Luni, 23 Iulie 2018
Luni, 23 Iulie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Horia Picu despre „Janos Viteazul” de Petőfi Sándor

Biblioteca Româno-Maghiară: Horia Picu despre „Janoș Viteazul” de Petőfi Sándor 

De curând am vӑzut pe internet o fotografie cu multe cӑrți depozitate pe trotuar, nepӑzite de nimeni. Cei de-acolo (dintr-o tarӑ arabӑ) spun cӑ nu se tem cӑ ar putea rӑmâne fӑrӑ ele, argumentația lor pӑrându-mi-se fӑrӑ cusur: cine furӑ nu citește cӑrți și cine citește cӑrți nu poate fi hoț. 

Eu m-am gândit, în momentul în care am pus titlul acestei recenzii, cӑ cine citește recenzii, citește cӑrți, iar cine citește cӑrți n-are nevoie de niciun ajutor pentru traducere, din moment ce János și Ianoș, Vitéz și Viteaz, Ilușca și Iluska sunt cuvinte izbitor de asemӑnӑtoare.

Poemul „Ianoș Viteazul” a fost scris de Petőfi în 1845, în plinӑ perioadӑ a romantismului în poezie. Toatӑ poezia e, de fapt, o poveste de iubire, de curaj, de fidelitate și de deșteptӑciune folosite pentru a învinge forța brutӑ, o pledoarie frumoasӑ pentru onestitate și modestie, patriotism și încredere în ceea ce ar putea aduce ziua de mâine, curajul de a purcede pe o cale pe care nimeni nu s-a mai aventurat pânӑ atunci.


E plӑcut pentru cititorul care nu poate da, în zilele noastre, decât peste poezii(?) în care versurile se remarcӑ doar prin idei (de multe ori spectaculoase, mergând pânӑ la a fi nӑstrușnice), sӑ se întâlneascӑ cu plӑcuta, curgӑtoarea și inspirata poezie a lui Petőfi Sándor!

Ianoș, sau Jancsi, folosind un apelativ mai de alint, pentru cӑ are multe calitӑți care-l recomandӑ sӑ-i spunem așa, își vede liniștit de treburile sale, trӑiește la țarӑ și o iubește pe Ilușca, „o prea frumoasӑ fatӑ”, cum spune Eminescu. Jancsi o sӑrutӑ pe iubita lui, dar

„Nu o sӑrutare-i dete, nici o mie, / Ci atâtea câte singur cerul știe.”

Pӑstor, Ianoș constatӑ cӑ prea ocupat fiind cu ființa cea gingașӑ, rӑmâne fӑrӑ oi: „din întreg cioporu-o oaie-douӑ, numa.”

Pentru a nu intra în conflict cu stӑpânul sӑu, pe care-l respectӑ, eroul nostru ia o hotӑrâre fundamentalӑ: 
„Dar fugi, spunându-și fӑrӑ de mânie / Cӑ-i în drept stӑpânul furios sӑ fie / 
Și-apoi, de-ar ajunge la încӑierare, / Cum sӑ deie-n omul ce-l crescuse mare?”

Se desparte de Iluska cu greu. Îi spune: „De-i vedea în cale creangӑ veștejitӑ / La sӑrman pribeagul cugetӑ, iubitӑ.”

János pleacӑ în pribegie. Mergând, „Se-așternu în juru-i pusta ca o mare; / Din apus și pânӑ unde-i rӑsӑritul / Se-ntindea, ca-n palmӑ, șesul, nesfârșitul.”

Pusta maghiarӑ, un loc deosebit al Ungariei, prezent în multe descrieri ale scriitorilor. Hortobágy, fiindcӑ despre acest ținut care se întinde „din apus și pânӑ unde-i rӑsӑritul”, e vorba în poemul lui Petőfi Sándor, are o suprafațӑ de 82 de mii de hectare de ierburi și multӑ apӑ, unde efectul mirajului e ceva frecvent. Simbolul Parcului Național Hortobágy este cocorul.

Poemul e plin de versuri armonioase, sugestive și de multe ori picturale, ca acestea: „Pe-a pӑdurii dese, neagrӑ cӑrӑruie, / Luna-și revӑrsase raza ei gӑlbuie.”

