Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Călimară / Despre maghiara lui Ioan Slavici și despre alianțele cu dracul

Despre maghiara lui Ioan Slavici și despre alianțele cu dracul

Ioan Slavici a învățat maghiara încă din copilărie, de la colegii de joacă maghiari din Șiria (Arad). Această cunoaștere a limbii maghiare i-a fost mai mult decât utilă în viață. Scriind mai corect ca și sătenii maghiari, și-a luat curaj în a se scufunda în studiul limbii maghiare, la Timișoara fiind chiar rugat de dascălul Crăciunescu ca să țină ore de maghiară pentru doi tineri români.

Primul mare succes în această materie de însușirie perfectă a limbii maghiare era alegerea lui de către pater Hemmen într-o postură de recitator principal, care avea onoarea să salute prefectul - în numele școlii - cu o poezie de Petőfi Sándor. Slavici a recitat așa de frumos, încât paterul i-a dăruit o carte: Monografia lui Raffaello.

Trăind toată viața într-un mediu multietnic, Slavici a devenit poate cel mai bun cunoscător al realităților fenomenului conviețuirii în cadrul monarhiei, observând părțile bune și rele ale acestui proces cu o acuratețe aparte. Slavici nu idealizează relațiile interetnice din Șiria sau din alte locuri unde s-a întâlnit cu acest fenomen, constatând sec și obiectiv, cam până la ce nivel se poate ajunge în relațiile comunitare de acest tip.

         

În Șiria de exemplu românii au cerut ca satul să aibă două primării, una pentru români și una pentru minorități. Când un evreu vroia să se înscrie în comunitatea românească, a fost sfătuit să meargă la ”ceilalți”, adică unguri, șvabi, sârbi, slovaci.

Deși vecinii de diferite etnii discutau foarte civilizat și se respectau reciproc într-un mod exemplar, ideea de a nu te cununa cu cineva din etnia vecină era una acceptată la scară largă. Așa era și cu limbile oficializate în cadrul diferitelor legi: unde s-a făcut exces de zel dintr-o parte sau alta, obligând pe unii să cunoască limba celuilalt se iscau probleme.

În campaniile electorale ieșeau obligatoriu la suprafață conflictele etnice latente. Într-unul din cazuri descrise de Slavici și-au pierdut viața 30 de oameni, într-o bătaie generală, care avea scopul de a intimida guvernul maghiar, să nu prezinte concurență pentru candidatul românilor.

Slavici descrie într-un mod sistematic și obiectiv fenomenele asimilării timpului respectiv. Cum vroiau șvabii să devină unguri, cum încercau românii să învețe maghiara ca să aibă succes în viață, cum se luptau pentru limba maternă și pentru semnele identitare sârbii, slovacii, cehii, croații și cât de clară era la ei stigma regiunii de unde proveneau.

Una dintre cele mai interesante – și actuale – observații ale lui Slavici este legată de viața din Parlamentul Ungar, unde cele trei partide maghiare încercau să atragă de partea lor deputații români. 

Aceștia din urmă votând când cu unul când cu altul, pentru a obține legi pozitive legate de români. Unii dintre deputați erau chiar de partea partidului lui Kossuth...

Nimic nou sub cer: minoritățile fac coaliție cu ăla de la putere, care ar putea să dea în schimbul sprijinului favoruri minorității respective. Deputatul Sigismund Borlea a și punctat: ”împotriva guvernului ne aliăm și cu dracul”. 

Nimic nou sub Soare.







Sus