Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Călimară / Drumul de la dinți la pictură sau simplu spus odiseea numită Adriana Dinulescu

Drumul de la dinți la pictură sau simplu spus odiseea numită Adriana Dinulescu


Născută în București în pragul iernii pe 29 noiembrie 1973 într-o zonă de legendă Popa Nan, Adriana Dinulescu a ales să studieze la Liceul Sanitar, iar apoi la Facultatea de Stomatologie din București. Deși a ales cariera medicală, Adriana se simte cumva atrasă de pictură pentru că mama ei Virginia a studiat arte plastice.

Pe 22 iunie 2018 la Sala Dalles, Adriana Dinulescu s-a decis să debuteze în pictură. Pentru pregătirea expoziției Adriana a plonjat într-un veritabil maraton artistic pictând 25 de tablouri în două luni. O prezentă emoționantă a fost bunicul artistei, Ion Dobran, generalul de aviație, în vârstă de 99 ani. 


Maestrul de ceremonii, Aristotel Bunescu, părea un menestrel din lumea medievală. Cu glasul lui de menestrel a povestit despre legătura umanistă dintre medicină și a evidențiat caracterul romantic al picturilor Adrianei Dinulescu.
 

Pictorul Horia Cucerzan a menționat în deschiderea manifestării că nu și-a putut imagina că medicul Adriana Dinulescu, o persoană rațională, ,,va putea plonja într-o lume legată de vis, imaginație.... cultură, formă, culoare”.

Criticul Ilie Roșianu a remarcat că pictorița ,,știe ce vrea... și știe să pună în valoare harul în raport cu ea, dar și în raport cu cei care îi admiră creația... și își construiește arta mergând pe o filieră personalizată”.

    

Pentru Corbii Albi, Adriana Dinulescu https://www.facebook.com/AndraPaintings/
a precizat cum a ajus de la dinți la pictură: ,,Nu există legătură directă între dinți și pictură, dar consider sau cred ca sunt oameni care își reprimă sensibilitatea, apoi se eliberează prin artă”. 

                                                                    ***
Colegul nostru Szabó Csaba a caracterizat astfel fenomenul Adriana Dinulescu:

”O exploratoare a lumii, ținându-și în frâu exemplar anxietețile aferente. Își deschide ochii largi când descoperă lumea de piatră umană, shițând cu pensulă groasă contururile străzilor, oferind acestor lucrări valențe mitice moderne  undeva între legendele urbane și poveștile din copilăria lui Blaga. Adriana știe să se uite și cu jumate de ochi  ca și exploratorul care nu se poate sătura de imaginea dulce a descoperirii  – atașându-se celor care fac lumi în multe, multe zile, creând eroticul fără chip și față. Da, și Adriana știe să tragă și cu ochiul, redescoperând mirajul expozițiilor gigantice, retrăind îndrăgostiții lui Chagall, mutând-ui în secret pe aceștia când pe Noa Noa, când în peisaje formate de Calistrat Hogaș. Nu numai dinții țin de catarzis, ci și ochii.”

 





Sus