul e curat – Kányádi Sándor pe ultimul său drum 

Poetul iconic al maghiarilor, Kányádi Sándor a fost înmormântat cu o ceremonie foarte simplă în satul său natal Porumbenii Mari, județul Harghita, rămășițele sale pământești fiind așezate lângă părinții săi în grădina familiei din capătul satului, pe ”Strada noastră”, departe de centrul localității:


”Strada noastră e așa o stradă,
de nici nu e stradă, doar jumat de stradă.

Trei case din lemn pe de-o parte,
cu țigle plin de mușchi, afumate.”

Pe cât de simplă a fost ceremonia pe atât mai colorată lumea îndurerată prezentă, având în rândurile sale pe însuși președintele Ungariei, Áder János. 


                                                          Foto: Székelyhon

Conform ultimelor dorințe ale poetului, simplitatea ceremoniei avea scopul de a atrage atenția asupra purității poeziei și a dragostei de neam, într-un sat în care – conform vestitei sale poezii, Strada noastră – însuși noroiul este curat.

                                   ”Cine a plecat de aici în traistă
                                    cu onoarea înpachetată,

                                    în viață nu va fi ușor de pătat,
                                    căci la noi, și noroiul e curat.”

Redacția Corbii Albi l-a comemorat pe poet prin redactorul șef Szabó Csaba, care a participat la etapa mai puțin mediatizată a evenimentului, săparea respectiv modelarea (cu nisip) a gropii din grădina părintească de pe ”Strada noastră”, o lucrare dovedindu-se mai complicată decât se credea, deoarece în Porumbenii Mari nu este binecunoscută urna funerară și modul de înmormântare a acesteia.


                                                          Foto: Székelyhon

Poetul iconic al maghiarilor a dorit ca discursurile de rămas bun să se țină nu în public și în lumina reflectoarelor, ci în grădină, sub pomii săi, în umbra bătrânului păr cu miez roșu, care îi amintea poetului peste tot în lume pământul natal, națiunea și puterea renașterii spiritului uman. 


                                                          Foto: Székelyhon

Părul iubit însă a îmbătrinit mai repede ca poetul, astfel în ziua înmormântării sutele de participanți puteau vedea numai ”urmașul” părului, o vergea altoită.

Dintre sălciile amintite în poezie există doar una în fața casei, de vârstă seculară încă din copilăria poetului.

                                    ”… cu crengi tăiate, trei sălcii,
                                      au grijă de-un stol de vrăbii.”


                                                          Foto: Székelyhon

Lipsa totală a discursurilor social-politice – în pofida prezenței unei imense mase de politicieni, oameni de seamă și personalități carizmatice ale societății maghiare – a transformat această înmormântare într-o armonie mistică, în care toți ne-am găsit locul pe drumul care conducea în drumul într-adevăr noroios spre părul cu miez roșu:

                         ”De aici, doar să pornești poți,
                          și de pleci, poți să te și întorci.

                          Despre cinste aici un cuvânt
                          poți să-nveți pân la mormânt.”








Sus