În continuare, Jancsi trece prin tot felul de peripeții, din care iese, de fiecare datӑ, biruitor. Se înroleazӑ din mers – în cel mai propriu sens al expresiei – în armata husarilor, care este gata sӑ-i dea o mânӑ de ajutor regelui Franței pentru izgonirea turcilor nӑvӑlitori. Regele promite drept recompensӑ pe fiicӑ-sa de soție oricӑrui voinic care ar reuși s-o salveze din mâinile dușmanilor. „Fiecare-și spuse: „ori aduc eu fata, / Ori de dragul fetei mor luptând – și gata”.”

Doar Ianoș e cu gândul în altӑ parte...
„...Jancsi nici cӑ auzise / ... / Îi umbla ea, mintea,-n alte pӑrți, grӑbitӑ / Dus era cu gândul la a lui iubitӑ.”

Regele francez, deși bӑtrân, rӑmâne dornic de a lupta și el, alӑturi de ceilalți. Jancsi îi dӑ sfatul cel mai înțelept: „Mâna ta în luptӑ e neputincioasӑ; / Ți-a lӑsat ea, vremea, îndrӑzneala-ntreagӑ / Dar tot ea îți smulse-a bӑrbӑției vlagӑ.”

Faptele de vitejie sӑvârșite de Jancsi îl fac pe rege sӑ-i schimbe numele. În loc de Jancsi Cucorița (Kukoricza), numele lui va fi János Viteazul (Vitéz). Eroul nostru pleacӑ mai departe și de-acum înainte ajungem în perioada întâmplӑrilor extraordinare, fabuloase, în care János Vitéz intrӑ cu nonșalanțӑ și din care iese, datoritӑ deșteptӑciunii sale, învingӑtor, înaintând spre altele, pe care le rezolvӑ cu bine. Naufragiazӑ Jancsi, dar norocul nu-l pӑrӑsește. 
„Valul ce-l luase, tot mereu suise, / Pânӑ ce cu creasta nourii-i lovise; / Ci vteazul Janos fӑrӑ-ntârziere, / Înhӑțӑ un nour aprig, cu putere // Și-atârnӑ de nour peste-a mӑrii ape, / Pânӑ când atinse țӑrmurile [...]”

Coboarӑ din nor pe o stâncӑ. Aici sare pe spatele unui vultur care-l duce peste mai multe țӑri, pânӑ în satul lui natal. Aflӑ cӑ iubita a murit și pleacӑ iar în pribegie. Ajunge în țara uriașilor, cu copaci atât de înalți încât „...în stare / Nu fu sӑ le vadӑ creasta mișcӑtoare”.

János îl omoarӑ pe regele uriașilor. Dupӑ admirabila faptӑ, ceilalți uriași îl invitӑ sӑ le fie rege. Acum dӑ dovadӑ de inspiratӑ diplomație. Nici nu primește, nici nu refuzӑ. Promite cӑ se va întoarce, dar pânӑ atunci uriașii sӑ fie gata la orice chemare a lui. Și chiar vor fi, ajutându-l în momentele cele mai dificile. Din aventurӑ în aventurӑ,Viteazul Janos ajunge pe tӑrâmul unde 
„Feți frumoși și zâne, neștiind de moarte, / Locuiesc acolo, de dureri departe;”,

adicӑ în țara zânelor. Aici aruncӑ o rӑsurӑ în lac. „...puțin lipsise / Și el sӑ se-azvârle-n verzile abise.”

Rӑsura este un „nume generic dat speciilor de trandafir sălbatic, arbuști cu flori mari, de obicei roșii, cu numeroși ghimpi pe tulpină și pe ramuri, vegetând pe marginea pădurilor și a câmpurilor; măceș.” (Dicționarul limbii române literare contemporane 1955-1957).

Rӑsura se transformӑ în iubita lui, Iluska. János și Ilușca rӑmân în țara zânelor, iar
„Dumnealui, viteazul János, domn rӑmase / Peste mândra țarӑ-a zânelor frumoase.” 

Iar poetul Petőfi Sándor domn rӑmase peste mândra lume a poeziei, de pretutindeni și de oricând.

P.S. Un gând de mulțumire pentru Biblioteca Pene Digitale / Digitális Tollak Könyvtár, care a pus pe site și aceste frumoase versuri!








Sus